Starea întâi

Preotul cădește Sfântul Epitaf în chipul crucii, altarul si stranele; dacă sunt mai mulți, cădește protosul. Apoi se cântă rar întâiul tropar, glasul al 5-lea:

1.  În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase, 
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, 
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

2. Dar cum mori, Viaţă, 
Şi cum şezi în mormânt ? 
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti 
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?

3. Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne, 
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile, 
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

4.  Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase, 
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule, 
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu,
Împărat a toate, 
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ?
Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

6. Stăpânul a toate
Mort se vede acum 
Şi deşertătorul gropilor celor morţi 
Se încuie-n groapă nouă ca un om.

7. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase, 
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut 
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător 
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi 
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

9. Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi, 
Ca un om se vede mort şi fără de chip, 
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

10. Iadul cum va răbda 
Intrarea Ta, Doamne, 
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se, 
De-a luminii Tale fulgere orbind ?

11. Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare, 
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns ? 
O, răbdare de nespus şi negrăit !

12. Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne, 
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti 
Taina îngropării Tale, neştiind.

13. O, minuni străine ! 
O, ce lucruri nouă ! 
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort, 
Îngropat de mâinile lui Iosif.

14. În mormânt ai apus, 
Dar de-al Tatălui sân 
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu. 
Acest lucru e străin şi nefiresc !

15. Întreaga făptură 
Recunoaşte-n Tine: 
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer, 
Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !

16.  Tu-n mormânt fiind pus 
Ziditor Hristoase, 
Temelia iadului s-a cutremurat 
Şi-ale  morţilor morminte s-au  deschis.

17. Cela ce în palmă
Tot pământul ţine. 
Sub pământ acum cu trupul Se află mort, 
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.

18. Din stricare, Doamne, 
Viaţa mea o ridici; 
Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât 
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic, 
Se ascunde acum 
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului 
Şi din iad goneşte întunericul.

20. Mulţimea de oştiri, 
Cea duhovnicească, 
Împreună cu Iosif şi Nicodim 
Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.

21. Murind Tu de voie, 
În mormânt ai fost pus; 
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu, 
De amara mea greşeală m-ai scăpat.

22. S-a schimbat făptura
Prin a Tale patimi, 
Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt, 
Ţiitor a toate cunoscându-Te.

23. Luând în pântece 
A vieţii Piatră, 
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat 
Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.

24. În mormânt nou Te-au pus, 
Înnoind, Hristoase, 
Firea oamenilor, prin învierea Ta, 
După cum se cade unui Dumnezeu.

25. Pe pământ ai venit,
Pe Adam să-l mântui. 
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât; 
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

26. Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte, 
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns, 
Apunând a Ta lumină sub pământ.

27. Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne; 
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat 
Şi din întunericul păcatelor.

28. Vărsând râu de lacrimi
Peste Tine, Doamne, 
Cea Curată, ca o maică, a glăsuit: 
„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”

29. Ca grăuntul de grâu,
Ce-ncolţeşte-n pământ, 
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut, 
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.

30. Sub pământ Te-ai ascuns
Ca un soare, acum, 
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit; 
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !

31. Cum ascunde luna 
Faţa sa de soare, 
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum, 
Cel ce prin trupească moarte ai apus.

32. Iisus, Viaţa,
Gustând moartea acum, 
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit 
Şi viaţa tuturor le-a dăruit.

33.  Pe întâiul Adam,
Prin păcat omorât, 
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta, 
Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

34. Cereştile cete, 
Mort întins, pentru noi, 
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat 
Şi cu aripile s-au acoperit.

35. Pogorându-Te mort,
De pe lemn, Cuvinte, 
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt; 
Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !

36. Bucurie, Doamne, 
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit, 
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

37. Suind Tu pe cruce,
Împreună-ai suit 
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ, 
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.

38. Ca un leu, Tu Doamne,
Adormind cu trupul, 
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort, 
Lepădând şi bătrâneţea trupului.

39. Cela ce din coasta
Lui Adam cel dintâi 
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns 
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.

40. Se-njunghia-n taină
Mai-nainte mielul, 
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti, 
Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.

41. Cine dar va spune 
Chipul groaznic şi nou ? 
Cel ce stăpâneşte toate făpturile 
Pătimeşte azi şi moare pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima, 
Au strigat îngerii: 
„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii 
Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”

43. Din coasta Ta, Doamne, 
Cea însuliţată, 
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta, 
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.
  
44. Răstignit pe cruce, 
Ai chemat pe oameni, 
Iar curată coasta Ta împungându-se, 
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.

45. Cel cu chip cuvios
Te găteşte-ngrozit 
Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie, 
De-ngroparea Ta înfricoşându-se.

46.  Sub pământ, de voie,
Pogorând ca un mort, 
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer 
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

47. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu 
Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer, 
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

48. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu 
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi, 
Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

49. O, ce bucurie, 
Ce dulceaţă multă, 
A fost ceea ce-a umplut pe toţi ceidin iad, 
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.
  
50. Îngroparea-Ţi laud, 
Patimilor mă-nchin; 
Şi puterea Îţi măresc, Milostivule, 
Prin care de patimi am fost dezlegat.

51. Asupra Ta, Doamne, 
Sabie-au ascuţit 
Şi-a puternicului sabie s-a tocit, 
Iar cea din Eden se biruieşte-acum.

52. Văzând mieluşeaua 
Pe-al său Miel înjunghiat,
Doborâtă de dureri striga şi-ndemna 
Ca şi turma să se tânguie cu ea.

53. În mormânt de Te-ngropi,
Şi în iad de pogori, 
Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat 
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,
Pogorând sub pământ, 
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat 
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

55. Unul din Treime, 
Cu trupul, pentru noi, 
Defăimată moarte rabdă, binevoind; 
Se cutremură şi soare şi pământ.

56. Ca un vinovat, stă
Cel Preadrept la Pilat 
Şi la moartea cea nedreaptă e osândit 
Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.

57. Plăsmuind pe Adam
Din pământ, cu mâna, 
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup 
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

58. Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte, 
Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorât, 
Înviind tot neamul muritorilor.

59. „Vai, Lumina lumii ! 
Vai, a mea Lumină ! 
O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !” 
Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

60. Vino, necurate,
Ucigaş ucenic, 
Şi pricina răutăţii arată-mi-o: 
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ?

61. Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune, 
Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule, 
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.

62. Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc ? 
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ? 
Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !

63. De iubeşti pe săraci,
Şi mâhnit eşti de mir 
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos, 
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi ?
  
64. „O, Cuvinte, Doamne,
A mea bucurie, 
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ? 
Mi se rupe inima ca unei maici”.

65. „Cine-mi va da lacrimi 
Şi izvor nesecat, 
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?” 
A strigat Fecioara, Maica Domnului.

66. O, munţi şi vâlcele 
Şi mulţimi de oameni, 
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi 
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !

67. „Când am să Te mai vad, 
Veşnică Lumină, 
Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”, 
A strigat Fecioara, tânguindu-se.

68. Deşi ca o piatră, 
Tare şi tăioasă, 
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât 
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.

69. Ca dintr-o fântână, 
Din îndoitul râu, 
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm  
Şi viaţa veşnică o moştenim.

70.  Voind Tu, Cuvinte, 
 În mormânt Te-ai văzut; 
 Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus, 
 Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

71. Te cântăm, Cuvinte,
Doamne al tuturor, 
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt 
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.

72.  Fericimu-Te toţi,
Maica lui Dumnezeu, 
Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim 
A  Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

73. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase, 
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti 
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Starea a doua

Cădește al doilea preot, când sunt mai mulți preoți, la fel ca la starea întâi sau însuși preotul, dacă este un singur preot. Apoi, începe rar și cu glas lin pe glasul al 5-lea:

1. Cuvine-se, dar, 
Săcădem Ia Tine, Ziditorul, 
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins, 
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

 2. Cuvine-se, dar, 
Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul, 
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta, 
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.       

3. Soarele-a apus 
Iar pământul s-a clătit, Cuvinte, 
Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos, 
Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

4. Somn învietor 
În mormânt dormind, Hristoase Doamne, 
Din cel greu somn al păcatului ai sculat 
Întreg neamul omenesc cel păcătos.

5. „Una-ntre femei 
Te-am născut Fiu, fără de durere; 
Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”, 
Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

6.  Sus văzându-Te, 
 De Părinte nedespărţit, Doamne, 
Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind, 
Serafimii s-au înfricoşat acum.

7. Răstignindu-Te, 
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc 
Şi şi-ascund luminătorii lumina lor, 
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

8. Cela ce cu-n semn 
A făcut la început pământul, 
Azi apune sub pământ, ca un muritor; 
Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !

9. Sub pământ apui       
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna, 
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor, 
Cu puterea Ta atotputernică.

10.  Veniţi să cântăm 
 Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale, 
 Ca femeile, ce mir au adus atunci, 
 S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”

11. Cu adevărat, 
 Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
 Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc, 
 Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta 
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase, 
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât, 
Şi din stricăciune lumea mântuieşti.

13. Râu de viaţă eşti 
 Cedin Tatăl curgi, Înţelepciune, 
 Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti, 
 Celor din adâncurile iadului.

14. „Ca să înnoiesc 
 Firea oamenilor cea zdrobită, 
 Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind; 
 Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.

15. Sub pământ apui, 
Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii, 
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu, 
Alungând din iad tot întunericul.

16. Bob cu două firi: 
Dătătorul de viaţă, astăzi, 
În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă; 
Răsărind El iar, lumea va bucura.

17. S-a temut Adam, 
 Dumnezeu umblând în rai, atuncea, 
 Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad; 
 Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum 
 Varsă râuri de lacrimi, Hristoase, 
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt: 
 „Înviază, Fiule, precum ai spus !”

19.   losif Te-a ascuns, 
Cu evlavie, în groapă nouă; 
Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta, 
Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta,
Pironit văzându-Te pe cruce,
De amară întristare, sufletul ei
S-a pătruns de cuie şi de sabie.

21. Maica Ta, văzând
Adăparea Ta cu fiere, Doamne, 
 Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi, 
 Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.

22. „Rău m-am întristat 
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte, 
Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”, 
Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

23. „Cum am să-Ţi închid 
 Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne, 
 Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”, 
 losif a strigat, înfiorându-se.

24. Jalnice cântări 
 Iosif şi cu Nicodim cântă 
 Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt 
 Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

25. Sub pământ apui 
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii; 
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut, 
De dureri se stinge, nevăzându-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit
Dătătorule de viaţă, Doamne,
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.

27. Soare luminos 
După noapte străluceşte, Doamne; 
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult, 
Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

28.  Ziditorule, 
 Primindu-Te în sân pământul 
 S-a clătit de frica Ta, Preaputernice, 
 Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu !
Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc
Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !”

30. Doamne, ai apus 
 Şi cu Tine-a soarelui lumină; 
 Iar făptura de cutremur cuprins-a fost, 
 Făcător al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi 
O acoperă piatra tăiată 
Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor. 
Înfioară-te, de-acum, pământule !

32. „Vezi-ne aici: 
 Ucenicul cel iubit şi Maica, 
 Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”, 
 A strigat Curata, cu amar plângând.

33. Nici chip ai avut, 
Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne; 
Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat, 
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

34. Ai apus în trup, 
 Sub pământ, nestinsule Luceafăr; 
 Şi aceasta neputând vedea soarele, 
 În amiază-zi el s-a întunecat.

35. Luna, soarele 
 Se întunecă-mpreună, Doamne, 
 Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat 
 Şi în mantii negre s-au înveşmântat.

36. „Chiar de-ai şi murit, 
 Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie; 
 Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu, 
 Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

37. A dormit Adam 
Şi din coasta lui-’şi scoase moarte; 
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu, 
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

38. Ai dormit puţin 
Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase, 
Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi, 
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

39. De ai şi murit, 
 Dar ai dat vinul de mântuire, 
 Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor; 
 Patima şi crucea Ta Ţi le slăvesc.

40. Cum au suferit
Cereştile cete îndrăzneala 
Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule, 
Când Te văd gol, sângerat şi osândit ?

41. În batjocură 
Tu îmbraci pe Împodobitorul, 
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit 
Tot pământul, într-un chip preaminunat.

42. Ca un pelican, 
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte; 
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit, 
Răspândind asupra lor izvoare vii.

43. Oarecând Navi, 
Opri soarele, zdrobind duşmanii; 
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta, 
Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

44. Nu Te-ai despărţit 
 De-al Părintelui sân, Milostive, 
 Chiar binevoind a lua chip de muritor; 
 Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.

 45. Tins fiind pe lemn, 
Cel ce spânzuri pământul pe ape, 
În pământ, fără suflare, acum cobori; 
Care lucru nerăbdându-l, tremură.

46. „Vai, o, Fiul meu !”, 
Preacurata jeleşte şi zice 
Că „pe Care-L aşteptam ca pe-un Împărat, 
Osândit acum pe cruce Îl privesc !”

47. „Astfel mi-a vestit 
Gavriil, venind din cer la mine: 
El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu 
Este o împărăţie veşnică.”

48. „Vai, s-a împlinit 
 A lui Simeon proorocie 
 Că prin inima mea sabie a trecut; 
 O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !”

49. Fariseilor ! 
Ruşinaţi-vă măcar de morţii 
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor, 
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

50. S-a cutremurat 
 Şi lumina soarele şi-a stins-o, 
 Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit; 
 Nevăzuta mea lumină, Bunule !

51. Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte, 
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt; 
Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu !

52.  Maica Precista 
 Omorârea Ta văzând, Hristoase, 
 Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia: 
 „Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !”

53. Iadul cel cumplit 
 Tremura, când Te-a văzut pe Tine, 
 Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu, 
 Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.

54. Ce privelişte 
 Mare şi grozav-acum se vede; 
 Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit, 
 Voind El să dea viaţă tuturor !

55. Coasta Ţi-au împuns,
Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne; 
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat 
Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.

56. Oarecând jelea 
Toată casa pe fiul Rahilei; 
Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc 
Maica Lui şi ceata Ucenicilor.

57. Palme şi loviri 
I s-au dat lui Hristos peste faţă, 
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui, 
Și-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

58. Toţi cei credincioşi,
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte, 
Îţi cinstim,  Hristoase-al nostru, cu laude,
Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.

59. Ceea ce-ai născut,
Preacurată Fecioară, Viaţa,
Potoleşte dezbinarea-n Biserică
Şi dă pace, ca o bună, tuturor.

60. Cuvine-se, dar, 
Să cădem la Tine, Ziditorul, 
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins 
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Starea a treia

Cădește al treilea preot; sau însuși preotul, dacă e numai unul. După aceea, începe cu glas dulce și sfântă cuviință a cânta, pe glasul al 3-lea:

1. Neamurile toate 
Laudă-ngropării 
Ţi-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateanul
Jalnic Te pogoară 
Şi în mormânt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc cu sârguinţă.

4. Vino-întreagă fire,
Psalmi de îngropare
Lui Hristos să-I aducem,

5. Pe Cel viu cu miruri, 
Ca pe-un mort să-L ungem, 
Cu mironosiţele.

6. Fericite losif !
Trupul ce dă viaţă, 
Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană,
Oţet şi cu fiere 
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

8. Ca rob făr’ de minte, 
A trădat Iuda 
Pe-Adâncu-nţelepciunii.

9. Rob ajunge-acuma 
Vicleanul de Iuda, 
Cel ce-a vândut pe Domnul.

10. losif şi Nicodim                       
Pe Domnul îngroapă,            
Cu toată cuviinţa.

11. Slavă Ţie, Doamne,
Cel ce dai viaţă 
Şi-n iad, puternic, cobori.

12. Maica Preacurata
Se jelea, Cuvinte,
Pe tine mort văzându-Te.

13. „Primăvară dulce, 
Fiul meu preadulce. 
Frum’seţea unde Ţi-a apus ?”

14. Plângere pornit-a
Maica Preacurata, 
Când ai murit, Cuvinte.

15. Vin cu mir, să-L ungă,
De mir purtătoare, 
Pe Hristos, Mirul ceresc.

16. Cu moartea pe moarte 
O omori Tu, Doamne, 
Cu sfânta Ta putere.

17. Piere-amăgitorul, 
Scapă amăgitul 
Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

18.  Cade vânzătorul
În fundul gheenei, 
În groapa stricăciunii.

19.  Curse de ciulini sunt
Căile lui Iuda, 
Celui nebun şi viclean.

20. „Fiule din Tatăl,
Împărat a toate, 
Cum ai primit patima ?”

21. Maica, mieluşeaua,
Mielul ei pe cruce
Văzându-L, s-a tânguit.

22. Trupul ce dă viaţă
losif împreună 
Cu Nicodim îngroapă.

23. Mult înlăcrimată
A strigat Fecioara,
Rărunchii pătrunzându-şi:

24. „O, a mea lumină,
Fiul meu preadulce, 
Cum Te-ai ascuns în groapă ?”

25. „Nu mai plânge Maică;
Pe Adam şi Eva 
Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

26.  „Fiul meu, slăvescu-Ţi
Înalta-ndurare 
Prin care rabzi acestea”.

27. Cu oţet şi fiere
Te-au adăpat, Doamne,
Gustarea veche s-o strici.

28. Te-ai suit pe cruce,
Cel ce altădată
Umbrişi poporul sub nor.

29. De mir purtătoare,
Venind la a Ta groapă, 
Ţi-aduceau, Doamne, miruri.

30. Scoală-Te, ’ndurate,
Şi pe noi ne scoate
Din a gheenei groapă !

31. „Doamne, înviază”,
Zicea, vărsând lacrimi,
Maica Ta ce Te-a născut.

32. Înviază-n grabă,
Alungând durerea
Curatei Tale Maice !

33. Prinse-au fost de frică
Cereştile cete, 
Când Te-au văzut mort, Doamne.

34. Iartă de greşale
Pe cei ce, cu frică,
Cinstesc ale Tale patimi.

35. O, înfricoşată, 
Străină vedere; 
Pâmântul cum Te-ascunde !

36. Altădat’ un losif 
Ţi-a slujit în fugă 
Şi-acum Te-ngroapă altul.

37. Plânge, Te jeleşte, 
Preacurata-Ţi Maică, 
Fiind Tu mort, Cuvinte.

38. Spaimă ia pe îngeri 
De grozava-Ţi  moarte, 
O, Făcător a toate !

39. Până-n zori, cu miruri 
Ţi-au stropit mormântul 
Cele înţelepţite.

40. Pace în Biserici,
Lumii mântuire,
Prin învierea-Ţi dă-ne !

41. O, Treime Sfântă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Lumea o mântuieşte.

42. Robilor tăi, Maică,
Dă-le ca să vadă
’Nvierea Fiului tău !

43. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.