Cartea întâi Paralipomena (Cartea întâi a Cronicilor) – Capitolul 29

Biblia ortodoxă

Cartea întâi Paralipomena (Cartea întâi a Cronicilor) – Capitolul 29

Capitole:1234567891011121314151617181920212223242526272829

1. După aceea a zis regele David către toată adunarea: «Solomon, fiul meu, singurul pe care l-a ales Dumnezeu, este tânăr şi cu puţină putere, iar lucrul acesta este mare, fiindcă nu este pentru om zidirea aceasta, ci pentru Domnul Dumnezeu.

2. Din toate puterile am pregătit eu pentru templul lui Dumnezeu mult aur pentru lucrurile cele de aur, argint pentru cele de argint, aramă pentru cele de aramă, fier pentru cele de fier, lemn pentru cele de lemn, pietre de onix şi pietre pentru încrustat, pietre frumoase de diferite culori şi tot felul de pietre scumpe şi multă marmură.

3. Mai mult! Din dragoste pentru templul Dumnezeului meu, dau încă tot ce am eu aur şi argint, templului Dumnezeului meu, afară de ceea ce am pregătit eu pentru templul cel sfânt,

4. Şi anume: trei mii de talanţi de aur, aur de ofir, şapte mii de talanţi de argint curat, pentru căptuşirea pereţilor în templu,

5. Pentru orice lucru de aur, pentru tot lucrul de argint și pentru tot lucrul de mână de meșter. Și cine vrea să vină astăzi cu mâinile pline la Domnul?».

6. Au început atunci să aducă jertfă capii de familii şi căpeteniile triburilor, căpeteniile peste mii şi peste sute şi căpeteniile cele peste averea regelui.

7. Şi au dat pentru zidirea templului lui Dumnezeu cinci mii de talanţi şi zece mii de drahme aur, argint zece mii de talanţi, aramă optsprezece mii talanţi şi fier o sută de mii de talanţi.

8. Şi cei care aveau pietre scumpe, le-au dat şi pe acelea în vistieria templului Domnului, prin mâinile lui Iehiel Gherşonitul.

9. Şi s-a bucurat poporul de râvna lor, pentru că din toată inima au jertfit Domnului. De asemenea s-a bucurat foarte mult şi regele David.

10. Atunci a slăvit David pe Domnul înaintea a toată adunarea şi a zis: «Binecuvântat eşti Tu, Doamne Dumnezeul lui Israel, Tatăl nostru, din veac şi până în veac.

11. A Ta este, Doamne, măreţia şi puterea şi slava şi biruinţa şi strălucirea; toate câte sunt în cer şi pe pământ sunt ale Tale; a Ta este, Doamne, împărăţia şi Tu eşti mai presus de toate, ca unul ce împărăţeşti peste toate.

12. Bogăţia şi slava sunt de la faţa Ta şi Tu domneşti peste toate; în mâna Ta este tăria şi puterea şi în puterea Ta stă să măreşti şi să întăreşti toate.

13. Şi acum dar, Dumnezeul nostru, Te slăvim pe Tine şi lăudăm preaslăvit numele Tău.

14. Că cine sunt eu şi cine este poporul meu, încât să avem putinţa de a face asemenea jertfe? Dar de la Tine sunt toate şi cele primite din mâna Ta Ți le-am dat Ție;

15. Căci călători suntem noi înaintea Ta şi pribegi, ca toţi părinţii noştri; ca umbra sunt zilele noastre pe pământ şi nimic nu este statornic.

16. Doamne Dumnezeul nostru, toată această mulţime de lucruri, pe care am pregătit-o noi pentru a zidi templu sfânt numelui Tău, din mâna Ta le avem şi ale Tale sunt toate.

17. Ştiu, Dumnezeul meu, că ispiteşti inimile şi iubeşti curăţenia inimii! Eu din inimă curată am jertfit toate şi văd acum că şi poporul Tău, care se află aici, cu bucurie Îţi jertfeşte Ție.

18. Doamne Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, părinţii noştri, păzeşte acestea în veci, această aplecare a gândurilor inimii poporului Tău şi îndreaptă inimile lor către Tine.

19. Iar lui Solomon, fiul meu, dăruieşte-i inimă dreaptă ca să păzească poruncile Tale, descoperirile Tale şi legile Tale şi să împlinească toate acestea şi să înalţe clădirea pentru care am făcut pregătire».

20. Apoi a zis David către toată adunarea: «Binecuvântaţi pe Domnul Dumnezeul nostru!». Şi toată adunarea a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi şi a căzut şi s-a închinat Domnului şi regelui.

21. Apoi au adus Domnului jertfe şi au înălţat arderi de tot Domnului, a doua zi după aceasta: o mie de miei, o mie de berbeci şi o mie de viței cu turnările lor şi o mulţime de jertfe de la tot Israelul.

22. Şi au mâncat şi au băut înaintea Domnului în ziua aceea cu mare bucurie; iar în alt rând au făcut rege pe Solomon, fiul lui David, şi l-au uns înaintea Domnului ca rege, iar pe Ţadoc arhiereu.

23. Şi s-a urcat Solomon pe tronul Domnului, ca rege, în locul lui David, tatăl său, şi a avut spor şi tot Israelul s-a supus lui.

24. S-au supus lui Solomon de asemenea toate căpeteniile şi puternicii, precum şi toţi fiii lui David.

25. Iar Domnul a mărit pe Solomon în ochii a tot Israelul şi i-a dăruit domnie slăvită, cum nu mai avusese înainte de el niciunul din regii lui Israel.

26. David, fiul lui Iesei, a domnit peste tot Israelul.

27. Timpul domniei lui peste Israel a fost patruzeci de ani: în Hebron a domnit el şapte ani, iar în Ierusalim a domnit treizeci şi trei.

28. Şi a murit la adânci bătrâneţe, sătul de viaţă, de bogăţie şi de slavă, iar în locul lui s-a făcut rege Solomon, fiul său.

29. Faptele lui David, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în însemnările lui Samuel văzătorul şi în însemnările lui Natan prorocul şi în însemnările lui Gad văzătorul,

30. Precum şi toată domnia lui şi bărbăţia lui şi întâmplările ce s-au petrecut cu el şi cu Israel şi cu toate împărăţiile pământului.

Capitole:1234567891011121314151617181920212223242526272829

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei