Canon de rugăciune către Maica Domnului, vineri seara, glasul al 3-lea
Cântarea 1
Irmos
Cântare nouă să cântăm popoare Celui Ce S-a născut din Fecioară spre mântuirea noastră şi una a făcut pe cele pământeşti cu cele cereşti, că S-a proslăvit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preacurată şi Preasfântă Stăpână, ce cântare de laudă îţi voi aduce ţie, eu netrebnicul şi mult păcătosul robul tău, ca să milostiveşti pe Fiul tău să-mi dea iertare de păcate?
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Răutăţile mele şi nelegiuirile au întrecut noianul mării. Deci, altă nădejde de mântuire, ca să milostivească pe Înduratul Dumnezeu, nu am afară de tine, Preamilostivă Stăpână.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Îndrăzneală având către tine, o Maică a lui Dumnezeu, cea fără de prihană, cu suspin din adâncul inimii cer ca să-mi mijloceşti de la Fiul tău iertare greşelilor mele, cele mai multe decât nisipul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Nu încetez slăvindu-te, o, Preamilostivă Doamnă, eu ticălosul robul tău, deşi m-am afundat întru adâncul greşelilor mele celor fărădelege; ci tu, ca o Bună, primeşte netrebnica mea cântare, mijlocindu-mi iertare de păcate.
Cântarea a 3-a
Irmos
Suflete sterp şi neroditor, a câştiga rod bine slăvit, veselindu-te, strigă: m-am întărit prin Tine, Dumnezeule; nu este sfânt, nu este drept afară de Tine, Doamne.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fiind cu totul întunecat de mulţimea greşelilor, o, ticăloase suflete, strigă către Preasfânta Fecioară, cea mai Sfântă decât toţi Sfinţii, ca să-ţi solească iertare şi luminare de la Preamilostivul său Fiu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nimeni n-a păcătuit precum eu, o, Preacurată Fecioară! Deci, cu a ta solire învredniceşte-mă iarăşi milostivirii Fiului tău, pe mine cel căzut din darul Lui, căci la tine alerg şi năzuiesc, Preamilostivă Stăpână.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Toată fiind Bună şi Preamilostivă, Stăpână, roagă pe Preaînduratul Dumnezeu, pe Care L-am mâniat cu spurcatele mele fapte, ca să-mi dea chip de pocăinţă şi să mă învrednicească părţii celei de-a dreapta, când va veni să judece lumea.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Altă nădejde nu am afară de tine, Preamilostivă Doamnă, ca să îmblânzească pe Milostivul şi Dreptul Judecător pentru nelegiuirile mele cele păgâneşti; deci, Milostivă fii mie păcătosului.
Cântarea a 4-a
Irmos
Ce te-ai înspăimântat Proorocule Avacum? Cui strigi şi grăieşti: de la Teman va veni Dumnezeu; Cuvântul Trup S-a făcut şi S-a Sălăşluit întru noi şi ne-am văzut întru lauda Minunatului nostru Dumnezeu, că S-a proslăvit?
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fă Milostiv pe Preaînduratul Dumnezeu, Care S-a înomenit din Feciorescul tău sânge, mie prea ticălosului, care de-a pururea Îl întărât cu fărădelegile mele, ca nu până în sfârşit să pier, ci să-ţi cânt ţie cântare de laudă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cum voi îndrăzni, eu ticălosul, a lăuda cu buze întinate şi cu limbă spurcată pe cea mai Sfântă decât toţi Sfinţii? Ci tu, o, Maică a Cuvântului, care prin cuvânt ai născut pe Cuvântul, Milostivă te arată mie netrebnicului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cerului cerurilor te-ai făcut Petrecătoare, o, Stăpână Preamilostivă, cu Naşterea ta cea mai presus de ceruri şi de îngeri Neînţeleasă şi de oameni Neajunsă. Deci, nu înceta a ruga pe Cel Născut al tău, pentru mine robul tău.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Orbit fiind la ochii sufletului meu, de mulţimea greşelilor, la tine cad suspinând, Stăpână, ca prin solirile tale, Preamilostivă Doamnă, să-mi dai Luminare, prin iertarea păcatelor, de la Fiul tău Cel Preamilostiv.
Cântarea a 5-a
Irmos
Ceaţa sufletului meu risipind-o, întru Lumina Ta, Hristoase, primeşte-mă pe mine, Unule Milostive, de noapte Ţie să-Ţi strig: luminează-mi înţelegerea minţii mele.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Astăzi, o, ticăloase suflete, s-a apropiat sfârşitul tău. Deci, de ce nu cazi la Preamilostiva Stăpână, suspinând din adâncul inimii, ca să milostivească pe Fiul său spre tine?
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Răutăţile mele au covârşit capul meu şi am căzut întru adâncul deznădăjduirii; ci tu, ca o Milostivă, o, fără de prihană Fecioară, întinde-mi mâna milostivirii tale, ca să te laud neîncetat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătatu-te-ai mai Desfătată decât cerurile, încăpând pe Emanuel în pântecele tău, Fecioară, pe Care nu înceta rugându-L ca să-mi dea iertare de păcate, mie netrebnicului robului tău.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Marie, Lăcaşul lui Dumnezeu, Lauda celor Cereşti şi Slava celor pământeşti şi Surparea celor de dedesubt, nu încetez a te chema pe tine, ca să milostiveşti spre mine pe Cel Ce S-a născut dintru tine.
Cântarea a 6-a
Irmos
Am strigat întru suspinuri netăcute către Înduratul Dumnezeu şi m-a auzit pe mine din iadul cel mai de jos şi a scos din stricăciune viaţa mea.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Adu-ţi aminte, Preamilostivă Stăpână, de ticăloşia mea cea amară şi îndulceşte amărăciunea inimii mele cu solirile tale cele puternice, ca neîncetat, fără de tăcere, să te laud pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Arată-mă părtaş al Raiului Desfătării pe mine cel ce spre tine mi-am pus toată nădejdea, mijlocindu-mi iertarea păcatelor de la Preadulcele tău Fiu, ca o Preamilostivă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Iisuse Preadulce, pentru solirile Aceleia ce Te-a născut fără de prihană, picură dulceaţa darului Tău în ticăloasa mea inimă, curăţind-o de toată întinăciunea, ca de-a pururea să se îndulcească de Numele Tău.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Arătatu-te-ai, Fecioară, Maică a Cuvântului, mai presus de curăţie, pe Care nu înceta rugându-L pentru mine ticălosul, ca să-mi ierte mulţimea greşelilor, făcându-mă încăpere a darului Său.
Cântarea a 7-a
Irmos
Chipului celui de aur al închinării celei persane, tinerii cei trei nu s-au închinat, ci în mijlocul cuptorului, lăudând, ziceau: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cad la tine, Preacurată Fecioară, cu zdrobirea inimii, suspinând şi te rog: nu te întoarce de la ticălosul robul tău, cel ce pururea te mânii cu faptele mele cele rele, ci mă întoarce la pocăinţă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Aducându-mi aminte de nelegiuirile mele, o, Preamilostivă Doamnă, nu încetez, pentru care şi alerg la tine, ca la o Preamilostivă, ca prin mijlocirea ta să-mi speli noroiul păcatelor, scoţându-mă din cursele vrăjmaşilor mei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Laud milostivirea ta şi slăvesc Măririle tale, o, întru tot fără de prihană, Stăpână; primeşte, Doamnă, săraca mea rugăciune şi îmblânzeşte pe Fiul tău, Cel Ce S-a făcut Om pentru mine, ca să te măresc în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Lacrimi aduc ţie, Stăpână, ca o jertfă fără de prihană; primeşte suspinele inimii mele celei ticăloase, Preacurată, curăţire de greşeli dându-mi mie, ca o Bună, că pe tine te am Liman de mântuire şi Folositoare.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Făcătorul de bine şi Dumnezeu...
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Iacov, Scară către cer văzându-te, Preacurată, Milostivă Scăpare te-a arătat nouă. Deci, întru tot Sfântă, pe mine cel cufundat în noianul păcatelor, înalţă-mă, cu solirile tale, la Lăcaşurile Fiului tău, Cel Preaîndurat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Născătoare de Dumnezeu făcându-te, Preamilostivă Doamnă şi Stăpână a celor Cereşti, ridică-mă dintru adâncul greşelilor, rogu-mă, Preacurată Fecioară şi cu solirile tale, arată-mă pe mine robul tău, locuitor al Lăcaşurilor Cereşti.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Israelitenilor celor de demult, ale căror oase au căzut în pustie, m-am asemănat eu ticălosul, Preasfântă Fecioară, întorcându-mă iarăşi în Egiptul patimilor; ci tu, ca o Milostivă, nu înceta rugându-te pentru mine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Căzând către tine, o, întru totul fără de prihană, Fecioară, mă rog cu lacrimi dintru adâncul inimii: să nu mă laşi pe mine ticălosul să pier în mulţimea păcatelor şi să mă fac bucurie diavolilor, ci mă miluieşte cu Puterea ta.
Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Făcătorul de bine şi Dumnezeu, pe Izbăvitorul a toate şi Făcătorul lumii, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos
Cei ce cu dulcea săgeată a Preacuratei tale Naşteri ne-am rănit, Curată, de a ta vrednică de îndrăgire Frumuseţe minunându-ne, cu cântări îngereşti, după vrednicie, pe tine Maica lui Dumnezeu te mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Laudele tale, Fecioară, cine din pământeni poate să le spună? Care nici Cetelor îngereşti nu sunt lesne înţelese, iar mie ticălosului cu totul neajunse. Drept aceea strig ţie: Binecuvântată eşti tu între femei.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Auzului meu, Preasfântă Stăpână, pune-i strajă dinspre şoptirile vrăjmaşilor mei, a celor ce pururea mă bântuiesc, ca numai Poruncilor Fiului tău să fiu ascultător, lăudându-L în veci şi pe tine fericindu-te.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Unde voi alerga eu ticălosul, Stăpână? Sau spre cine îmi voi pune nădejdea mea? La tine nădăjduiesc, Preacurată Fecioară, ca să faci Milostiv pe Fiul tău, în ziua judecăţii, mie netrebnicului robului tău.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Întru totul fără de prihană, Fecioară, cu fierbinţeală mă rog şi cu suspin, să nu îndepărtezi darul tău de la mine, robul tău, cel ce cu neîncetare te laud, ca pe o Maică Fecioară şi Mireasă Nenuntită.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Glasul al 3-lea
Preasfântă Stăpână şi Preacurată Fecioară şi întru totul fără de prihană, izbăveşte-mă pe mine cel plin de păcate, de prihana greşelilor, prin solirile tale cele preaputernice către Milostivul tău Fiu, ca pururea să te măresc pe tine.