Mă închin, Doamne, tronului măreției Tale eu, care sunt pulbere și cenușă [Facerea 18, 27] și drojdia omenirii; Ție, Căruia zeci de mii de îngeri și oștirile nenumărate ale serafimilor Îți aduc cu laudele lor de foc și sfintele lor mișcări o închinare spirituală în ascunzimea firii lor; Ție, Fire Sfântă ascunsă de simțirea și cunoașterea tuturor făpturilor create. Căci ești aproape de toți cu ajutorul Tău ori de câte ori e nevoie și ușa Ta e deschisă cu timp și fără timp [II Timotei 4, 2] cererilor tuturor.

Nu Te scârbești de păcătoși și măreția Ta nu se îngrețoșează de sufletele întinate cu tot felul de păcate, ci pe toate le scoți din rele nesfârșite. Așa și pe mine, Doamne, deși sunt cu totul întinat, m-ai învrednicit să cad cu fața la pământ înaintea Ta și să îndrăznesc să iau în gura mea Sfântul Tău Nume, măcar că sunt un vas plin de necurăție și nevrednic să mă număr printre copiii lui Adam. Dă-mi, Doamne, să mă sfințesc prin laudele Tale și să mă curățesc prin aducerea aminte de Tine. Înnoiește-mi viața prin schimbarea gândirii și prin gânduri folositoare pe care harul Tău le stârnește în mine. Călăuzește-mi gândirea când meditează la Tine și fă-mi să uit purtarea șchioapă prin înnoirea gândirii pe care o stârnești în mine. Pune în mișcare în mine cereri de folos, potrivind dorința mea cu dorința Ta, „căci Tu dai rugăciune celor ce se roagă” [I Regi 2, 9]. Întipărește în mine o singură dorință, care să privească neîncetat spre Tine, și o gândire care să nu slăbească nicicând în nădejdea ei în Tine din pricina morților neîncetate suferite pentru Tine. Dă-mi, Doamne, să mă rog înaintea Ta nu cu cuvinte nesimțitoare rostite din vârful buzelor, ci să stau prăvălit până la pământ în smerenia ascunsă a inimii și căința gândirii. Amin.