Mănăstirea Dragomirna
 

Mitropolitul Varlaam a înfiinţat la Iaşi o vestită şcoală duhovnicească

La îndemnul Mitropolitului Varlaam, Vasile Lupu a zidit în Iaşi una dintre cele mai frumoase biserici din ţară, biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, pe care o sfinţeşte cu mulţi clerici în ziua de 6 mai 1639. În această obşte se nevoiau ca la o sută de monahi dintre cei mai învăţaţi şi aleşi trăitori şi lucrători ai rugăciunii, slujitori, duhovnici, cateheţi, psalţi, tipografi şi traducători de cărţi. Aici, marele mitropolit a înfiinţat prima tipografie din Moldova, precum şi o vestită şcoală duhovnicească, cu ajutorul Mitropolitului Petru Movilă, unde se făceau cursuri în greacă, slavonă şi latină. Această şcoală a funcţionat 20 de ani.

Moaştele Sfântului Iacob Persul de la Mănăstirea Dragomirna

De peste trei veacuri, ctitoria mitropolitului Atanasie Crimca şi a domnitorului martir Miron Barnovschi de lângă Suceava – Mănăstirea Dragomirna – are drept odor de mare preţ o parte din moaştele Sfântului Iacob Persul.

Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul în iconografie

Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul este zugrăvit conform Erminiei picturii bizantine a lui Dionisie din Furna, sub chipul unui tânăr cu barba mare și creață, despărțită în două șuvițe.

„Numai prin credinţă, fără fapte, nu este cu putinţă mântuirea” – Sfântul Paisie de la Neamţ

În Mănăstirea Neamţ zidi spital pentru bolnavi şi case de oaspeţi. Stareţul rânduia pe cei bătrâni şi bolnavi la spital, încredinţându-i fratelui Onosie, bolnicerul mănăstirii. El cerea îngrijitorilor să slujească bolnavilor ca lui Dumnezeu, să le dea mâncare cât mai bună, pâine albă şi vin, să-i spele săptămânal şi să le menţină curăţenie exemplară în bolniţă.

Sfântul Paisie de la Neamţ – sfaturi pentru creşterea vieţii duhovniceşti

Odată a venit la stareţ un frate şi i-a spus: „Părinte, sunt tare luptat de gânduri!”. Iar stareţul i-a răspuns, zâmbind: „De ce sunteţi voi aşa de copilăroşi? Faceţi şi voi cum fac eu. Eu toată ziua vorbesc cu voi; cu unii plâng, cu alţii mă bucur. Iar după ce plecaţi toţi din chilie, odată cu voi alung de la mine toate gândurile. Apoi iau în mâini o carte şi nu mai aud nimic. Parcă aş fi în pustiul Iordanului!”.

Testamentul Mitropolitului Anastasie Crimca (de la 1610)

„Mărturisim cu această scrisoare a noastră că dacă se va întâmpla cu moartea noastră, în oricare timpuri, vreo nevoie sfintei mănăstiri, pe oricine va alege Dumnezeu să fie stăpânul Ţării Moldovei, dacă s-ar atinge careva dintre domnitori, ctitori, boieri sau din neamul nostru, să închine Sfântului Munte sau Ierusalimului sau să schimbe pe călugării Ţării Moldovei sau să pună egumeni dintr-o mănăstire străină; să aveţi, cum am spus mai sus, sfânta mănăstire în toate în pace şi netulburată în veci.”

Sfântul Paisie de la Neamţ aducea mângâiere după nevoia sufletească a fiecăruia

Spuneau ucenicii Cuviosului Paisie că avea atât de mare dar de a convinge, încât şi pe cel mai trist îl putea mângâia şi linişti cu cuvintele sale, şi pe cel descurajat îl putea îmbărbăta şi întări. Iar unde trebuia, mustra, ruga, îndepărta, îndelung răbda şi când nu izbutea, alunga de la sine.

Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei şi Sucevei – ctitorul Mănăstirii Dragomirna

Biserica Mănăstirii Dragomirna, pe cât este de împodobită cu sculpturi de piatră în exterior, pe atât este de frumos pictată şi în interior. Căci în acelaşi an, mitropolitul ctitor a rânduit patru călugări zugravi din mănăstire, anume „Popa Crăciun, Ignatie, Mătieş şi Grigorie”, care au pictat altarul, bolta şi naosul bisericii. Mai târziu, domnul Moldovei Miron Barnovschi, rudenia mitropolitului, a construit zidul de cetate şi cele patru turnuri de apărare. Apoi, bunul păstor Anastasie a lăsat legământ ca nimeni şi niciodată să nu închine ctitoria sa altor mănăstiri din afara ţării.

Reguli de viețuire athonită la Mănăstirea Dragomirna, în timpul Sfântului Paisie de la Neamț

„Mănăstirea Dragomirna să nu fie niciodată şi nicăieri închinată, precum a lăsat cu greu legământ şi prea fericitul ei ctitor, mitropolitul Anastasie Crimca.”

Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei şi Sucevei – patriotul iubitor de Hristos, de oameni și de carte

În anul 1621, năvălind tătarii asupra Sucevei, Mitropolitul Anastasie a luat noaptea moaştele Sfântului Ioan cel Nou şi a căutat să fugă în munţi, împreună cu numeroşi credincioşi. Dar, văzând Dumnezeu lacrimile poporului, prin negrăită minune, moaştele s-au făcut atât de grele, încât carul cu boi nu se putea mişca din loc. Atunci marele ierarh a făcut litie şi priveghere de toată noaptea, a înconjurat cetatea cu racla Sfântului Mucenic Ioan, protectorul Moldovei, şi îndată au fugit ruşinaţi păgânii din ţară.

Pagini