Canon de rugăciune către Maica Domnului, miercuri seara, glasul al 7-lea

Canoane

Canon de rugăciune către Maica Domnului, miercuri seara, glasul al 7-lea

Cântarea 1

Irmos

Celui Ce a făcut zid în curgerea Mării Roşii şi l-a dat lui Israel şi a acoperit întru adânc pe Faraon cu toată oastea, să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a proslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cort Cinstit al Stăpânului te-ai arătat, de Dumnezeu Dăruită, care ai cinstit firea strămoşului; pentru aceasta te rog pe tine, Curată: de toată necinstirea patimilor izbăveşte-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Învredniceşte mintea mea cea netrebnică şi întinată, să se înalţe mai presus de materia cea lumească şi pământească şi întăreşte-o, Fecioară, să trăiască viaţa îngerilor celor fără de materie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înlăuntru având sădit pe a milui şi a izbăvi, miluieşte-mă, Doamnă şi mă izbăveşte pe mine desfrânatul, ca să propovăduiesc tuturor mila ta cea covârşitoare spre mine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Uşă Pecetluită şi Grădină Încuiată şi Munte cu totul Umbrit, Rai Nejefuit, care ai adus pe Hristos, Pomul vieţii celei de-a pururea Vecuitoare, te cunoaştem Născătoare de Dumnezeu.

 

Cântarea a 3-a

Irmos

Peste ape întemeind pământul, Cuvinte, Hristoase Dumnezeule şi pe inimile noastre le întăreşte, ca să Te laude pe Tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dă robilor tăi, Curată, cererile cele mântuitoare în această Dumnezeiască Biserică a ta, întru care ai arătat Izvorul minunilor, care de-a pururea izvorăşte prin Dumnezeiasca ta venire de faţă şi de judecata cea veşnică izbăveşte-i.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Curată, Ceea ce ai născut pe Hristos, Adâncul milei, mai presus de pricină şi de cuvânt, pe Dătătorul tuturor bunătăţilor. Pentru aceea, această casă Dumnezeiască a ta ai arătat-o cu adevărat, prin Dumnezeiască umbrirea ta, curăţitoare de patimile cele de tot felul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Învredniceşte-mă, Dumnezeule, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, a mă pocăi desăvârşit şi din inimă să suspin şi să plâng totdeauna cu tot sufletul şi să mă căiesc cu tot gândul pentru acelea care le-am păcătuit cu cunoştinţă şi cu necunoştinţă, scârbindu-Te pe Tine Cel Milostiv.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce eşti Sicriu Înţelegător, care ai născut lumii cu adevărat Mana Cea Nestricăcioasă, vino de faţă în mijlocul nostru, Fecioară şi ne satură de Pâinea Cea Tainică, pe noi care cu dragoste şi cu credinţă şi cu adevărat te fericim pe tine.

 

Cântarea a 4-a

Irmos

Auzit-am auzul Tău, Doamne, că Te-ai văzut pe pământ, ca să ne mântuieşti pe noi; pentru aceea strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Căzând în patimi trupeşti urâte şi în multe întinăciuni sufleteşti, mă chinuiesc fiind rănit cu îndoite săgeţi; pentru aceasta te rog pe tine, Curată: vindecă-mă, ca o Atotputernică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Uşă a lui Dumnezeu mai înainte te-a văzut Proorocul, Fecioară Preacurată, prin Care Însuşi a trecut precum ştie; pentru aceasta te rog pe tine: deschide-mi mie uşile pocăinţei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De mâncarea cea vătămătoare şi de stricăciune făcătoare, împărtăşindu-se de demult Adam în Eden, toţi ne-am surghiunit cu amar din desfătare, Preamilostive, întru care iarăşi ne-ai adus pe noi prin mijlocirile Maicii Tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Domnul S-a Întrupat din sângiurile tale cele Curate şi tuturor oamenilor le dăruieşte pocăinţă adevărată, cu mijlocirile tale, Născătoare de Dumnezeu.

 

Cântarea a 5-a

Irmos

Roua cea de la Tine, Hristoase Dumnezeule, vindecare s-a arătat nouă credincioşilor; iar pământul, celor ce cu necredinţă petrec, cădere vesteşte; pentru aceea, de noapte mânecând, cântare Ţie aducem.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Totdeauna păcătuind, Curată şi afundată în patimi pe ştiinţa mea aducând-o, eu ticălosul m-am deznădăjduit; ci tu mă miluieşte, cea cu totul fără de prihană.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îngreuiaţi fiind cu somnul păcatului, Curată, însă pe noi cei ce priveghem în Preacinstită Casa ta, cu Dumnezeiască şi trează solirea ta, miluieşte-ne Mireasă a lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Maică Fecioară Curată, lauda solirilor tale este Preaînaltă pretutindeni, prin care şi acum izbăveşte-mă din toate felurile de înconjurări ale vieţii acesteia.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Îmbolnăvindu-mă foarte şi cu amândouă cumplit necăjindu-mă, Curată, mă rog să primesc de la tine sănătate sufletului şi trupului, cu rugăciunile tale.

 

Cântarea a 6-a

Irmos

Strigat-am către Tine, Doamne, când m-am necăjit şi ai scos din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De fiara mării, adică de chitul cel din mare, înghiţit fiind, după ce m-am înecat în nebunia mea, întru adânc m-am pogorât; ci, dintru adânc şi de la fiară izbăveşte-mă, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, Cel Atotputernic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

După naştere te-ai arătat precum şi mai înainte de naştere erai, Fecioară Nenuntită, Maică a lui Dumnezeu, nevătămându-se cu nimic Curăţia ta; că deşi naşterea a fost mai presus de fire, dar Fecioria după fire a rămas.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Rob leneş fiind eu, talantul cel dat mie spre lucrare l-am îngropat şi mă tem de înfricoşată venirea Ta, Mântuitorul meu, că n-am ce să răspund când vei cere de la mine neguţătoria lui; ci, numai pentru rugăciunile Maicii Tale, mântuieşte-mă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Gură ritoricească nu poate tâlcui cu cuvinte Minunea Naşterii tale, de Dumnezeu Născătoare, că pe Cel Neajuns Puterilor celor de sus Singură, negrăit zămislindu-L, L-ai născut din Duhul Cel Sfânt, Preacurată.

 

Cântarea a 7-a

Irmos

Cel Ce prin înger pe tineri în cuptor i-ai mântuit şi văpaia în rouă ai prefăcut; Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, Taină Înfricoşată şi străină! O, auzire prea nouă! Că Dumnezeu Fiu al Femeii S-a făcut, cu lucrul, nu cu chipul, ca pe mine fiu al lui Dumnezeu cu punere să mă facă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu Singură eşti Ridicarea celor căzuţi şi Îndreptarea celor ce greşesc; tu te-ai arătat Povăţuitoarea celor orbi, Mila celor săraci, Bucuria celor sănătoşi şi Vindecarea celor bolnavi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu ploile lacrimilor adapă, Fecioară, inima mea cea înţelenită şi îmbată brazdele sufletului meu cu umilinţa, roadele faptelor celor bune înmulţindu-le.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cine va putea să povestească cu Dumnezeiască cuviinţă Măririle tale? Şi Puterile tale cine le va grăi? Auzite se vor face laudele tale, Maică Neispitită de nuntă.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Ziditorul a toate...

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Nestricată, care pe Dumnezeu L-ai zămislit fără stricăciune, pe Izvorul nestricăciunii, mintea mea cea stricată cu păcatele fă-o nestricăcioasă şi cugetele cele făcătoare de stricăciune şi întinate goneşte-le din ea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Biserica cea Însufleţită şi Casă Preasfântă, pe care a zidit-o Înţelepciunea lui Dumnezeu şi S-a Sălăşluit întru Dânsa, mai presus de minte şi de cuvânt, te rog, Curată, arată mintea mea casă a Sfântului Duh.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Dumnezeu Cuvântul, Cel Singur fără de început şi Care din Tatăl Cel fără de început fără de ani S-a născut, cu Trup, sub ani, din tine cea Curată, Ceea ce eşti Una Binecuvântată şi cu dar Dăruită, S-a născut.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Biserică Împodobită cu multe feluri de fapte bune şi Strălucită a Celui Preaînalt, cunoscându-te pe tine, Preasfântă Fecioară, te lăudăm cu dreaptă credinţă şi te preaînălţăm întru toţi vecii.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Ziditorul a toate şi Mântuitorul sufletelor noastre, lăudaţi-L popoare pe Hristos Dumnezeul nostru şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos

Maică a lui Dumnezeu şi Fecioară, care ai născut şi iarăşi Fecioară ai rămas; nu este lucru al firii, ci al pogorârii lui Dumnezeu. Pentru aceasta pe tine, ca pe Ceea ce numai tu Singură te-ai învrednicit Dumnezeieştilor Minuni, pururea te mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

A lăuda cu cântări Naşterea ta şi a tâlcui Chipul ei şi îngerilor şi oamenilor este cu neputinţă, Maică Nestricată, Mireasă Nenuntită, cea între femei cu dar Dăruită, pururea Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toată nădejdea mântuirii mele întru tine o pun, cu credinţă neîndoită şi cu dorire înfocată, Preacurată, miluieşte-mă pe mine cel ce scap la tine, Ceea ce Singură eşti Nădejdea mea cea Tare şi Scăparea mea cea Preanezdrobită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mântuitorule, lacrimile mele pâine să mi se facă mie şi ziua şi noaptea, ca să plâng şi să-mi spăl întinăciunea cea cu greu de spălat cu care din nebunia mea s-a mânjit inima mea şi mai mult decât zăpada să mă albesc, mărindu-Te pe Tine şi pe Ceea ce Te-a născut pe Tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Stăpână, cu adevărat şi chiar pe Dumnezeu Singură născându-L, cu adevărat şi chiar şi de Dumnezeu Născătoare te-ai numit, cu chemare Dumnezeiască potrivit naşterii, îmbogăţindu-te după cuviinţă cu Dumnezeiască numire.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 7-lea

Preasfântă, Uşa lui Dumnezeu, izbăveşte-mă din porţile iadului şi-mi arată calea pocăinţei, prin care să aflu uşa ce duce la Viaţă. Povăţuitoarea celor rătăciţi, păzeşte neamul oamenilor celor credincioşi şi miluieşte sufletele noastre.

Canoanele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
21 Noiembrie