Trecerea la Domnul a Moşului Gheorghe Lazăr și cum și-a ales locul de veci

În anul 1934, Protosinghelul Damaschin Trofin a voit să ducă osemintele Moşului Gheorghe Lazăr la Râşca şi, aşezându-le într-un sicriu, le-a pus în căruţă şi a pornit spre Târgu Neamţ. La drumul spre Văratec, însă, caii s-au oprit şi n-au voit nicidecum să meargă mai departe. Zadarnic încerca părintele Damaschin să-i pornească din loc. Apoi, fără veste, caii au pornit în galop spre Văratec şi nu s-au oprit decât în faţa mănăstirii. Aceasta a fost voia fericitului bătrân Gheorghe Lazăr!

Moşul Gheorghe avea la Mănăstirea Neamţ trei monahi, ucenici ai lui din Transilvania, cu numele Veniamin, Pamvo şi cu Damaschin. 

Odată, bătrânul a venit la ei să-i vadă. Iar ei, fiind tulburaţi, i-au spus: 

– Moş Gheorghe, noi plecăm din mănăstirea asta, că ne-am smintit! 

– Dar de ce, drăguţă? 

– Nu mai este mântuire aici! 

Atunci bătrânul, deşi era foarte blând, a strigat tare de trei ori: 

– Nu face tu! Nu face tu! Nu face tu!... Că fiecare va răspunde pentru ale sale păcate!

Spuneau bătrânii din Piatra Neamţ că iarna, oricât de ger ar fi fost, Moşul Gheorghe mergea încet pe stradă, prin viscol şi troiene, zicând Psaltirea pe de rost. Iar când trecea pe lângă brutării, intra înăuntru şi punea câte un picior pe vatra cu jăratic până îi cădea gheaţa dintre degete. Apoi pleca, rugându-se mai departe.

Uneori îl întrebau ucenicii: 

– Când o să mori, Moş Gheorghe? 

– Drăguţă, ştii când? Când s-or tulbura popoarele şi la moartea mea va fi sărbătoare mare şi vor suna toate clopotele din ţară!

În ziua de 15 august 1916, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pe când clopotarul bisericii Sfântul Domnesc din Piatra Neamţ se urca în turn să sune clopotele de mobilizare generală, Moşul Gheorghe Lazăr zăcea jos în chilie, cu Psaltirea lângă el. În clipa aceea venerabilul pelerin îşi dădea duhul în mâinile lui Hristos Dumnezeu! 

Petrecut de mii de credincioşi, a fost îngropat în cimitirul oraşului, îmbrăcat în cojocul său, cu Psaltirea şi toiagul alături.

Iar strămutarea osemintelor sale de la Piatra Neamţ la Mănăstirea Văratec a fost aşa: 

În anul 1934, Protosinghelul Damaschin Trofin, ucenicul său, fiind stareţ la Mănăstirea Râşca (Suceava), a voit să ducă osemintele Moşului Gheorghe Lazăr la Râşca. Deci, aşezându-le într-un sicriu, le-a pus în căruţă şi a pornit spre Târgu Neamţ. La drumul spre Văratec, însă, caii s-au oprit şi n-au voit nicidecum să meargă mai departe. Zadarnic încerca părintele Damaschin să-i pornească din loc. Apoi, fără veste, caii au pornit în galop spre Văratec şi nu s-au oprit decât în faţa mănăstirii. 

Înţelegând stareţul că aceasta este voia fericitului bătrân Gheorghe Lazăr, i-a făcut prohodul în biserică, împreună cu tot soborul maicilor, iar osemintele le-a aşezat în gropniţă, sub altar, unde se află până astăzi.

Fericiţi sunt, Doamne, cei pe care i-ai primit şi i-ai ales!

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 502-503)

De la același autor

Ultimele din categorie