Canon de rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos (1)
Cântarea 1
Glasul al 2-lea
Irmos: Celui Ce cu Dumnezeiasca Sa Poruncă marea cea neumblată şi cu valuri a uscat-o şi a povăţuit pedestru printr-însa pe poporul israelitean, Domnului să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Negrăita pogorâre a lui Dumnezeu Cuvântul, după care Însuşi Hristos Dumnezeu Om se cunoaşte, socotind că nu este o răpire de la Dumnezeu, vine luând asupra Sa chip de rob din Preacurata Fecioara, Dumnezeiasca Fiică.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Hristos vine de bunăvoie ca să-i slujească lui Adam celui ce sărăcise, cu al cărui chip acum Se îmbracă Ziditorul Cel Bogat cu Dumnezeirea, dăruindu-i, ca un Milostiv, înnoire şi naştere din nou.
Cântarea a 8-a
Irmos: Înfricoşatu-s-a şi s-a depărtat focul cel neobosit, ce se hrănise cu multă materie, de neîntinatul trup, asemenea cu sufletul tinerilor celor curaţi şi văpaia cea pururea vie istovindu-se, cântare pururea dăinuitoare se cânta: pe Domnul toatelucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe voi, pe toţi, rudele Mele vă voi face acum, de veţi păzi Poruncile Mele, zice oamenilor Hristos, Cel Ce a ieşit din pântecele Preacuratei; acelora, pace dându-le, le rânduieşte acum să cugete la cele smerite şi Domn pe El să-L cunoască şi să-I cânte: pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Împotriva rânduielii trupeşti este naşterea Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu; că nu sângele şi carnea au alcătuit sfântul Tău Trup, ci venirea Duhului Sfânt şi Dumnezeiasca Umbrire a Celui Preaînalt. Şi Domn ştiindu-Te pe Tine, Te lăudăm şi Te preaînălţăm întru toţi vecii.
Altă cântare a 8-a
Irmos: Poruncii chinuitorului nesupunându-se cei trei tineri cuvioşi, în cuptor fiind aruncaţi, au mărturisitpe Dumnezeu cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Somnul lenevirii să-l lepădăm de la noi şi cu priveghere sufletească să întâmpinăm pe Hristos, Care vine să Se nască din Fecioara Preacurată, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Bogată să fie lucrarea cea bună a vistieriei noastre celei sufleteşti, ca luminaţi fiind la faţă, lui Hristos, Celui Ce vine să Se nască, să-I cântăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sporind talantul faptelor bune, ca pe nişte daruri îl aducem Celui Ce ni l-a dat, în loc de aur, de tămâie şi de smirnă; lui Hristos, Celui Ce vine să Se nască din Fecioara, Dumnezeiasca Fiică.
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Irmos: Poruncii chinuitorului nesupunându-se cei trei tineri cuvioşi, în cuptor fiind aruncaţi, au mărturisitpe Dumnezeu cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Cântarea a 9-a
Irmos: Mărit-ai, Hristoase, pe Născătoarea de Dumnezeu, care Te-a născut pe Tine, din care Te-ai îmbrăcat, Ziditorule al nostru, cu Trup pătimitor, asemenea nouă, Dezlegătorul greşelilor noastre. Pe Aceasta fericind-o toate neamurile, pe Tine Te slăvim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Toată întinăciunea cea din patimi lepădând, cu vrednicie să luăm cunoştinţă curată de venirea lui Hristos; pentru că vine să poarte Trup fără întinare şi să dăruiască tuturor, prin Duhul, Dumnezeiască înnoire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Căutând pe Hristos Cel Ce S-a smerit, să ne ridicăm din patimile cele de jos şi cu râvnă bună să nu cugetăm la cele trufaşe, învăţându-ne, prin credinţă, a ne smeri cu duhul; ca pe Cel Ce S-a născut, cu lucrurile înalte să-L preaslăvim.
Altă cântare a 9-a
Irmos: Ceea ce ai încăput în pântece pe Dumnezeul Cel Neîncăput şi cu bucurie lumii L-ai născut, pe tine te lăudăm, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Hristos porunceşte a priveghea celor ce cu bună înţelepciune nădăjduiesc în venirea Lui din Fecioară; că iată, vine să Se nască.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întru a doua venire a Ta, Hristoase, părtaş oilor Tale celor de-a dreapta mă fă pe mine, cel ce cinstesc venirea Ta în Trup.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cu venirea Ta cea dintâi ai mântuit pe Adam, Hristoase; iar cu cea de a doua, mântuieşte pe cei ce cinstesc naşterea Ta.
Irmos: Ceea ce ai încăput în pântece pe Dumnezeul Cel Neîncăput şi cu bucurie lumii L-ai născut, pe tine te lăudăm, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară.
