Amintiri ale Arhimandritului Gherontie Ghenoiu despre înaintașii săi cu viață sfântă

Pentru că nu intră femei în Mănăstirea Frăsinei, călugării au un mare folos duhovnicesc, căci sunt scutiţi de multe primejdii şi ispite ale desfrânării. Alt folos mare este liniştea duhovnicească ce domneşte în mănăstire, înstrăinarea de lume şi cugetarea la cele dumnezeieşti.

Spunea iarăşi despre înaintaşii săi:

– Mi-amintesc de monahul Pimen, cu care făceam ascultare. El păştea vacile, avea faţa luminată, veselă şi mereu rostea rugăciunea lui Iisus. Părintele Climent, schimnic, era foarte tăcut şi se ruga mult. Monahul Lazăr se ostenea toată ziua la grădină şi îmbărbăta pe fraţi să aibă răbdare şi să se nevoiască în cele duhovniceşti. Monahul Nicanor era brutar şi tipicar. El mânca numai o dată în zi şi citea zilnic din Psaltire, pe care o purta în sân. Din ea nu mai rămăsese decât cotorul, dar o ştia pe de rost. Schimonahul Trifon, un călugăr sporit, păştea caprele mănăstirii pe munte şi purta în mână zi şi noapte metaniile cu care se ruga.

A zis iarăşi despre legământul Sfântului Calinic:

– Pentru că nu intră femei în Mănăstirea Frăsinei, călugării au un mare folos duhovnicesc, căci sunt scutiţi de multe primejdii şi ispite ale desfrânării, căci prin femei se fac multe sminteli prin mănăstiri. Alt folos mare este liniştea duhovnicească ce domneşte în mănăstire, înstrăinarea de lume şi cugetarea la cele dumnezeieşti, mai ales în chilii şi la sfintele slujbe de zi şi noapte.

Iar despre Schitul Lainici spunea:

– Cel mai mare duhovnic şi stareţ al schitului a fost Cuviosul Irodion Ionescu, care era şi duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica. El avea o viaţă sfântă şi se numea de credincioşi „luceafărul de la Lainici”. S-a mutat la Hristos în anul 1900 şi a profeţit înainte de moarte că Schitul Lainici va rămâne pustiu mulţi ani. Această profeţie a lui s-a împlinit întocmai.

Apoi a spus:

– După Primul Război Mondial, credincioşii de pe Valea Jiului au observat oarecare semne dumnezeieşti la mormântul lui. Când l-au dezgropat, l-au aflat întreg, neputred şi cu bună mireasmă. Era prin anul 1935. Dar episcopul Vartolomeu Stănescu de la Râmnicu-Vâlcea nu le-a dat binecuvântare să-i scoată moaştele din mormânt. Şi astăzi, la mormântul lui arde zi şi noapte o candelă, iar credincioşii îi aprind lumânări şi se roagă.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 679-680)

De la același autor

Ultimele din categorie