Osea – Capitolul 10

Biblia ortodoxă

Osea – Capitolul 10

Capitole:1234567891011121314

1. Israel a fost o vie mănoasă, care dădea rod din belşug. Cu cât avea mai mult rod, cu atât sporeau altarele sale; cu cât era mai bogată ţara, cu atât se înălţau mai multe pietre de aducere aminte.

2. Inima lui era făţarnică; să-şi ispăşească păcatul! El singur va doborî altarele sale, va sfărâma pietrele de aducere aminte.

3. Ba chiar zic: «Noi nu mai avem rege, din pricină că nu ne-am temut de Domnul. Şi la ce ne-ar sluji regele?».

4. Ei spun vorbe deşarte, jură strâmb, încheie legăminte şi prefac dreptatea în otravă; judecata va creşte pe brazdele câmpului!

5. Pentru viţelul din Bet-Aven, locuitorii din Samaria sunt plini de mare grijă, ba chiar vor plânge preoţii lui şi poporul său şi se vor tângui pentru comorile lui care se irosesc.

6. Şi pe el îl va duce în Asiria ca pe un dar al regelui din Iareb; ruşinea îl va cuprinde pe Efraim, iar Israel se va ruşina de idolii lui.

7. Nimicit va fi regele Samariei; ca o aşchie va fi pe deasupra apei.

8. Pustiite vor fi înălţimile de la Aven, păcatul lui Israel; spini şi ciulini să crească deasupra altarelor lor! Atunci vor grăi către munţi: «Acoperiţi-ne!», iar colinelor: «Cădeţi peste noi!».

9. Ca în zilele Ghibeii, aşa ai păcătuit tu, Israele! Acolo ei Mi se împotriviră. Nu-i va atinge oare războiul în Ghibea pe fiii nelegiuirii?

10. Întru mânia Mea îi voi pedepsi şi voi aduna popoare împotriva lor, când se vor pune laolaltă cele două fărădelegi ale lor.

11. Şi Efraim este o junincă învăţată la jug, căreia îi plăcea să treiere grâul pe arie. Dar Eu am pus jug pe gâtul ei frumos; am înjugat pe Efraim, Iuda va ara pământul, Iacov va trage grapa.

12. Semănaţi-vă fapte bune, căci numai aşa veţi secera milostivire; prefaceţi ţelina în ogoare ale cunoaşterii de Dumnezeu şi căutaţi pe Domnul, ca El să vină şi să vă îndestuleze de roade mântuitoare!

13. Dar voi aţi arat semănând fărădelegea şi aţi secerat nenorocirea, şi acum trebuie să mâncaţi din roadele minciunii. Ţi-ai pus nădejdea în carele tale de luptă şi în mulţimea vitejilor tăi!

14. Pentru aceasta prăpădul războiului să vină peste cetăţile tale şi toate întăriturile tale să fie dărâmate – precum odinioară Salman a nimicit cu război Bet-Arbelul, când mama a fost zdrobită împreună cu pruncii ei.

15. Aşa voi face cu voi, cei din casa lui Israel, căci ticăloşi sunteţi. În vălmăşagul luptei va pieri regele lui Israel!

Capitole:1234567891011121314

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei