Leviticul (A treia Carte a lui Moise) – Capitolul 22
Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627
1. După aceea a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
2. «Spune lui Aaron şi fiilor lui să umble cu băgare de seamă cu cele sfinte ale fiilor lui Israel şi să nu pângărească numele cel sfânt al Meu prin prinoasele pe care ei înşişi Mi le aduc. Eu sunt Domnul.
3. Spune-le: Tot omul din seminţia voastră şi din neamul vostru, care va avea pe sine vreo necurăţenie şi se va apropia de cele sfinte, care se afierosesc de fiii lui Israel Domnului, sufletul aceluia se va stârpi de la faţa Mea. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
4. Omul din seminţia preotului Aaron care va fi lepros sau va avea curgere să nu mănânce din cele sfinte, până nu se va curăţi; şi cine se va atinge de ceva necurat de la mort, sau cine va suferi de curgerea seminţei,
5. Sau cine se va atinge de vreo târâtoare, de care s-ar spurca, sau de vreun om, care l-ar face necurat prin orice fel de necurăţie a lui,
6. Cel ce s-a atins de acestea necurat va fi până seara şi să nu mănânce din cele sfinte înainte de a-şi spăla trupul său cu apă.
7. Iar după ce va apune soarele şi după ce se va curăţi, atunci să mănânce din cele sfinte, că aceea este hrana lui.
8. Mortăciune şi sfâşiat de fiară să nu mănânce, ca să nu se spurce cu acestea. Eu sunt Domnul.
9. Să păzească poruncile Mele, ca să nu aibă asupră-le păcat şi să nu moară, când vor călca acestea. Eu sunt Domnul Dumnezeu, Cel ce îi sfinţesc pe ei.
10. Niciun străin să nu mănânce din cele sfinte. Nici cel ce locuieşte la un preot şi nici simbriaşul preotului să nu mănânce din cele sfinte.
11. Iar dacă preotul îşi va cumpăra un rob cu argint, acela să mănânce din ele; asemenea şi robul născut în casa sa să mănânce din pâinea lui.
12. Dacă fiica preotului se va mărita după străin de neamul preoţesc, nici ea să nu mănânce din prinoasele sfinte, cuvenite lui.
13. Când însă fiica preotului va fi văduvă sau despărţită şi copii nu va avea şi se va întoarce în casa tatălui său, cum era şi în tinereţea sa, atunci ea să mănânce pâinea tatălui său, iar dintre străini nimeni să nu mănânce.
14. Dacă cineva mănâncă din greşeală din cele sfinte, să întoarcă preotului preţul lucrului sfânt şi să mai adauge încă a cincea parte din preţul lui:
15. Preoţii să nu spurce cele sfinte ale fiilor lui Israel, pe care ei le aduc dar Domnului,
16. Şi să nu atragă asupră-le vinovăţia fărădelegii, când vor mânca cele sfinte ale lor, că Eu sunt Domnul, Cel ce îi sfinţesc».
17. Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis:
18. «Vorbeşte lui Aaron, fiilor lui şi la toată adunarea fiilor lui Israel şi le zi: Dacă cineva dintre fiii lui Israel, sau dintre străinii care s-au aşezat la ei, în Israel, îşi vor aduce jertfa lor, pe care o aduc Domnului ardere de tot, după făgăduinţă sau de evlavie,
19. Ca să afle prin aceasta bunăvoinţă la Dumnezeu, jertfa trebuie să fie fără meteahnă, de parte bărbătească, din vitele mari, sau din oi, sau din capre.
20. Toate câte au meteahnă în sine să nu le aduceţi Domnului, că nu vor fi primite.
21. De va aduce cineva Domnului jertfă de mântuire, plinind o făgăduinţă, sau aducând jertfă de bună voie, sau la praznicele voastre, din boi, sau din oi, să fie fără meteahnă; ca să fie primită, să nu aibă nicio meteahnă.
22. Dobitoc orb, vătămat, sau slut, sau bubos, sau răpciugos, sau râios, să nu aduceţi Domnului şi nici să daţi la jertfelnicul Domnului pentru jertfă.
23. Bou sau oaie cu picioarele lungi sau scurte peste măsură poţi să aduci ca jertfă de evlavie, iar pentru jertfa făgăduită acestea nu, sunt primite.
24. Dobitocul care are părţile bărbăteşti strivite, sfărâmate, smulse sau tăiate, să nu-l aduceţi Domnului şi în ţara voastră să nu faceţi asemenea lucru.
25. Nici din mâinile celor de alt neam să nu aduceţi nici unul din asemenea dobitoace în dar Dumnezeului vostru, pentru că acestea sunt vătămate şi cu meteahnă şi nu vă vor fi primite».
26. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
27. «De se va naşte viţel, sau miel, sau ied, şapte zile să stea la mama lui, iar din ziua a opta înainte va fi bun de adus jertfă Domnului.
28. Dar nici vacă, nici oaie să nu junghiaţi în aceeaşi zi cu puiul ei.
29. De aduceţi Domnului jertfă de mulţumire, s-o aduceţi ca să vă fie primită.
30. În aceeaşi zi s-o mâncaţi şi să nu lăsaţi din carnea ei pe a doua zi. Eu sunt Domnul.
31. Să păziţi poruncile Mele şi să le pliniţi: Eu sunt Domnul.
32. Să nu spurcaţi numele cel sfânt al Meu, ca să fiu Eu sfânt între fiii lui Israel.
33. Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţesc pe voi, Care v-am scos din pământul Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul».