Acatistul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica

Acatiste

Acatistul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Pe cinstitorul de Dumnezeu şi mult nevoitorul Părintele nostru Gheorghe să-l lăudăm după cuviinţă, căci acesta, prin multă osteneală şi nevoinţe călugăreşti, de Împărăţia cea cerească s-a învrednicit de la Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, cu smerenie şi cu credinţă, să-i cântăm din adâncul sufletului: Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Icosul 1

Din tinereţile tale ai dorit viaţa cea îmbunătăţită a monahilor, Părinte Gheorghe, iubitorule de Dumnezeu. De aceea ai plecat pe calea nevoinţelor sihăstreşti intrând în ascultarea Sfântului Paisie de la Neamţ şi lucrând cu dreaptă socoteală virtuţile dumnezeieşti, ai făcut să se sălăşluiască în sufletul tău puterea Duhului Sfânt. Minunându-ne de râvna ta pentru cele duhovniceşti, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, lucrător bun în via lui Hristos;
Bucură-te, iubitor al chipului monahicesc;
Bucură-te, că inima ţi-a fost plină de har;
Bucură-te, că te-ai lepădat de omul cel vechi;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat în omul cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu;
Bucură-te, învăţător al dreptei credinţe;
Bucură-te, împlinitor al virtuţilor creştineşti;
Bucură-te, chip de bunătate şi cinste;
Bucură-te, că din tinereţe te-ai răstignit pentru Hristos;
Bucură-te, cel ce crucea Domnului cu bucurie ai purtat;
Bucură-te, ucenic al Sfântului Cuvios Paisie;
Bucură-te, vrednic urmaş al cuvioşilor părinţi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 2-lea

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, descoperită ţie prin Sfântul Ierarh Nicolae, ai fost rânduit să reînnoieşti zidirile şi obştea Mănăstirii Cernica. Şi luând binecuvântare de la iubitorul de Hristos Mitropolitul Grigorie, ai început osteneala restaurării acestui aşezământ, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Auzind, Sfinte Părinte, chemarea Mântuitorului, ai primit fără şovăire ascultarea încredinţată şi ai început lucrarea duhovnicească de rezidire a Mănăstirii Cernica şi de reînnoire a vieţii călugăreşti, pentru care te lăudăm zicând:
Bucură-te, pildă de statornicie;
Bucură-te, stâlp al ascultării;
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu;
Bucură-te, cinstitorul sfinţilor;
Bucură-te, povăţuitorule al călugărilor;
Bucură-te, râvnitorul pustiei;
Bucură-te, slujitorul tainelor cereşti;
Bucură-te, lucrătorule în via Domnului;
Bucură-te, rugătorule preafierbinte;
Bucură-te, vrednic ascultător al poruncilor Mântuitorului;
Bucură-te, chip al blândeţii pustniceşti;
Bucură-te, străjer neadormit în osteneli şi privegheri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 3-lea

Povăţuit de cuvintele psalmistului care zice: „Arată-mi, Doamne, calea pe care mergi, că la Tine am ridicat sufletul meu”, şi încercat în experienţa trăirii sihăstreşti, ai venit împreună cu dascălul Macarie la locul care ţi se descoperise de sus de Sfântul Nicolae, dând slavă lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Puterea Celui de Sus pogorându-se în sufletul tău, Cuvioase Părinte Gheorghe, ai împlinit cu osârdie poruncile Evangheliei lui Hristos, încât numele tău s-a făcut cu repeziciune cunoscut iubitorilor de Dumnezeu din jurul Bucureştilor, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, întemeietorule de obşti călugăreşti;
Bucură-te, îndrumător al călugărilor cuvioşi;
Bucură-te, cel ce pe Sfântul Nicolae l-ai avut ocrotitor;
Bucură-te, cel ce ai împlinit cu dragoste rânduielile călugăreşti;
Bucură-te, următorule al Cuviosului Părinte Paisie de la Neamţ;
Bucură-te, izgonitorul vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi din mănăstirea ta;
Bucură-te, că făpturile ascultă de cuvântul tău;
Bucură-te, că pentru toate ai slăvit pe Dumnezeu;
Bucură-te, văzătorule al lucrării divine din cele create;
Bucură-te, duhovnic iscusit şi chip prealuminat;
Bucură-te, povăţuitor şi îndrumător duhovnicesc al creştinilor;
Bucură-te, întruchiparea bunătăţii şi a smereniei;
Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 4-lea

De îndată ce Mitropolitul Grigorie te-a binecuvântat să fii întemeietor al vieţii de obşte şi chivernisitor al bunurilor mănăstireşti de la Cernica, întru răbdare şi nădejde ai început, Cuvioase Părinte, osteneala înnoirilor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Cine nu te va ferici, Părinte Gheorghe, pe tine, cel care cu înţelepciune şi credinţă ai rectitorit Mănăstirea Cernica şi ai rânduit viaţa cea de obşte plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, părinte plin de har dumnezeiesc;
Bucură-te, că viaţa ta ai închinat-o slujirii lui Hristos;
Bucură-te, că ai împlinit cu râvnă voia Lui;
Bucură-te, că ai fost ascultător întru toate de ierarhul tău;
Bucură-te, că adesea cu el în multe te-ai sfătuit;
Bucură-te, făclie luminoasă a ucenicilor tăi;
Bucură-te, risipitor al întunericului minciunii;
Bucură-te, izgonitor al vrăjmaşilor făţarnici;
Bucură-te, liniştitorul furtunilor de pe marea vieţii;
Bucură-te, că şi natura ascultă de cuvântul tău;
Bucură-te, împăciuitorule al tuturor certaţi şi de vrăjmaşul despărţiţi;
Bucură-te, chivernisitorul lucrurilor sfinte;
Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 5-lea

Văzând vrăjmaşul statornicia ta în lucrarea duhovnicească, de Dumnezeu purtătorule, Părinte, ţi-a pregătit mulţime de ispite şi supărări ca să te piardă; însă, după puţin timp, s-a ruşinat îndepărtându-se, căci tu cântai pururea lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Înzestrat cu harul preoţiei, ai slujit cu credinţă dumnezeieştile Taine ale lui Hristos, iar Cunoscătorul inimilor, Dumnezeu, ţi-a dăruit, cinstite Părinte, mulţime de ucenici şi fii duhovniceşti, pe care i-ai împărtăşit din cuvântul ziditor al Evangheliei şi din izvorul dătător de viaţă al Duhului Sfânt, pentru care lucru minunându-ne îţi cântăm:
Bucură-te, vieţuitor al pustiei şi rugător neîncetat;
Bucură-te, om duhovnicesc şi povăţuitor luminat;
Bucură-te, purtător al harului Duhului Sfânt;
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina lui Hristos;
Bucură-te, foc de rugăciune călăuzitor al ucenicilor tăi;
Bucură-te, sprijinitor al credincioşilor;
Bucură-te, următor al Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, că ai semănat sămânţa cea bună în inimile credincioşilor;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, păstorul cel bun al turmei lui Hristos;
Bucură-te, stareţ, iluminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, părinte al părinţilor pustiei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 6-lea

Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele cele limpezi ale pustiei, aşa şi sufletul tău, minunate Părinte, dorea să se liniştească în ostroavele Sfântului Munte Athos. Dar, socotind că ascultarea de mai-marii Bisericii este mai sfântă decât voinţa proprie, întru smerenie ţi-ai tăiat voia şi, supunându-te chemării sfinte, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Iubindu-ţi neamul tău, Părinte, deşi ai căutat în alte locuri să te îmbunătăţeşti sufleteşte din experienţa trăitorilor în Hristos, totuşi, atunci când ai fost chemat să slujeşti pe fiii poporului tău din care ai ieşit, cu bucurie ai răspuns, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, următor al sfinţilor cuvioşi de demult;
Bucură-te, cuvioase purtător al darului smereniei;
Bucură-te, înţeleptule din înţelepciunea lui Hristos;
Bucură-te, conştiinţa datoriei împlinite;
Bucură-te, împlinitorul legii şi al virtuţilor;
Bucură-te, rugătorule pentru neamul tău;
Bucură-te, că ai fost dăruit de Hristos cu putere de sus;
Bucură-te, cel ce ţi-ai răstignit poftele împreună cu patimile;
Bucură-te, că ţi-ai supus voinţa voinţei lui Hristos;
Bucură-te, că ţi-ai ridicat cugetul de la pământ la cer;
Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de bunătăţile cele trecătoare;
Bucură-te, că cele cereşti ai dorit în toată viaţa ta;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 7-lea

Vederile minţii avându-le curăţite prin lucrarea virtuţilor, Părinte Gheorghe, ai ajuns la starea de nepătimire şi, contemplând pe Hristos neîncetat în inima ta, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Icoană vie de rugăciune, post şi privegheri te-ai făcut ucenicilor tăi, iar vestea vieţuirii tale îngereşti s-a răspândit în tot ţinutul Ţării Româneşti. Pentru aceea îţi cântăm:
Bucură-te, că fiinţa ţi-a fost plină de Treime;
Bucură-te, minte plină de smerită cugetare;
Bucură-te, că viaţa ţi-ai curăţit-o de păcate;
Bucură-te, floare aleasă răsădită în grădina Maicii Domnului;
Bucură-te, trandafir cu petalele înfrumuseţate de lumina lui Hristos;
Bucură-te, că inima ta răspândeşte mireasma iubirii duhovniceşti;
Bucură-te, părinte plin de har dumnezeiesc;
Bucură-te, că vrăjmaşii n-au putut răpune statornicia ta în rugăciune;
Bucură-te, cel ce, prin chemarea Duhului, cerul l-ai pogorât pe pământ;
Bucură-te, pildă bună credincioşilor râvnitori;
Bucură-te, următor al Sfântului Nicolae întru ajutorarea aproapelui;
Bucură-te, că împreună cu Sfântul Ierarh Calinic te rogi pentru cinul călugăresc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 8-lea

Cuvioase Părinte, în tot pământul ţării noastre s-au răspândit învăţăturile tale, iar mulţimea credincioşilor, venind la tine, se adapă ca de la un izvor dătător de har şi binecuvântat, mulţumind lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Credinţa ortodoxă ai păzit, calea nevoinţelor ai săvârşit şi, împodobit fiind cu virtuţile, cu nădejde sfântă la Bunul Dumnezeu ai ajuns, Cuvioase Părinte, căci, primind cununa cea neveştejită a slavei, de la cele vremelnice la cele cereşti, te-ai mutat. Pentru aceasta, îţi aducem această cântare:
Bucură-te, că prin harul lui Dumnezeu şi prin nevoinţe ai câştigat raiul;
Bucură-te, că răbdarea ţi-a fost ancoră şi putere;
Bucură-te, că Hristos te-a încununat în ceruri;
Bucură-te, că ai intrat în ceata Sfinţilor Cuvioşi;
Bucură-te, mărgăritar al sfinţilor români;
Bucură-te, că numele tău s-a înscris în cartea vieţii;
Bucură-te, că de pe pământul acesta te-ai răsădit în grădina raiului;
Bucură-te, că vezi faţa lui Hristos pe Care L-ai iubit;
Bucură-te, că noi, urmaşii tăi, îţi păstrăm vie pomenirea;
Bucură-te, că mutarea ta la ceruri ne-a umplut de bucurie;
Bucură-te, cel ce petreci veşnic în Preasfânta Treime;
Bucură-te, că te veseleşti pururi în lumina dumnezeirii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 9-lea

Trupul tău încărcat de mireasma virtuţilor a fost aşezat în Mănăstirea Cernica, pe care ai zidit-o cu atâta osteneală, alături de ale altor părinţi cuvioşi şi nevoitori, iar sufletul tău se sălăşluieşte în lăcaşurile cereşti, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Deşi ai trecut din viaţa aceasta la viaţa cea veşnică, Cuvioase Părinte Gheorghe, n-ai părăsit nicicum pe cei ce se luptă cu necazurile şi ispitele lumii acesteia, căci mijloceşti pururea la Preamilostivul Dumnezeu pentru cei ce-ţi cântă unele ca acestea:
Bucură-te, Cuvioase Părinte, ctitor preamărit;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru neamul românesc;
Bucură-te, lauda ortodocşilor şi bucuria călugărilor;
Bucură-te, purtătorule de cunună cerească;
Bucură-te, turn al creştinătăţii şi stâlp al Bisericii;
Bucură-te, îndrăznirea noastră către Dumnezeu;
Bucură-te, slujitor al lui Hristos şi prieten al îngerilor;
Bucură-te, floare duhovnicească, deschisă în nădejdea rodului;
Bucură-te, sămânţă bună aruncată în pământ roditor;
Bucură-te, luminător al monahilor şi călăuza nevoitorilor;
Bucură-te, cunoscător al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, ostenitor în răspândirea scrierilor sfinte;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe mult nevoitorule!

Condacul al 10-lea

Făclie purtătoare de lumină te au pe tine cetele monahilor nevoitori şi mulţimea creştinilor smeriţi, izvorând tuturor bună mireasmă şi dând tămăduire celor ce cu dragoste cinstesc şi se închină sfintelor tale moaşte, căci mulţumesc lui Dumnezeu pentru că li s-a dat un astfel de dar, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Lăudând nevoinţele tale, Cuvioase Părinte, şi cinstind sfintele tale moaşte, cântăm cu bucurie încununarea ta în ceruri, rugându-te cu credinţă să ne ajuţi în vremea ispitelor şi primejdiilor care ne împresoară în lumea aceasta, ca să-ţi cântăm:
Bucură-te, purtătorule al darului vindecării;
Bucură-te, făcătorule de minuni pentru cei credincioşi;
Bucură-te, izvor de tămăduiri şi tămăduitor al durerilor;
Bucură-te, ajutor grabnic al celor suferinzi;
Bucură-te, rază de soare pentru poporul cel binecredincios;
Bucură-te, liman duhovnicesc celor osteniţi;
Bucură-te, făclie călăuzitoare în noaptea ispitelor;
Bucură-te, luceafăr răsărit în întunericul necazurilor;
Bucură-te, prieten şi casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, rugătorule către Maica Domnului;
Bucură-te, tălmăcitorul tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, împreună vieţuitorule cu îngerii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 11-lea

Mângâiere şi linişte sufletească reverşi în inimile credincioşilor, celor ce cinstesc cu dragoste pomenirea ta, Sfinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule, şi mulţumind lui Dumnezeu cântă: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Având îndrăzneală către Milostivul Dumnezeu pe Care L-ai iubit, Sfinte Părinte, te rugăm noi, cei ce săvârşim cu dragoste pomenirea ta, să ne izbăveşti de necazuri, primejdii şi nevoi, ca să-ţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi credincioasă slugă;
Bucură-te, mlădiţă încărcată de roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, al monahilor dulce mângâiere;
Bucură-te, al credincioşilor, în ispite, întărire;
Bucură-te, al mănăstirilor apărare şi spre viaţa duhovnicească trezire;
Bucură-te, chip al blândeţilor şi pildă de smerenie;
Bucură-te, împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe;
Bucură-te, slujitor al adevărului şi om al dreptăţii;
Bucură-te, descoperitorul celor viitoare;
Bucură-te, trup preamărit şi suflet îndumnezeit;
Bucură-te, tămâie înmiresmată şi candelă veşnic aprinsă;
Bucură-te, glas ascultat de Hristos, Stăpânul tău;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 12-lea

Vrând Preabunul Dumnezeu să dăruiască Bisericii noastre dreptmăritoare un semn al prezenţei Sale, te-a ales pe tine, Cuvioase Părinte Gheorghe, să ne fii lumină nestinsă şi fântână de har. Pentru aceasta cu mulţumire Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Zid de apărare împotriva ispitelor şi rugător fierbinte fii nouă, Cuvioase Părinte, căci, având îndrăzneală la Milostivul Dumnezeu, nădăjduim să ne acoperi pururi de răutăţile lumii acesteia şi să ne fereşti de săgeţile celui viclean, ca să-ţi aducem aceste laude:
Bucură-te, tatăl orfanilor şi sprijinul celor asupriţi;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, apărătorul oropsiţilor;
Bucură-te, bogăţia săracilor;
Bucură-te, limanul înviforaţilor;
Bucură-te, aducătorul belşugului;
Bucură-te, izgonitorul secetei;
Bucură-te, protectorul văduvelor şi bătrânilor;
Bucură-te, sfătuitorul monahilor;
Bucură-te, rugătorul fierbinte pentru sufletele noastre;
Bucură-te, risipitorul ispitelor;
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii noastre;
Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 13-lea

O, mult nevoitorule, Cuvioase Părinte Gheorghe, primeşte de la noi nevrednicii această puţină rugăciune, pe care o dă lui Hristos Dumnezeu şi roagă-L să ne izbăvească din toate necazurile şi ispitele vieţii pământeşti, să ne ferească din chinul ce va să fie pentru păcatele noastre şi să ne învrednicească de Împărăţia cerurilor, ca să cântăm cu dragoste: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Din tinereţile tale…, Condacul 1: Pe cinstitorul de Dumnezeu…,

Icosul 1

Din tinereţile tale ai dorit viaţa cea îmbunătăţită a monahilor, Părinte Gheorghe, iubitorule de Dumnezeu. De aceea ai plecat pe calea nevoinţelor sihăstreşti intrând în ascultarea Sfântului Paisie de la Neamţ şi lucrând cu dreaptă socoteală virtuţile dumnezeieşti, ai făcut să se sălăşluiască în sufletul tău puterea Duhului Sfânt. Minunându-ne de râvna ta pentru cele duhovniceşti, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, lucrător bun în via lui Hristos;
Bucură-te, iubitor al chipului monahicesc;
Bucură-te, că inima ţi-a fost plină de har;
Bucură-te, că te-ai lepădat de omul cel vechi;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat în omul cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu;
Bucură-te, învăţător al dreptei credinţe;
Bucură-te, împlinitor al virtuţilor creştineşti;
Bucură-te, chip de bunătate şi cinste;
Bucură-te, că din tinereţe te-ai răstignit pentru Hristos;
Bucură-te, cel ce crucea Domnului cu bucurie ai purtat;
Bucură-te, ucenic al Sfântului Cuvios Paisie;
Bucură-te, vrednic urmaş al cuvioşilor părinţi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul 1

Pe cinstitorul de Dumnezeu şi mult nevoitorul Părintele nostru Gheorghe să-l lăudăm după cuviinţă, căci acesta, prin multă osteneală şi nevoinţe călugăreşti, de Împărăţia cea cerească s-a învrednicit de la Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, cu smerenie şi cu credinţă, să-i cântăm din adâncul sufletului: Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

şi se face otpustul.

Acatistele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
22 Noiembrie