Mănăstirea Filoteu – Athos

 

Mănăstirea Filoteu este aşezată pe un platou în partea de nord-est a peninsulei Athos, printre pădurile de castani, la jumătate de oră de mers de la Mănăstirea Caracalu. Hramul Mănăstirii este Buna Vestire.

Mănăstirea Filoteu a fost întemeiată la sfârșitul secolului al X-lea de către Cuviosul Filotheu şi asceţii Arsenie şi Dionisie – contemporani cu Sfântul Atanasie Athonitul, însă nu are o istorie la fel de bogata ca a celorlalte din aceeaşi perioadă.

Potrivit tradiţiei, pe locul mănăstirii se afla un templu păgân al lui Asclipie, în locul căruia Sfântul Împărat Constantin cel Mare a zidit o biserică.

Prima menţiune documentară a mănăstirii se află în Codicele Marii Lavre din anul 992 ce menţionează Mănăstirea Fteris sau Filoteu. Mai târziu, într-o act al Protosului Nichifor din anul 1015 există semnătura lui „Gheorghe, monahul şi egumenul (Mănăstirii) Filoteu”, iar în al Doilea Tipicon al Sfântului Munte din anul 1045, „Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu sau a lui Filoteu” şi deţinea locul al 19-lea în ierarhia mănăstirilor athonite.

Danii bizantine şi ajutoare sârbeşti

De-a lungul timpului, mai mulţi împărații bizantini care au făcut donații Mănăstirii Filoteu. Împăratul Nichifor al III-lea Botaneates (1078-1081) a dăruit o bucata din lemnul Sfintei Cruci şi o bucată dintr-un piron cu care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. În anul 1284, împăratul Andronic al II-lea cel Bătrân l-a rânduit egumen al mănăstirii pe Macarie, duhovnicul curţii imperiale, şi a făcut totodată şi o danie în bani. De asemenea a dăruit mănăstirii mâna dreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur. Danii au mai făcut şi împăraţii Andronic III și Ioan V din dinastia Paleologilor.

În secolul XIII Sfântul Sava de la Hilandar a fost unul dintre ctitorii mănăstirii, iar anul 1346 cneazul sârb Ştefan Duşan a ajutat mănăstirea cu forță de muncă.

Perioada otomană şi sprijinul românesc

Din pricina năvălirii otomanilor şi a incendiilor, după anul 1480 mănăstirea a fost părăsită pentru un timp. În anul 1533, pentru a-şi putea plăti datoriile, mănăstirea a fost nevoită să vândă katisma lui Stavronichita, care după aceea a devenit mănăstire.

Din 1574, Filoteu ocupă locul al doisprezecelea în ierarhia mănăstirilor din Muntele Athos.

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, țarii din Rusia au dat permisiunea monahilor de a merge acolo la fiecare șapte ani pentru a aduna donaţii pentru mănăstire.

Reconstruirea Katholikonului, dărâmat în 1746, s-a putut înfăptui datorită daniilor domnitorilor Grigorie al II-lea Ghica şi Constantin Mavrocordat, care a oferit un ajutor anual de 6600 de aspri, cu condiţia ca părinţii de la filoteiţi să aducă în procesiune mâna dreaptă a Sfântului Ioan Gura de Aur.

Ajutoare româneşti la mănăstirea Filoteu au mai trimis domnitorii Vlad Călugărul, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu şi Mihail Racoviţă.

Sfinţi şi nevoitori filoteiţi

La Filoteu, în secolul al XIV-lea, s-au nevoit Sfântul Teodosie, mai târziu Mitropolit al Trapezunt, și fratele său – Sfântul Dionisie, ctitorul mănăstirii Dionisiu.

În secolul al XVI-lea, aici s-a nevoit trăit Sfântul Simeon cel desculţ, care a purtat toată viaţa un singur hiton. Tot în secolul al XVI-lea, la Filoteu a fost stareţ pentru o vreme Cuviosul Dionisie din Olimp, care a reușit să treacă mănăstirea de la viaţă de sine (idioritmică) la viaţă de obşte (cenobitică). Cu toate acestea, reacția dură a călugărilor bulgari din obşte l-a silit să părăsească mănăstirea şi Sfântul Munte, împreună cu o mică parte din obște.

În secolul al XVIII-lea, misionarul Greciei moderne, Sfântul Cosma Etolianul a fost tuns monah la mănăstirea Filoteu.

Refacerea mănăstirii

Pe 25 septembrie 1871, mănăstirea a fost cuprinsă de un incendiu puternic, care a distrus turnul de apărare. Reparaţiile şi restaurarea mănăstirii s-au întins pe toată durata anilor 1871-1885. Cu această ocazie, în România s-au făcut mai multe colecte de ajutorare.

Dacă refacerea mănăstirii, viaţa monahală avea să fie şi ea înnoită în anul 1973, când mănăstirea a devenit chinovială prin sigiliul Patriarhului ecumenic Dimitrie I, iar stareţ a fost numit părintele Efrem (Filotheitul), ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul. Obştea mănăstirii a crescut foarte rapid şi a ajuns la 60 de călugări. Sinaxa stareţilor din Sfântul Munte i-a cerut părintelui Efrem să se implice în reînnoirea vieţii duhovniceşti a mai multor mănăstiri din Sântul Munte, unde numărul monahilor scădea vertiginos, anume Xiropotamu, Konstamonitu şi Karakalu.

După mutarea părintelui Efrem în Statele Unite ale Americii, stareţ al mănăstirii a fost ales părintele Nicodim.

Mănăstirea Filoteu ‒ adăpost al Icoanei Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (galerie FOTO)

De la același autor

Ultimele din categorie