Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Carp şi Papil şi către cei împreună cu dânşii

Canoane

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Carp şi Papil şi către cei împreună cu dânşii

Troparul Sfinţilor Mucenici Carp şi Papil, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul al 6-lea

Irmosul

Ca pe uscat umblând Is­rael, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cer de la tine Hristoase să se lumineze sufletul meu cel în­tunecat cu Lumina Dumnezeirii Tale celei fără de început; şi să mi se dea cuvânt ca să laud după vrednicie pe aceşti înţelepţi mucenici.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădându-vă, purtătorilor de chinuri, de toată îndulcirea cea de pe pământ, v-aţi într-armat gândul către Calea cea ce­rească, întâi prin sihăstrie şi acum prin sânge.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lesne aţi putut, înţelepţilor, a răbda toată supărarea prin Puterea cea Dumnezeiască, prin care, surpând toată puterea vrăjmaşului, aţi căpătat laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind eu învechit mai de de­mult din sfatul vicleanului şar­pe, nesuferind Dumnezeu să mă vadă pierdut, sălăşluindu-Se întru tine, Preacurată, m-a înnoit.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Nu este sfânt precum Tu...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unii ce aţi păzit în ade­văr ceea ce este după chipul Ziditorului, nu aţi plecat genunchii la închinăciunile cele împotriva lui Dumnezeu ale neamurilor, ci cu rugăciune ne­biruită le-aţi surpat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din porunca cea necredin­cioasă a judecătorului, despuindu-se trupeşte vitejii, s-au îm­brăcat cu Hristos, pentru care, ca pe nişte berbeci de jertfa, legându-se cu lanţuri, îi ducea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzând Stăpânul tuturor nestrămutarea nădejdii voastre în El, aievea, prin îngeri noaptea, vă îndemna, măriţilor, să fiţi îndrăzneţi în chinuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiindu-mi sufletul tare bol­nav, Stăpână, pentru mulţimea multelor mele greşeli, tămăduieşte-l cu rugăciunea ta cea fier­binte către Dumnezeu şi-mi vindecă patimile trupului.

Irmosul

Nu este sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă cântă, grăind: din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Aleasă jertfă aţi adus lui Dumnezeu cu credinţa, măriţi­lor purtători de chinuri, pe lăudatul Agathodor, lepădându-vă de înşelăciunea vrăjma­şului, pentru dragostea lui Hristos.

Stih: Sfinte Mucenice Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu otrava şarpelui înnebunindu-se tiranul şi poruncind să te lege pe tine, Sfinte Mucenice Carp, să-ţi ju­poaie coastele şi iarăşi să te ardă cu foc, n-a slăbit tăria ta.

Stih: Sfinte Mucenice Papil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a vedea Cămara cea de mire a Stăpânului, Sfinte Papil, spânzurat fiind, nu te-ai înspăimântat de a fi jupuit, nici de focul cel ce te îngrozea, nu te-ai sfiit, Dumnezeiescule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzând Adam că vine Dum­nezeu din pântecele tău, Stă­până, ca din întunericul patimii striga ţie: răpeşte-mă pe mine cu mijlocirea ta din nevoile morţii.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Cu Dumnezeiască Străluci­rea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog, luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, Cel Ce chemi pe toţi din negura greşelilor.

Stih: Sfinte Mucenice Papil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte săgeţi prunceşti ai socotit împroşcările cu pietre ale celor fărădelege, fiind le­gat, de trei ori, Fericite Papil; că erai îmbrăcat cu podoaba credinţei cea cu adevărat ne­biruită.

Stih: Sfinte Mucenice Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-s-a vrăjmaşul ca mort din răbdarea ta, fericite şi din vitejia ta cea tare; că ai fost îm­brăcat cu tărie, de la Dumnezeu arătat, prin care ai biruit îndoit război, Sfinte Carp.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Gurile fiarelor le-aţi încuiat, ca şi Daniel cu arme cele Dumnezeieşti, Sfinţilor Mucenici Carp şi Papil. Şi le-aţi făcut a propovădui cu credinţă, că voi sunteţi mucenici pătimitori.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Glăsuit-a mai înainte Isaia, că numai tu, Preacurată, vei naşte pe Fiul lui Dumnezeu, pe Emmanuel, Cel Ce a voit să Se asemene cu noi pentru milosti­vire şi să ne izbăvească din stricăciune.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea vieţii văzând-o...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-vă cu Duhul şi lu­minând de la Dânsul răcorire, nebiruiţilor, aruncându-vă în var nestins, nicicum nu v-aţi ars; ci, l-aţi făcut ca nişte pietre.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu apele învăţăturilor ai adăpat sufletele binecredincioşilor, pururea pomenite; şi pen­tru aceea, te-a arătat pe tine Hristos în lume izvor îndestulat de minuni, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu osârdie strigau ca dintr-ogură purtătorii de lupte: Doam­ne, nici foamea, nici scârbele, nici goana, nu va putea să ne despartă pe noi, Stăpâne, de dragostea Ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Adam cel dintâi zidit, sfa­tul femeiesc l-a omorât odini­oară; iar acum, încăpând Dumnezeu în pântecele tău, Stăpâ­nă, l-a înviat şi iarăşi l-a făcut fiu al Luminii.

Irmosul

Marea vieţii văzând-o, înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Ca o vistierie de mult preţ şi izvor ce izvorăşte ape de tămă­duiri, a dat Stăpânul moaştele voastre celor de pe pământ; care şterg neputinţele patimilor cele de multe feluri şi dau neîncetat har sufletelor. Pentru aceasta, Sfinţilor Carp şi Papi, cu un glas şi cu dragoste săvârşim Sfântă pomenirea voastră.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Îngerul a făcut cuptorul dătător de rouă cuvioşilor tineri; iar pe haldei arzându-i Porunca lui Dumnezeu, pe tiranul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pironirea picioarelor aţi răb­dat, preacinstiţilor mucenici şi aşa, mergând pe cale şi cântând lui Dumnezeu, aţi sfărâmat ca praful boldurile necredinţei şi aţi întărit dreapta credinţă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luptându-vă, aţi strălucit mai mult decât soarele, mucenicilor vrednici de minune şi aţi alun­gat toată negura rătăcirii ido­lilor, dăruind pururea credin­cioşilor luminarea cunoştinţei de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aprinzându-se mare văpaie, ca să vă aruncaţi într-însa, Preafericita Agathonica, vă­zând, striga lui Hristos: nu mă lipsi de ceata mucenicilor Tăi, Dumnezeul părinţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Izvor Nedeşertat te avem, Stăpână, Ajutor şi Tare Întărire Curată, Zid şi Acope­rământ Bun. Să nu ne lipsim niciodată de sprijinul tău noi, robii tăi.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Din văpaie cuvioşilor...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând Muceniţa Agathonica că Sfinţii Papil şi Carp au fost daţi focului, a venit către ei dănţuind cu dor înfier­bântat; pe care şi Treimea închi­puind, ei erau închişi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luând graiul Stăpânului, în­ţelepţilor, vă rugaţi pentru cei ce vă ucideau. Pentru aceea şi vouă tăindu-vi-se capetele dim­preună, v-aţi dat duhul în mâi­nile Domnului.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Pâraiele sângiurilor voastre, prealăudaţilor, ni s-au făcut nouă stropire şi vindecare; că au pierdut rătăcirea idolească şi au propovăduit curat pe Dumnezeul tuturor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Iertătoare, care ai născut pe Mântuitorul Cel Lesne Iertător, vezi necazul şi suspi­nul poporului tău şi grăbeşte a te ruga Lui, să Se milostivească spre noi.

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie, rouă ai izvorât cuvioşilor şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Apropiindu-vă acum de Lu­mina Cea Dumnezeiască, luminaţi Biserica cu raze de ru­găciuni, gonind din ea cumplita părere cea întunecoasă a necunoştinţei luptătorilor împotriva icoanelor şi întărind-o cu dreap­ta credinţă cea către Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cetele vrăjmaşilor demoni alungaţi-le şi de supărări feriţi-ne pe noi, fericiţilor; şi mântuiţi cu voia lui Dumnezeu de toată slăbiciunea şi boala pe cei ce aleargă la Biserica voastră, Sfinţilor Mucenici Carp şi Papil.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curgerea lacrimilor mele nu o lepădaţi, o, însoţire de sfinţi pătimitori! Şi ca unii ce aveţi acum îndrăzneală către Stăpâ­nul Hristos, rugaţi-vă Lui să mă scoată de la întuneric şi să mă învrednicească de Lumina Cea Neînserată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cântare aduc ţie cu dragoste, Stăpână, din spurcatele mele buze eu, ticălosul şi mă rog: izbăveşte-mă din noroiul faptelor mele şi pe toţi cei ce cu credinţă te laudă pe tine, învredniceşte-i de starea cea de-a dreapta Fiu­lui tău.

Irmosul

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta Oştile îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor, Cuvântul Întrupat. Pe Care mărindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te fericim.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Dumnezeieştii credinţe...

Fiind într-armaţi cu armele credinţei, aţi stricat rânduielile celor fără de Dumnezeu, pur­tătorilor de chinuri, prealău­daţi; şi aţi luat cununa nestricăciunii, săvârşind calea mu­ceniciei, Sfinţilor Carp şi Papil. Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Dumnezeieştii credinţe...

Făcutu-te-ai Cort Dumneze­iesc al Cuvântului, Una Preacu­rată Maică Fecioară, întrecând pe îngeri cu curăţia. Deci şi pe mine, cel ce m-am făcut mai întinat decât toţi cu greşelile trupului, curăţeşte-mă prin rugăciunile tale, cu Apele cele Dumnezeieşti, Preacinstită, dându-mi mila ta cea mare.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Dumnezeieştii credinţe...

Mieluşeaua Cuvântului cea Neîntinată, Fecioara Maica cea Nestricată, văzând spânzurat pe Cruce pe Cel Ce a odrăslit dintr-Însa fără dureri, tânguindu-se, ca o Maică striga: vai mie, Fiul meu, cum pătimeşti, vrând să izbăveşti pe om de patimile cele necinstite!

Canoanele lunii Octombrie

Calendar ortodox
5 Octombrie