Avacum – Capitolul 1

Biblia ortodoxă

Avacum – Capitolul 1

Capitole:123

1. Vedenia pe care a văzut-o Avacum prorocul.

2. Până când, Doamne, voi striga fără ca să mă asculţi şi voi ridica glasul meu către Tine din pricina silniciei, fără ca Tu să mă izbăveşti?

3. Pentru ce Tu mă laşi să văd nedreptatea şi priveşti apăsarea? Prăpădul şi silnicia sunt în faţa mea, certuri şi gâlcevi se iscă!

4. Pentru aceasta, legea nu are nici o tărie şi dreptatea nu se arată niciodată; cel nelegiuit biruie pe cel drept, iar judecata iese strâmbă.

5. Aruncaţi privirea printre popoare, fiţi cu băgare de seamă şi înspăimântaţi-vă, căci se săvârşeşte în vremea voastră un lucru pe care voi nu l-aţi crede, dacă l-ar povesti cineva!

6. Iată, Eu stârnesc pe Caldei, neam amarnic şi iute, care cutreieră ţinuturi necuprinse, ca să pună stăpânire pe locuinţe care nu sunt ale lui.

7. El este năpraznic şi înfricoşător. Puterea lui face dreptul lui, strălucirea lui.

8. Mai iuţi decât leoparzii sunt caii lui şi mai muşcători decât lupii de seară. Călăreţii lui se avântă, de departe, vin şi zboară, ca vulturul grăbit să sfâşie prada.

9. Tot neamul acesta vine ca să săvârşească silnicie; spaima merge înaintea lui şi robii îi adună laolaltă ca nisipul.

10. El îşi bate joc de regi şi râde de căpetenii. El îşi bate joc de toate întăriturile, căci ridică în jurul lor valuri de pământ, şi le cuprinde.

11. Pe urmă furtuna s-a întors şi a trecut; el se face vinovat. Se încrede în tăria lui; iată dumnezeul lui!

12. Nu eşti Tu, oare, din străvechile vremuri, Domnul Dumnezeul meu, Sfântul meu? Tu, Care nu poţi muri! Tu, Doamne, ai rânduit acest popor spre dreptate şi pe stâncă Tu l-ai întărit, ca să săvârşească drepte rânduieli.

13. Ochii Tăi sunt prea curaţi ca să vadă răul, Tu nu poţi privi apăsarea. Pentru ce ai privi Tu, oare, pe cei vicleni şi ai tăcea, când cel nelegiuit sfâşie pe unul mai drept decât el?

14. Tu socoteşti pe oameni ca pe peştii mării şi ca pe târâtoarele care n-au stăpân?

15. El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa şi îi adună pe toţi în năvodul său. Pentru aceasta se bucură şi se veseleşte.

16. Drept aceea el aduce jertfă mrejei sale şi tămâieri năvodului său, căci cu ajutorul lor partea lui este grasă şi mâncărurile lui mai săţioase.

17. Oare îşi va deşerta el într-una mreaja şi va junghia fără milă popoarele?

Capitole:123

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei