Contribuţia Maicii Domnului la îndumnezeirea omului – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

După Sfântul Nicolae Cabasila, teolog al secolului al XIV-lea, dacă Preasfânta nu şi-ar fi oferit libertatea, în ascultarea ei, lui Dumnezeu, dacă nu ar fi zis „da” lui Dumnezeu – Dumnezeu nu ar fi fost în măsură să Se întrupeze. Căci Dumnezeu, Care i-a dat omului libertatea, nu ar fi încălcat-o. Nu S-ar fi întrupat, dacă nu ar fi avut un suflet de o asemenea curăţie, întru totul sfânt, neprihănit precum cel al Născătoarei de Dumnezeu, care i-a oferit în deplinătate libertatea, voia ei lui Dumnezeu, spre a o atrage spre ea însăşi şi spre noi.

Domnul Iisus ne dă această posibilitate – de a ne uni cu Dumnezeu şi de a reveni la obiectivul primordial pe care Dumnezeu L-a pregătit omului. De aceea, El este descris în Sfânta Scriptură ca fiind Calea, Poarta, Păstorul cel Bun, Viaţa, Învierea, Lumina. El este noul Adam Care repară greşeala celui dintâi Adam. Primul Adam ne-a separat de Dumnezeu prin neascultarea şi egoismul lui. Prin iubirea Lui, prin ascultarea Lui faţă de Tatăl, ascultare până la moarte, până la moartea pe Cruce, cel de-al doilea Adam, Hristos, ne readuce iarăşi la Dumnezeu. El ne îndreaptă din nou libertatea către Dumnezeu, pentru ca, oferindu-I-o, să ne unim cu El.

Însă lucrarea noului Adam presupune lucrarea noii Eve, Panaghia – Preasfânta, Maica Domnului – care, astfel, repară vina pricinuită oarecând de Eva. Eva l-a dus pe Adam la neascultare. Noua Evă contribuie la întruparea noului Adam Care va călăuzi neamul omenesc spre ascultarea de Dumnezeu. Pentru aceasta, ca primă fiinţă omenească ce a obţinut îndumnezeirea într-un mod excepţional, Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu a avut un rol în mântuirea noastră – nu doar fundamental, ci şi necesar şi unic.

După Sfântul Nicolae Cabasila, teolog al secolului al XIV-lea, dacă Preasfânta nu şi-ar fi oferit libertatea, în ascultarea ei, lui Dumnezeu, dacă nu ar fi zis „da” lui Dumnezeu – Dumnezeu nu ar fi fost în măsură să Se întrupeze. Căci Dumnezeu, Care i-a dat omului libertatea, nu ar fi încălcat-o. Nu S-ar fi întrupat, dacă nu ar fi avut un suflet de o asemenea curăţie, întru totul sfânt, neprihănit precum cel al Născătoarei de Dumnezeu, care i-a oferit în deplinătate libertatea, voia ei lui Dumnezeu, spre a o atrage spre ea însăşi şi spre noi.

Îi datorăm mult Preasfintei. De aceea, Biserica noastră o cinsteşte şi o venerează pe Maica Domnului. De aceea, Sfântul Grigorie Palamas, rezumând teologia patristică, afirmă că Preasfânta este a doua după Sfânta Treime, că ea este dumnezeu după Dumnezeu, limita dintre creat şi necreat. „Ea îi îndrumă pe cei ce sunt mântuiţi”, după o altă expresie frumoasă a unui teolog al Bisericii noastre. Şi Sfântul Nicodim din Sfântul Munte, luminătorul neclintit şi învăţătorul Bisericii, a subliniat că cetele îngereşti sunt luminate de lumina pe care o primesc de la Preasfânta.

De aceea ea, este lăudată de Biserica noastră ca fiind „mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”. Întruparea Logosului şi îndumnezeirea omului sunt taina cea mare a credinţei şi a teologiei noastre.

Biserica noastră ortodoxă trăieşte toate acestea în fiecare zi cu Sfintele ei Taine, imnele ei, icoanele ei, cu întreaga ei viaţă. Până şi arhitectura unei biserici ortodoxe dovedeşte aceasta. Cupola cea mare a bisericii pe care este pictat Pantocratorul simbolizează coborârea Cerului pe pământ, ne spune că Domnul a plecat cerurile şi a coborât. Sfântul evanghelist Ioan scrie că Dumnezeu S-a făcut Om „şi S-a sălăşluit între noi” (Ioan 1, 14).

Şi pentru că S-a făcut Om prin Născătoarea de Dumnezeu, Maica lui Dumnezeu, o pictăm în absida altarului, pentru a arăta că, datorită ei, Dumnezeu a venit pe pământ şi către oameni. Ea este „podul pe care Dumnezeu S-a pogorât” şi, iarăşi, „ea îi duce pe cei de pe pământ la cer”, absida cerurilor, spaţiul neajunsului care-l cuprindea pe Dumnezeu în ea însăşi, pentru a noastră mântuire.

Mai mult, Biserica noastră pictează oameni îndumnezeiţi: cei care au devenit dumnezei prin har, căci Dumnezeu S-a făcut Om. De aceea, în bisericile noastre ortodoxe putem să-L reprezentăm nu doar pe Dumnezeu întrupat, pe Hristos şi Preacurata lui Maică, Doamna noastră Născătoare de Dumnezeu, dar şi pe sfinţii din jurul Pantocratorului şi de sub El. Pe toate zidurile bisericii noi pictăm rezultatele întrupării lui Dumnezeu: oamenii sfinţi şi îndumnezeiţi.

Prin urmare, intrând într-o biserică ortodoxă şi văzând frumoasele icoane ale sfinţilor, înţelegem pe dată şi experiem: înţelegem lucrarea lui Dumnezeu pentru om şi scopul vieţii noastre. În Biserică, totul vorbeşte despre întruparea lui Dumnezeu şi despre îndumnezeirea omului.

Citește și:

Îndumnezeirea, scop al vieţii omului – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Întruparea lui Dumnezeu, cauză a îndumnezeirii omului – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Contribuţia Maicii Domnului la îndumnezeirea omului – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Numai în Biserică putem afla calea îndumnezeirii – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Îndumnezeirea este posibilă datorită energiilor necreate ale lui Dumnezeu – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Calităţile de care este trebuinţă pentru îndumnezeire – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Consecințe ale călăuzirii spre îndumnezeire – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Consecință a călăuzirii duhovnicești care nu duce spre îndumnezeire – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

De la același autor

Ultimele din categorie