Paraclisul Sfântului Ierarh Nectarie

9 Noiembrie
 

Preotul face începutul obișnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru;
strana: Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Preasfânta Treime, Tatăl nostru;
preotul: Că a Ta este împărăția;
strana: Doamne miluiește (de 12 ori), Slavă, Și acum, Veniți să ne închinăm (de 3 ori),
apoi Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta; auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pamânt însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață, întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

și iarăși

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Duhul Tău Cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.

Slavă, Și acum, Aliluia (de trei ori) și Dumnezeu este Domnul (de trei ori); apoi

Troparele, glasul al 4-lea. «Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce»

La făcătorul de minuni preaslăvite, la ierarhul lui Hristos credincioșii cu cuget de smerenie căzând să-i strigăm: Părinte Nectarie, cu harul tău cel prea-dulce, pe toți izbăvește-ne de nevoi și necazuri, și toată boala vindec-o degrab, de la Stapânul iertare cerându-ne.

Slavă,

Dumnezeiescul har, Părinte, avându-l de-a vindeca tot beteșugul și boala, degrabă, ierarhule, rugând pe Hristos, vindecă, rugămu-ne, de întristarea cumplită, de boală, de patimă și amara durere pe credincioșii care îți cinstesc sfintele moaște, Sfințite Nectarie.

Și acum, al Născătoarei de Dumnezeu

Niciodată nu vom tăcea, de-Dumnezeu-Născătoare, a vesti noi nevrednicii puterile tale; că de nu ai fi stătut înainte, rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea primejdii?; sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi?; de la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că pe robii tăi pururea îi izbăvești din toate nevoile.

apoi Psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule și

 

CANONUL

Cântarea 1-a. Glas 8. «Apa trecând-o ca pe uscat»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Rănit de săgeata vrăjmașului,la tine, Părinte, cu credință m-adăpostesc. Împacă-mi viața, Ierarhe, tamăduindu-mi și trupul și sufletul.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Viață-n sfințenie petrecând, sfințești totdeauna și de rele îi izbăvești, de-Dumnezeu-purtătorule Părinte, pe cei ce vin la cinstită icoana ta.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Lucrând cu puterea minunilor, alungă, Părinte, de la cei care te chemăm îndată durerea cea trupească, cu harul tău, Ierarhe Nectarie.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Ca Maica Preabunului Dumnezeu, preabună Stăpână, și de mine îndură-te și toată cumplita bântuială a nevăzutului șarpe alungă-o.

 

Cântarea a 3-a. «Doamne, Cela ce-ai înalțat bolta cea cerească»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De dureri felurite-și întristări și nevoi și de uneltirea ascunsă și năvălirile începătorului răutății păzește-i, Părinte Nectarie, pe cei ce te laudă.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Tuturor izvorăște dumnezeiescul tău cap înțelegătoarea dulceață a harului ce îl ai de Ia Hristos Dumnezeu, care ne-alungă, Părinte, amăreala patimii din suflete pururea.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

În ispite și chinuri și în cumplite dureri, Sfinte, petrecându-mi viața, la tine m-adăpostesc; să nu mă lepezi, dar, ci cu a ta cercetare dintru toată patima degrab izbăvește-mă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Adăpostire zidirii și sprijinire fiind, cu-har-dăruită Fecioară, pe cei care caută adăpostirea ta, de vicleanul balaur îi păzește pururea și de toată sminteala lui.
Izbăvește de tot necazul și vătămarea pe cei care cer mijlocirea ta, de-Dumnezeu-purtătorule Sfinte Ierarhe Nectarie.

Caută cu milostivire, de-Dumnezeu-Născătoare prealăudată, spre necazul meu cel cumplit al trupului și vindecă durerea sufletului meu.

Preotul zice ectenia: Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, și pomenește pe cei pentru care se face paraclisul;

strana: Doamne miluiește (de 12 ori), ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni; apoi

 

Sedealna, glasul al 2-lea. «Rugătoare fierbinte»

Izvor îmbelșugat de tămăduiri întru Duhul s-a arătat, Înțelepte, racla moaștelor tale, că vindecă pe cei ce pătimesc și sănătate și tărie dăruiește celor ce vin cu credință, Preasfinte Părinte Nectarie.

 

Cântarea a 4-a. «Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Obștea ta, Ierarhe, neînvăluită pururi păzește-o de ispitele vrăjmașului și de tulburările acestuia.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Tuturor care suferă și îți cer ajutorul, Sfinte Nectarie, vindecare dăruiește-le risipind îndată întristarea lor.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Vindecarea cea după duh și cea după trup, slăvite Nectarie, dăruiește-le cu harul tău celor ce te laudă cu dragoste.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Preacurată, îndreaptă-mă la a pocăinței cărare pururea și năravul rău al patimii de Ia mine alungă-l cu puterea ta.

 

Cântarea a 5-a. «Luminează-ne pe noi»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cald ajutător te-a aflat ostrovul Eghinei, pentru aceea, către tine venind, se izbăvește de tot necazul și patima.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Dă-ne tuturor a trăi viață pașnică și de năvala vrăjmașului pururi netulburată, lerarhe Nectarie.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cald apărător credincioșii tăi avându-te întru ispite, Părinte Nectarie, cu ajutorul cel de Ia tine se laudă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Ceea ce-ai născut negrăit pe Ziditorul tău, de vătămare și toată primejdia pururi păzește-i pe cei care te laudă.

 

Cântarea a 6-a. «Rugăciune voi vărsa către Domnul»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Durerea cea sufletească, Părinte, și cea trupească degrabă alin-o celor ce-ți cerem a ta rugăciune, de bucurie umplându-ne inima și ceața grelei întristări de Ia noi, ca un bun, risipindu-o.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Părinte, de încercări de tot felul și a vrăjmașului cumplită sminteaIă, de strâmtorări și nevoi și ispite, Mântuitorului pururea roagă-te să-i apere pe cei ce vin cu credință și cer mijlocirea ta.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu milă a cerceta totdeauna și-a păzi nu’nceta, Ierarhe, de-Dumnezeu-purtătorule Sfinte, pe credincioșii tăi care au dobândit comoară de neprețuit racla moaștelor tale, Nectarie.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Fecioară, ce-ai zămislit de Ia Duhul pe Hristos lubitorul-de-oameni, cu ocrotirea ta grabnic mă scapă de tirania vicleană a răului, și binele a-l săvârși întărește-mi, Stăpâna mea, sufletul.

Izbăvește de tot necazul și vătămarea pe cei care cer mijlocirea ta, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Ierarhe Nectarie.

Curată, care prin cuvânt pe Cuvântul în chip netâlcuit L-ai născut în zilele din urmă, nu înceta rugându-L, ca una ce ai îndrăznire de maică.

Preotul pomenește iarăși așa cum s-a arătat după Cântarea a 3-a; ecfonisul Că milostiv, și îndată

 

Condacul, glasul al 2-lea. «Păzitoarea creștinilor»

Arătatu-te-ai celor căzuți ridicare și tărie, de Dumnezeu purtătorule, întru vremile de pe urmă, prin harul cel de sus, pentru aceasta și pe noi nevătămați păzește-ne de ispita vrăjmașului, trupului sănătate și sufletului iertare neîncetat de Ia Hristos, Ierarhe, cerându-ne.

Prochimenul, glasul al 4-lea. Preoții Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate și Cuvioșii Tăi se vor bucura.

stih: Răsădit în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru va înflori.

 

Evanghelia.

Diaconul zice Înțelepciune drepți....

Din Sfânta Evanghelie de Ia loan citire (X, 9-16)

Zis-a Domnul: Eu sunt ușa; de va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pașune va afla. FuruI nu vine decât numai să fure și să junghie și să piardă; Eu am venit ca oile Mele viață să aibă și din belșug să o aibă. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul său pentru oi. Iar cel năimit și care nu este păstor, ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind și Iasă oile și fuge, și lupul le răpește și le risipește. Dar cel năimit fuge, pentru că este năimit și nu-i pasă de oi. Eu sunt păstorul cel bun și cunosc pe ale Mele și ale Mele Mă cunosc pe Mine; precum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și Eu cunosc pe Tatăl; și sufletul Îmi pun pentru oi. Am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul Meu; și va fi o turmă și un păstor.

Slavă, glasul al 2-lea

Pentru rugăciunile lerarhului Tău, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Și acum,

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curațește mulțimea greșalelor noastre.

Stihira, glasul aI 6-lea. «Toată nădejdea»

stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

Nouă stea te-ai arătat în anii cei de pe urmă Bisericii lui Hristos prin curăția vieții strălucind, Cuvioase, cu lumina harului celui dintru tine luminându-ne sufletul și gonind pururea, cu a vindecărilor străluciri, și negura vrajmașilor și întunecările bolilor; deci strigăm către tine: Nu înceta să ne izbăvești de tulburarea vicleanului și de asuprirea lui.

Preotul zice: Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău;

strana: Doamne miluiește (de 12 ori); ecfonis: Cu mila;

și celelalte cântări ale Canonului:

 

Cântarea a 7-a. «Feciorii lui Israel, strămutați din Iudeea în Babilon»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De dureri și ispite, de primejdii și oameni gâlcevitori și nevoi de moartea fără veste și toată-mpresurarea, Ierarhe Nectarie, pe toți cei care cinstesc icoana ta păzește-i.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Arătatu-te-ai, Sfinte Ierarhe, preagrabnic ajutător tuturor, în anii de pe urmă, și bolile cumplite vindecând celor care vin și cu credință cinstesc racla moaștelor tale.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Dumnezeiască podoabă și cunună preanouă te-a arătat Hristos ostrovului Eghinei; ci pururea aleargă căutând mijlocirea ta, și-agonisește mereu roada dragostei tale.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

La cărarea cea strâmtă a poruncilor Fiului tău întoarce-mă, Stăpână, ridicându-mi din poftele deșarte ticăloasa mea inimă, ca, mântuit cu harul tău, de-a pururi să te laud.

 

Cântarea a 8-a. «Pe Împăratul Ceresc»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Râul răutății care-mi cuprinde cu totul ale inimii brazde usucă-l, Părinte, cu puterea rugăciunii tale.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

A toată boala vindecător cunoscându-te, alergăm toți Ia moaștele tale și cu-a ta putere luăm tămăduire.

stih: Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Pururi păzește obștea aceasta, Părinte, cu a ta rugăciune preacaldă, dându-i, lerarhe, și darurile tale.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Tămăduiește sufletul meu, Preacurată de a șarpelui rea bântuiaIă, a nepătimirii lumină dăruindu-mi.

stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-l și preaînălțându-L pe El întru toți vecii.
«Pe Împăratul Ceresc pe Care ÎI laudă oștile» Îngerești, lăudați-L și preaînălțați-L întru toți vecii.

 

Cântarea a 9-a. «Adevărată de Dumnezeu Născătoare»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Păzește-ne, Părinte, de toată tulburarea care ne face vrăjmașul cel nevăzut și de primejdia morții, Sfinte Nectarie.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Alungă, lerarhe, durerea sufletească și cea din trup suferință, cu harul tău, pe care-l ai de Ia Domnul, Părinte Nectarie.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

La Domnul, lubitorul de oameni, mijlocește pentru ostrovul Eghinei neîncetat și pentru țara aceasta, Sfinte Nectarie.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Cu toții lăudându-ți harul tău, Fecioară: neîncetat, ca o maică cu dragoste de fii, pe fiecare ne-acoperi, ne mângâi și ne hrănești.

apoi Cuvine-se cu adevărat și megalinariile:

Pe luminătorul bunei-cinstiri și noua făclie a Bisericii lui Hristos, pe ocrotitorul fierbinte al Eghinei să îl cinstim cu toții, pe Sfântul Nectarie.

Bucură-te, râul nou izvorât prin dumnezeiască revărsare Bisericii, care-adăpi și vindeci cu harul cel predulce pe cei ce ți se roagă, Părinte Nectarie.

De pe înalțimea virtuților luminezi, Părinte, întru cele din urmă vremi, precum o făclie de Dumnezeu aprinsă, simțirea minții noastre, Sfinte Nectarie.

Bucură-te, grabnic izbăvitor de toată-ntristarea și vrăjmașii cei nevăzuți tămăduitorul bolilor celor care moaștelor tale sfinte se închină cu dragoste.

Bucură-te, Sfinte Nectarie, comoara Eghinei, făcătorule de minuni, lauda cea nouă, scutul Ortodoxiei, podoaba cea aleasă a cetei lerarhilor.

Sfinte lerarhe Nectarie, caută cu milă către cei care te cinstim și dă-ne, Părinte, iertare de greșale de Ia Mântuitorul cu mijlocirea ta.

A ta ocrotire n-o depărta, Sfinte lerarhe, de Ia obștea robilor tăi și plinește grabnic cererea celor care iți săvârșesc cu râvnă mereu pomenirea ta.

și aceste două tropare ale Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

Din tine, Născătoare de Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul întrupându-Se negrăit, covârșești, Fecioară, Oștirea cea Cerească; ție, dar, îți aducem cântare de laudă.

Cu toate oștirile Îngerești, cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviți și cu tot soborul Sfinților, Preacurată, Fiului tău te roagă toți să ne mântuim.

Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru;

preotul: Că a Ta este Împărăția; apoi

 

Troparul Sfântului, glas întâi. «Locuitor pustiei»

Pe vlăstarul Silivriei și al Eghinei ocrotitor, ce s-a arătat în anii de pe urmă virtuții prieten adevărat, pe Nectarie să-l cinstim credincioșii, al lui Hristos dumnezeiesc slujitor, că izvorăște vindecări de tot felul celor ce cu evlavie strigă: slavă lui Hristos, Celui ce te-a slăvit pe tine, slavă Celui ce te-a făcut minunat, slavă Celuia ce lucrează prin tine tămăduiri tuturor.

Preotul zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule...,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea...,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm să se păzească...,

strana: Doamne miluiește (de 40 ori),

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule...,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

iar preotul zice ecfonisul: Că milostiv; apoi face otpustul cel mic,

fără însă a zice Pentru rugăciunile; dupa care zicem acest

 

Tropar, glasul al 2-lea. «Când de pe lemn»

Tuturor ajutor întru nevoi și ocrotitor în necazuri fă-te, Nectarie, celor ce la tine cu credință vin și dumnezeieștile tale moaște, Părinte, ți le cinstesc pururea, pe care le-a slăvit Hristos cu darul minunilor, care ne alungă durerea și pace dăruiesc tuturora, și de sus iertare greșalelor.

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o înalț, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

 

și acest tropar, glas întâi

Pentru rugăciunile tuturor Sfinților Tăi, Doamne, și ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă și ne miluiește pe noi, ca un singur Îndurat.

și preotul încheie, zicând: Pentru rugăciunile.

Dumnezeului nostru slavă. Amin.

 

 

Citește alte articole despre: paraclis, tropar, condac, cântare, Sfântul Nectarie, Eghina, noiembrie