O convorbire cu Părintele Efrem din Arizona (Filotheitul)

Interviu

O convorbire cu Părintele Efrem din Arizona (Filotheitul)

    • O convorbire cu Părintele Efrem din Arizona (Filotheitul)
      Părintele Efrem Filotheitul

      Părintele Efrem Filotheitul

Există în zilele noastre o confuzie duhovnicească atât de mare! O mare tornadă risipește totul. Țineți strâns îmbrățișată tradiția pe care v-am oferit-o și fiți încredințați că, în vremurile noastre, este un act de mărturisire a credinței să spunem că Iisus Hristos este Domnul Dumnezeul nostru. Atunci când umplem inimile noastre, în fiecare zi a vieții, cu numele lui Hristos, credința noastră se întărește și putem înfrunta orice. Maica Domnului intervine pentru noi și mijlocește permanent, pentru ca noi să primim putere și speranță de la Dumnezeu. 

Conversația următoare a fost  înregistrată de către ucenicii din Grecia ai Părintelui Efrem din Arizona (Filotheitul, așa cum era numit anterior), care l-au vizitat pe bătrânul îmbunătățit în luna mai 2014, la mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Arizona.

Părintele Efrem: Priviți această fotografie a lui Gheron Iosif Isihastul. Am avut parte de un mare duhovnic. Era ca un foc nestins – un om-fenomen. Gândurile sale erau pe de-a-ntregul la cele duhovnicești; așa viețuia el.

Două erau cuvintele pe care ni le spunea mereu – răbdare și rugăciune, și, în acest fel, Providența ne ajută după voia Sa. Făcând ascultare față de el, nu ne-am certat niciodată între noi. Alții din exterior ne-au creat probleme, calomniindu-l pe Părinte, dar Gheron Iosif obișnuia să spună: „Lasă-i să vorbească, noi nu le vom răspunde nimic”.

Părinte, suntem foarte slabi în toate privințele. Ce se va întâmpla cu noi?

Trăim vremuri diferite acum. Gheron Iosif absolvise „universitatea” duhovnicească. Sunt bucuros că voi învățați la „liceul” duhovnicesc. Există în zilele noastre o confuzie duhovnicească atât de mare! O mare tornadă risipește totul. Țineți strâns îmbrățișată tradiția pe care v-am oferit-o și fiți încredințați că, în vremurile noastre, este un act de mărturisire a credinței să spunem că Iisus Hristos este Domnul Dumnezeul nostru. Puterile întunericului nu vor asta.

Părinte, după atâția ani de luptă, ce a rămas în sufletul sfinției voastre?

Totul este de importanță secundară, totul este secundar. Primul, principalul, este numele Hristosului nostru și acum pot spune că, de-a lungul anilor care au trecut, am văzut cu ochii mei cum numai cu iubire oamenii devin biruitori. Viața mea a însemnat lucrare și durere, viețuire în sărăcie, în timpul ocupației nemțești, foamete în timpul ocupației, ispite și necazuri în mănăstiri. O mare luptă. Numai numele lui Hristos și al Maicii Domnului m-au ajutat să le străbat pe acestea toate. Cine nu cheamă zilnic numele lui Hristos și al Maicii Domnului nu se poate numi creștin.

Cu alte cuvinte, rugăciunea lui Iisus este cea mai puternică?

Desigur, pentru că atunci avem în permanență ținerea de minte a lui Hristos. Sfinții Părinți, care erau luminați, ne-au lăsat aceste mici rugăciuni. Câteva cuvinte: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi” și „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne”. Nu avem nevoie să citim enciclopedii, nici multe cărți. Cu aceste două rugăciuni scurte, toți creștinii se pot mântui. Monahii, care nu au preocupări lumești, se roagă mult și ajung la înălțimi duhovnicești. Pomenirea numelui Maicii Domnului ajută mult, de asemenea. Este ca și cum aceștia șoptesc direct la urechea lui Hristos, pentru că ei sunt dedicați rugăciunii, aceasta este lucrarea lor principală; și oricine are darul rugăciunii în inima sa, atunci când moare nu este necăjit de trecerea vămilor. Imediat după moarte, unii ca aceștia merg direct la Hristos. Nu există piedici, pentru că numele lui Hristos are putere multă. Dumnezeu văpaie este.

Dar Acatistul către Maica Domnului Născătoarea de Dumnezeu este o rugăciune puternică?

Desigur. Atunci când rostim aceste rugăciuni, primim bucurie și luminare de la Născătoarea de Dumnezeu. Maica Domnului ne ajută foarte mult. Ea ne scapă din situațiile care par fără ieșire, fără soluție.

În zilele noastre, mulți suferim de deznădejde și de nerăbdare.

Deznădejdea întotdeauna este de la diavol și oricine deznădăjduiește își pierde tăria. Fundamentul vieții este răbdarea. Atunci când ne lipsește răbdarea, viața noastră se afundă și se destramă.

Părinte, lumea aceasta și noi, cei care trăim în ea, suntem într-o situație dificilă, cu tot ceea ce se petrece în jur și cu toate cele despre care doar auzim că se întâmplă. Există multă frică.

Da, simțim că lucrurile vor deveni catastrofale și acest lucru se și întâmplă zilnic. Tocmai de aceea alergăm la biserici și mănăstiri, însă trebuie să nu ne temem. Gândiți-vă doar, dacă numai o ceată de îngeri a căzut, devenind cu toții demoni, și a putut provoca atâta rău, cât de mult ajutor primim noi de la cele nouă cete de îngeri care au rămas ale Domnului! Odată, L-am văzut pe Hristos Domnul pe tronul său dumnezeiesc, iar lângă El se afla Maica Domnului și cetele de îngeri și sfinți. Cu toții așteptau o înclinare din cap de la Hristos, pentru a sări în ajutorul omenirii, în această nouă situație. Atunci când umplem inimile noastre, în fiecare zi a vieții, cu numele lui Hristos, credința noastră se întărește și putem înfrunta orice. Maica Domnului intervine pentru noi și mijlocește permanent, pentru ca noi să primim putere și speranță de la Dumnezeu.

Părinte, la vârsta la care vă aflați acum, puteți să vă mai rugați la fel ca la început, sau este diferit?

Mă rog mai bine acum, decât la început. Sigur, nu am acea intensitate a rugăciunii lui Gheron Iosif Isihastul, însă dă Domnul să am rugăciune puternică, iar acest lucru dă mângâiere și alinare micului meu suflet, în toate cele ce le-am trăit și prin care mai am încă de trecut.

De multe ori, sfintele moaște sunt înmiresmate.

E ca si cum sfinții ar spune că suntem rude.

Cancerul este larg răspândit astăzi.

Pacienții bolnavi de cancer sunt mucenici. Încerc să-i întăresc prin rugăciunea mea, cu sfatul meu, iar atunci când este posibil, merg să îi vizitez.

Mulți oameni trec prin încercări dificile, fie din cauza răutății altora, fie din cauza propriilor fărădelegi. Sunt situații atât de copleșitoare, încât este ca și cum trăiesc iadul pe lumea aceasta.

Când oamenii trăiesc iadul pe pământ și înțeleg semnificația acestei situații după criteriile duhovnicești, atunci când vor trece la cele veșnice, ei nu vor mai fi judecați, ci vor merge direct în brațele lui Hristos. Însă dacă ei nu înțeleg după criterii spirituale iadul pe care îl suferă aici, vor trăi suferința acestui iad și în viața viitoare.

Voiam să-ți spun ceva despre Rai. Înainte de a împlini vârsta de optzeci de ani, adesea eram răpit în cer, în Rai. Și acum, de asemenea, dar vârsta joacă totuși un rol. Odată, Domnul m-a luat de mână și mi-a spus: „Aici ai ridicat o biserică, aici ai spovedit și ai salvat un suflet, aici ai mângâiat, aici ai sfătuit și ai atenționat...”. Cu alte cuvinte, El îmi spunea tot ceea ce făcusem și, prin acest lucru, El mi-a dăruit bucurie, iar împreună cu însuși cuvântul Său, atât de multă bucurie, încât i-am spus: „Dulcele meu Hristos, nu mai pot îndura. Nu mai pot îndura… Voi plesni de atâta bucurie! Te rog, du-mă înapoi…”. Apoi, m-am găsit din nou în camera mea.

Altă dată, pe când eram din nou în Rai, am văzut un tânăr minunat, din cavalerie (leventi). Alături de el, era un cal cu o coadă spiralată, de o frumusețe fără seamăn. Eram gelos în interiorul meu, pentru acest motiv. Și eu îmi doream să am un asemenea cal. Tânărul a strigat către mine și mi-a spus, pe tonul unui comandant: „Du-te și spune oștii că partea din spate nu este păzită și că răzvrătiții [aceștia fiind demonii] vor merge acolo”. Așa că am alergat și le-am spus. M-am întors fugind, să-i spun că i-am împlinit porunca. El m-a îmbrățișat, m-a sărutat și, încălecând calul, a plecat cu zâmbetul pe față.

Cu alte cuvinte, Părinte, multe lucruri se întâmplă în spatele nostru, pe care noi nu le sesizăm?

Desigur. Tocmai de aceea, trebuie să fim atenți în toate. Să avem mare grijă. Vom trece prin niște încercări înfricoșătoare.

Cum este în iad, Părinte?

Cum este? Îngrozitor, îngrozitor. Nici măcar o pasăre să nu ajungă în zbor acolo…! Așa cum oamenii se îneacă în mare, așa se îneacă și în chinurile iadului, sub privirile diavolilor. Trebuie să ne rugăm pentru cei adormiți. Este o faptă de mare milostenie. Mama mea era o femeie virtuoasă. Mi-am întemeiat copilăria pe cuvintele ei. Înainte de a muri, a zăcut țintuită la pat timp de doi ani de zile și spunea adesea: „Părinte, roagă-L pe Dumnezeu să mă ia la El. Am obosit…”. Însă înainte de a trece la cele veșnice, a avut de luptat.

Cu cine s-a luptat?

Cu diavolii.

I-ați văzut, Părinte?

Da, așa cum îi văd pe oameni.

Dar nu a ajutat-o Arhanghelul?

Arhanghelul era chiar în spatele mamei. El stătea în spate, pentru ca ea să poată lupta singură și să-și poată primi cununa de la Domnul.

Auzim despre atâtea dezastre care urmează, ce se va întâmpla cu noi, cei care căutăm ajutorul lui Dumnezeu?

Domnul va împlini voia Sa cu fiecare om, spre mântuirea fiecăruia. Doamne, Doamne! Prin ce vom mai trece! Mari greutăți… Atena are mulți sfinți încă nedescoperiți, însă Muntele Athos și Sfântul Dimitrie susțin întreaga Grecie de Nord. Eu dorm cu Mir de la Sfântul Dimitrie, pus la cap. Grecia I-a întors spatele lui Hristos. Din acest motiv va avea mult de suferit. Copiii din Grecia sunt fie foarte luminați, fie foarte întunecați. Copiii din părinți virtuoși sunt plămada lui Hristos și viitorul Greciei.

Multe femei suferă în familii, în zilele noastre.

Hristos este foarte apropiat de sufletele care sunt disprețuite.

Unii oameni au un dar duhovnicesc deosebit. Cum se întâmplă asta?

Acești oameni fie au fost foarte nedreptățiți, calomniați, fie au ajuns la o asemenea adâncime în acest sens, încât le-au fost încredințate daruri duhovnicești. Așa cum noi Îl preaslăvim pe Domnul, așa și El ne dăruiește slava cerească.

În ultimul timp, în Ierusalim s-au întâmplat lucruri minunate.

Și eu am vrut să văd aceste lucruri. Temeiul credinței noastre se găsește acolo. Lumina Sfântă este zilnic prezentă în Preasfântul Mormânt, dar la Paști un dar este oferit ca o binecuvântare tuturor. Ar trebui să mergeți la Ierusalim. Acolo vedem ce a suferit Hristos pentru noi și Îi mulțumim cât de mult putem și Îi răspundem la iubirea Lui dumnezeiască. Și eu am fost acolo de câteva ori, mai demult.

Uneori, între noi apar neînțelegeri.

Acestea sunt omenești. Acestea nu vor dispărea niciodată. Trebuie să trecem dincolo de ele și să fugim către Hristos. Trebuie să ne gândim la ceea ce Hristos a pregătit pentru noi, în preabunul Rai, după a Doua Venire a lui Hristos. Acum intrăm în pronaosul Raiului, căci nu poate pătrunde mintea omului în deplinătatea bunătății Raiului. Numai lumină! Numai bună mireasmă! Bucurie de nedescris! Binecuvântare! Nimic nu va mai suporta semnele trecerii vremii! Hristos vrea ca totul să fie înnoit în Împărăția Sa. Nu e nimic ciudat în asta. Mama mea a murit la vârsta de 95 ani, iar eu o văd în Rai așa cum era la 30 de ani.

În timpul ocupației, aveam un vecin care era absent și mereu absorbit de propriile gânduri. Erau doi copii. Ne-am jucat, iar ei încă mai parcurgeau pași în direcția noastră, deși ne îmbarcaserăm în același timp. I-am găsit în Rai, pentru că ei au murit în timpul ocupației, din cauza foametei, pe când erau încă în primăvara vieții. I-am întrebat: „Ce faceți aici? Cum vă petreceți timpul?”, iar ei mi-au răspuns: „Efrem, noi aici nu stăm de vorbă. Aici, citim doar, studiem”. Înainte să moară, ei nu apucaseră să învețe să-și scrie numele, iar în Rai iată că studiau. Acest lucru ilustrează desăvârșirea Raiului.

Mulți oameni ajută mănăstirile, cu cele ce sunt necesare.

Oricare ar fi forma în care oferă sprijin mănăstirilor, toate acestea se scriu în Rai. Să aibă pace, sănătate și binecuvântarea Domnului în casele lor!

În biserică, am văzut oameni de pretutindeni, din lumea largă. Ce frumoasă este lucrarea sfinției voastre, asemenea celei a Sfinților Apostoli. „Învățați toate neamurile.”

Eu sunt doar o nucă seacă. Nu am nici un merit.

Spre ce se îndreaptă acum, la vârsta aceasta, gândurile sfinției voastre?

 Mă gândesc cum să întăresc, să consolidez, lucrarea mea de aici, din viața aceasta, căci mulți oameni au fost mântuiți, multe suflețele. Și mă mai gândesc cum voi putea să merg să mă înfățișez înaintea Domnului? Unde voi ajunge, păcătosul de mine, după moarte?

Domnul va trimite îngerii Lui să vă primească sufletul.

Nu știu ce să zic despre acest lucru, nu știu cum va judeca Domnul... În capul meu îngust a încăput întregul univers. Acum, sănătatea nu mă mai ajută, am îmbătrânit.

Părinte, domnul P. a murit în ziua în care se pomenea un mare Sfânt.

Iar Sfântul l-a întâmpinat la porțile Raiului, deschizându-i să intre. Atunci când moare cineva, iar sufletul său este mântuit, Sfântul pomenit în ziua aceea îl întâmpină în Rai, pentru că este ziua Sfântului, este sărbătoarea dedicată lui.

Mulți oameni mor neașteptat, pe nepregătite.

Da, așa este. În fiecare zi trebuie să fim pregătiți de plecarea din viața aceasta, să avem „pașaportul” în mână. Nu știm ce se poate întâmpla. Odată, am spovedit pe cineva internat în spital, care nu mai putea comunica decât dând din cap, apoi acela a trecut la Domnul. Săvârșise ceva bun în viața sa și a fost mântuit în ultima clipă. Pe parcursul vieții, am trecut prin multe încercări și am văzut cum purtarea de grijă a lui Dumnezeu pe toate le rânduiește pentru binele omului. Să păstrăm mereu în minte amintirea morții. Să citiți Gherontikonul (Patericul), să vedeți acolo convorbirea Sfântului Macarie cu craniul.

Odată, într-o viziune pe care am avut-o, m-am văzut îmbrăcat foarte frumos. Cu veșminte împodobite, de sărbătoare, și mă găseam undeva sus, pe un platou, iar la poalele acelui platou erau niște tinere, pe care eu le spovedisem, care strigau către mine: „Părinte, Părinte, și noi vrem să fim acolo cu tine!”, însă nu li se permitea acest lucru. Acestea câte v-am povestit arată responsabilitatea mea și starea de grație pe care o dă preoția. De aceea, vă rog să vă rugați pentru mine! Trăiți viața în ordine și conștiinciozitate. Străduiți-vă în fiecare zi, cât vă stă în putere. Lui Hristos Îi este bineplăcută ceata monahilor, pentru că aceștia sunt armata Sa.

Părinte, atunci când mergeți în Rai și vorbiți cu Hristos Domnul, veți vorbi și despre călugării și monahiile care vă suntem ucenici și despre poporul care așteaptă ajutorul sfinției voastre?

Sigur că vorbesc cu Domnul.

Cum vă răspunde Domnul?

 „Bine, voi avea grijă de aceștia. Bine.”

Părinte, dacă veți muri, iar noi se întâmplă să mai fim în viață, să nu ne uitați atunci când sfinția voastră vă veți bucura de prezența veșnică a Lui Hristos, iar noi vom rămâne în lumea aceasta, să ne ducem lupta în continuare.

(râzând) Nu, n-o să se întâmple să vă uit!

Ne pregătim să pornim la drum mâine, Părinte. Spuneți-ne un cuvânt de încheiere.

Să vă dăruiască Domnul drum bun și binecuvântat! Fiți binecuvântați! Să fiți sănătoși și să vă întoarceți la noi, să ne revedem. Fiecare știe povara pe care o poartă, însă moștenirea pe care v-o las este să ajungeți să cunoașteți Sfântul Duh. Lucrați și zidiți-L pe Domnul în voi înșivă, păzind poruncile Evangheliei și păstrând pacea în inimile voastre. Să aveți dragoste, bună înțelegere și să chemați mereu numele lui Hristos și al Maicii Domnului. Sfinții Îngeri să vă însoțească mereu!