Cei care doresc să se unească cu Hristos şi, prin Iisus Hristos, cu Dumnezeu Tatăl, recunosc că această unire se săvârşeşte în trupul lui Hristos – care este sfânta noastră Biserică Ortodoxă. O unire, bineînţeles, nu cu dumnezeiasca esenţă, ci cu firea omenească a lui Hristos îndumnezeit. Însă această unire cu Hristos nu este exterioară, ea nu este nici măcar pur şi simplu morală.

Noi nu suntem ucenici ai lui Hristos în felul în care unii poate urmează un filosof sau un maestru. Noi suntem mădulare ale trupului lui Hristos, Biserica. Biserica este trupul lui Hristos, trupul adevărat, iar nu un trup moral, aşa cum unii teologi au scris pe nedrept, necercetând această problemă în profunzime, în duhul Sfintei Biserici. În pofida nevredniciei noastre şi a păcatului nostru, Hristos ne consideră creştini şi ne integrează în trupul Lui. Ne face mădulare ale Lui. Şi, astfel, devenim adevărate mădulare ale trupului lui Hristos, iar nu doar moralmente. După cum spune Sfântul Apostol Pavel, „suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui” (Efeseni 5, 30).

Desigur, în funcţie de starea duhovnicească, uneori suntem mădulare vii ale trupului lui Hristos, iar în alte momente… mădulare moarte. Cu toate acestea, chiar ca şi mădulare moarte, nu încetăm să fim mădulare ale trupului lui Hristos. Dacă nu ne spovedim, dacă nu primim Împărtăşania, nu trăim o viaţă duhovnicească, suntem un mădular mort al trupului lui Hristos. Însă când ne căim, primim pe dată dumnezeiasca viaţă. Aceasta nr pătrunde şi devenim un mădular viu al trupului lui Hristos. Nu avem nevoie să fim botezați din nou. Totuşi, cineva care nu a fost niciodată botezat, nu este mădular al lui Hristos, chiar dacă trăieşte o viaţă care este morală în raport cu normele umane. El are nevoie să fie botezat, pentru a deveni întrupat în Hristos.

Pentru că suntem mădulare ale trupului lui Hristos, viaţa lui Hristos ne este oferită şi ea devine viaţa noastră. Şi astfel suntem însufleţiţi, mântuiţi şi îndumnezeiţi. Nu am putea fi îndumnezeiţi, dacă Hristos nu ne-ar fi făcut mădulare ale sfântului Său Trup.

Nu am putea fi mântuiţi dacă Sfintele Taine ale Bisericii nu ar exista. Sfânta Împărtășanie face din noi un singur trup cu Hristos prin care, după cum spun Părinţii Bisericii, împărtăşim aceeaşi carne şi acelaşi sânge cu al lui Hristos. Cu alte cuvinte, devenim un singur trup şi un singur sânge cu Hristos!

Ce mare binecuvântare că participăm la împărtășirea cu Preacuratele Taine! Hristos devine al nostru, viaţa lui Hristos devine a noastră, Sângele Lui devine sângele nostru. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu nu mai are nimic de oferit omului decât ceea ce îi dă în Sfânta Împărtăşanie. Nici omul nu poate cere ceva afară de ceea ce primeşte de la Hristos în Sfânta Împărtăşanie.

Astfel, după ce am fost botezaţi, am primit mirungerea, după ce ne-am spovedit, ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului şi devenim dumnezei prin Har, unindu-ne cu Dumnezeu. Nu mai suntem străini, ci casnicii Lui!

În sânul Bisericii în care ne unim cu Dumnezeu trăim această nouă realitate pe care Hristos a dus-o în lume: noua creaţie. Aceasta este viaţa Bisericii, a lui Hristos, care devine a noastră ca dar al Duhului Sfânt.

Totul în Biserică duce la îndumnezeire. Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, cultul divin, predicarea Evangheliei, postul, toate duc la aceasta. Biserica este unicul loc al îndumnezeirii. Biserica nu este o instituţie socială, culturală sau istorică şi ea nu seamănă cu nicio altă instituţie din lume. Ea nu este precum diferitele instituţii din lume. Poate că lumea are clădiri bune, organizaţii bune, instituţii bune şi alte lucruri frumoase. Însă, Biserica noastră ortodoxă este inimitabilul, locul unic al comunicării lui Dumnezeu cu omul; locul de îndumnezeire a omului. Doar în sânul Bisericii omul poate deveni un dumnezeu – nicăieri în altă parte, doar aici. El nu poate deveni astfel nici în universităţi, nici în fundaţiile de servicii sociale, în niciunul din lucrurile frumoase şi bune pe care le are lumea. Toate aceste lucruri, oricât de bune ar fi, nu sunt în măsură să ofere ceea ce Biserica oferă.

Se poate ca noi, oameni slabi şi păcătoşi, să trecem din când în când prin crize şi greutăţi în sânul Bisericii. Pot fi chiar scandaluri în interiorul ei. Toate acestea se întâmplă în Biserică pentru că încă suntem pe calea spre îndumnezeire – şi este foarte firesc ca slăbiciunile omeneşti să existe. Suntem pe cale să devenim dumnezei, însă nu suntem încă.  Aşadar, prea puţin contează de câte ori au loc acestea. Noi nu vom părăsi Biserica, pentru că în Biserică avem singura posibilitate să ne unim cu Dumnezeu.

Astfel, când mergem la biserică și participăm la slujbă, putem întâlni oameni care nu sunt atenţi la Liturghie, care vorbesc continuu şi ne distrag atenţia. Apoi vine un gând aparent rezonabil, care spune: „Ce câştigi venind la Biserică? Nu ar fi mai de folos să rămâi acasă în mai multă pace şi confort?”…

Cu toate acestea, trebuie să contrazicem cu prudenţă acest gând rău: „Da, poate că, pe de o parte, voi avea o pace exterioară mai mare acasă. Însă nu voi avea dumnezeiescul har pentru a mă îndumnezei şi a mă sfinţi. Nu-L voi avea pe Hristos Care este prezent în Biserica Lui. Nu voi avea Sfânt Trupul Lui şi Scump Sângele Lui Care sunt pe Sfântul Altar din Sfânta Sa Biserică. Nu voi lua parte la Cina cea de Taină a dumnezeieştii Liturghii. Voi fi rupt de fraţii mei în Hristos cu care formăm trupul lui Hristos”.

Astfel, orice s-ar întâmpla, nu vom părăsi Biserica – pentru că numai în ea aflăm calea îndumnezeirii.

Citește și:

Îndumnezeirea, scop al vieţii omului – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Întruparea lui Dumnezeu, cauză a îndumnezeirii omului – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Contribuţia Maicii Domnului la îndumnezeirea omului – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Numai în Biserică putem afla calea îndumnezeirii – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Îndumnezeirea este posibilă datorită energiilor necreate ale lui Dumnezeu – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Calităţile de care este trebuinţă pentru îndumnezeire – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Consecințe ale călăuzirii spre îndumnezeire – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos

Consecință a călăuzirii duhovnicești care nu duce spre îndumnezeire – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos