Leviticul (A treia Carte a lui Moise) – Capitolul 16

Biblia ortodoxă

Leviticul (A treia Carte a lui Moise) – Capitolul 16

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627

1. După moartea celor doi fii ai lui Aaron, care au murit când au adus foc străin înaintea feţei Domnului, a grăit Domnul cu Moise;

2. Şi a zis Domnul către Moise: «Spune lui Aaron, fratele tău, să nu intre oricând în locaşul sfânt de după perdea, înaintea curăţitorului celui de pe chivotul legii, ca să nu moară, că deasupra capacului Mă voi arăta în nor.

3. Iată rânduiala după care trebuie să intre Aaron în locaşul sfânt: cu un viţel, jertfă pentru păcat, şi cu un berbec pentru ardere de tot.

4. Să se îmbrace cu hitonul de in sfinţit, să aibă pe trupul lui pantaloni de in, să fie încins cu brâu de in şi să-şi ia şi chidar de in: acestea sunt veşmintele sfinţite; dar să-şi spele tot trupul său cu apă şi numai aşa să se îmbrace cu ele.

5. Iar de la obştea fiilor lui Israel să ia din turma lor doi ţapi de jertfă pentru păcat şi un berbec pentru arderea de tot.

6. Să aducă Aaron pentru sine viţelul de jertfă pentru păcat, ca să se cureţe pe sine şi casa sa.

7. Apoi să ia cei doi ţapi şi să-i pună înaintea feţei Domnului la uşa cortului adunării.

8. Şi să arunce Aaron sorţi asupra celor doi ţapi: un sorţ pentru al Domnului şi un sorţ pentru al lui Azazel.

9. După aceea să ia Aaron ţapul, asupra căruia a căzut sorţul Domnului, şi să-l aducă jertfă pentru păcat,

10. Iar ţapul asupra căruia a căzut sorţul pentru Azazel să-l pună viu înaintea Domnului, ca să săvârşească asupra lui curăţirea şi să-i dea drumul în pustie pentru ispăşire, ca să ducă acela cu sine nelegiuirile lor în pământ neumblat.

11. Apoi să aducă Aaron viţelul de jertfă pentru păcatele sale, ca să se cureţe pe sine şi casa sa şi să junghie viţelul jertfă pentru păcatele sale;

12. Să ia cărbuni aprinşi de pe jertfelnicul cel dinaintea Domnului, o cădelniţă plină, şi aromate pisate mărunt pentru tămâiere două mâini pline, şi să le ducă înăuntru, după perdea;

13. Să pună aromatele pe focul din cădelniţă înaintea feței Domnului, astfel ca norul de fum să acopere capacul cel de pe chivotul legii, ca să nu moară Aaron.

14. Să ia şi din sângele viţelului şi să stropească cu degetul său spre răsărit peste capac; şi înaintea capacului să stropească de şapte ori sânge cu degetul său.

15. După aceea să junghie înaintea Domnului ţapul de jertfă pentru păcatele poporului, să ducă sângele lui înăuntru, după perdea, şi să facă cu sângele acela ce a făcut şi cu sângele viţelului, stropind cu el pe capac şi înaintea capacului.

16. Aşa va curăţi locaşul sfânt de necurăţia fiilor lui Israel, de nelegiuirile lor şi de toate păcatele lor. Aşa să facă el cu cortul adunării, care se află la ei, în mijlocul necurăţeniilor lor.

17. Niciun om să nu fie în cortul adunării, când va intra el să cureţe locaşul sfânt şi până va ieşi. Aşa se va curăţi el pe sine şi casa sa şi toată obştea fiilor lui Israel.

18. Apoi va ieşi la jertfelnicul cel dinaintea Domnului şi-l va curăţi, luând din sângele viţelului şi din sângele ţapului şi punând pe coarnele jertfelnicului de jur împrejur,

19. Şi, stropindu-l cu sânge, cu degetul său de şapte ori, îl va curăţi de necurăţeniile fiilor lui Israel şi-l va sfinţi.

20. Iar după ce va sfârşi de curăţat locaşul sfânt, cortul adunării şi jertfelnicul, şi curăţind şi pe preoţi, va aduce ţapul cel viu,

21. Îşi va pune Aaron mâinile sale pe capul ţapului celui viu şi va mărturisi asupra lui toate nelegiuirile fiilor lui Israel, toate nedreptăţile lor şi toate păcatele lor; şi, punându-le pe acestea pe capul ţapului, îl va trimite cu un om anumit în pustie.

22. Şi va duce ţapul cu sine toate nelegiuirile lor în pământ neumblat şi omul va da drumul ţapului în pustie.

23. După aceea va intra Aaron în cortul adunării şi se va dezbrăca de hainele cele de in, cu care se îmbrăcase la intrarea în locul cel sfânt, şi le va lăsa acolo;

24. Îşi va spăla trupul său cu apă în locul cel sfânt, se va îmbrăca cu hainele sale şi, ieşind, va săvârşi arderea de tot pentru sine şi arderea de tot pentru popor, şi se va curăţi astfel pe sine, casa sa, poporul şi pe preoţi.

25. Iar grăsimea jertfei pentru păcat o va arde pe jertfelnic.

26. Cel ce a dat drumul în pustie ţapului de ispăşire să-şi spele hainele sale, să-şi spele trupul cu apă şi atunci să intre în tabără.

27. Iar viţelul de jertfă pentru păcat și ţapul de jertfă pentru păcat al căror sânge a fost adus înăuntru pentru curăţirea locaşului sfânt, să se scoată afară din tabără şi să se ardă în foc pielea lor, carnea lor şi necurăţenia lor.

28. Cel ce le va arde să-şi spele hainele, să-şi spele trupul său cu apă şi numai după aceea să intre în tabără.

29. Aceasta să fie pentru voi lege veşnică: în luna a şaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiţi şi nicio muncă să nu faceţi, nici băştinaşul, nici străinul care s-a aşezat la voi,

30. Căci în ziua aceasta vi se face curăţire, ca să fiţi curaţi de toate păcatele voastre, înaintea Domnului, şi curaţi veţi fi.

31. Aceasta e cea mai mare zi de odihnă pentru voi şi să smeriţi sufletele voastre prin post. Aceasta este lege veşnică.

32. De curăţit însă să vă cureţe preotul care este uns ca să slujească în locul tatălui său.

33. Să se îmbrace el cu veşmintele cele de in şi cu veşmintele sfinte; şi va curăţi sfânta sfintelor, cortul adunării, va curăţi jertfelnicul şi pe preoţi şi va curăţi şi toată obştea poporului.

34. Aceasta să fie pentru voi lege veşnică: o dată în an să curăţiţi pe fiii lui Israel de păcatele lor». Şi Aaron a făcut aşa cum poruncise Domnul lui Moise.

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627

Acatistele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
21 Noiembrie