Sfânta Liturghie este o sărbătorire cuprinzătoare în înțelesul că în ea se rezumă, se cuprinde într-un timp scurt, ceea ce s-a întâmplat în timpi mai îndelungați, ceea ce s-a întâmplat în istoria Bisericii și ceea ce sărbătorim noi. Nu trebuie să așteptăm Paștile, până când mai vin o dată Paștile, pentru că fiecare Sfântă Liturghie e și Sfintele Paști.

Nu trebuie să așteptăm până va veni Vinerea cea Mare în legătură cu Paștile, pentru că fiecare Sfântă Liturghie este Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nu trebuie să așteptăm Cina cea de Taină până în Joia Mare de anul viitor de pildă, pentru că Sfânta Liturghie este și Cina cea de Taină. Nu trebuie să așteptăm Înălțarea Domnului până la vremea când se va sărbători după Paști, pentru că fiecare Sfântă Liturghie este și Înălțarea Domnului. Nu trebuie să așteptăm cea de-a doua venire, când va fi ea – Dumnezeu știe, când va veni din nou Domnul Hristos cu mărire să judece viii și morții – pentru că la fiecare Sfântă Liturghie e și a doua venire a Domnului Hristos.

Fiecare Sfântă Liturghie este o rază din Paștile cele mari și preasfințite, este o înaintegustare a Paștilor celor veșnice. Noi credem că în veșnicie vom fi într-o prăznuire neîncetată a Sfintelor Paști.

Acesta este îndemnul poate cel mai nebăgat în seamă din Sfânta Liturghie: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă”. Pe de-o parte pentru că oamenii nu se apropie, și pe de altă parte pentru că unii fac o modă din asta și se apropie, dar nu „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”. Cine nu are decât Biblia, are prea puțin. Cine are și Biblia și Liturghia, are cât trebuie.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 150)