Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

Privegherea celui adormit – teologie şi semnificaţii
Rugăciunea Celui Care mângâie
Ce sunt exorcismele de la Botez?
Originea și instituirea cultului creștin
De câte feluri este Miezonoptica

Sărutarea păcii și imnul iubirii

Această rânduială a sărutării este străveche, având temei scripturistic bine definit, fiind introdusă în Biserică prin urmarea îndemnului divin al Mântuitorului, care spune: „De aduci darul tău la altar, și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului și mergi de te împacă mai întâi cu fratele tău și atunci venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24).

Caracterul universal al cultului divin

Rugăciunea din cadrul cultului creștin ortodox îmbrățișează în sfera ei toată lumea și întreaga natură, asupra căreia vrea să reverse harul lui Dumnezeu, pentru a o sfinți și a o pune astfel în slujba lui Dumnezeu și a omului.

Prezenţa celui adormit în rugăciunile de la Sfânta Liturghie

La fiecare dintre cele trei servicii dumnezeiești de pe parcursul zilei, la Utrenie, la Sfânta Liturghie și la Vecernie, Biserica se roagă deopotrivă pentru vii și pentru morți, această rugăciune exprimând unirea, legătura, raportul și comuniunea cu ei. Scopul Bisericii este de a-l sfinți pe om, de a-l face vrednic să participe la fericirea veșnică. Ea se îngrijește de mântuirea tuturor membrilor săi deopotrivă, vii sau morți. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că rugăciunile pentru morți sunt un obicei apostolic și o instituție a Sfântului Duh. 

Ce semnifică citirea „Apostolului”?

Citirea „Apostolului” ne trimite cu gândul la trimiterea Sfinţilor Apostoli la propovăduire, când Mântuitorul le spune acestora: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura” (Matei 28, 19).

Lumânările de cununie și semnificația lor

Lumânările de cununie mai sunt cunoscute şi ca făclii, având simbolul luminii credinţei care trebuie să-i însoţească în viaţă pe miri. 

Cine se poate și cine nu se poate împărtăși

Se pot împărtăşi numai credincioşii pregătiţi şi vrednici de a primi Trupul şi Sângele Domnului, verificaţi ca atare de către duhovnic, prin spovedanie. „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănance din pâine şi să bea din pahar, căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, îşi mănâncă şi îşi bea osândă, nesocotind trupul Domnului”, porunceşte Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 11, 28-29).

„Dumnezeu este Domnul” – imnul Întrupării lui Hristos

Imnul „Dumnezeu este Domnul” semnifică mult aşteptata trâmbiţare a vestirii venirii Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ, luând chip de om, din Fecioara Maria.

Ceasurile liturgice – locul și timpul săvârşirii lor

De regulă, Ceasurile se citesc în tinda (pronaosul) bisericii, ca şi Pavecerniţa şi Miezonoptica. Cât priveşte momentul din zi în care se oficiază, odinioară ele se citeau aproximativ în momentele din cursul zilei indicate de însăşi denumirea lor: Ceasul I, la începutul primului sfert din zi (aproximativ ora 6 dimineaţa); Ceasul III, la începutul sfertului al doilea din zi (aproximativ ora 9 dimineaţa); Ceasul VI, la miezul zilei (aproximativ ora 12), iar Ceasul IX, la începutul ultimului sfert al zilei (aproximativ ora 15.00).

Inelul, simbol al iubirii în fidelitate

Rostind numele mirelui îi atinge acestuia fruntea cu inelul, și tot așa, rostind numele miresei, atinge fruntea ei cu inelul, apoi atinge din nou fruntea mirelui și, spunând „în numele Tatălui”, face semnul crucii pe fața lui, apoi, după ce îi dă inelul să-l sărute, i-l pune pe inelarul mâinii drepte.

Crezul – condiție esențială a creştinării

Unirea cu Hristos, pecetluită prin mărturisirea solemnă a credinței, făcută sub forma rostirii Crezului, a intrat în generală întrebuințare în practica Botezului din toate riturile liturgice răsăritene, imediat după Sinodul al II-lea Ecumenic (anul 381). Simbolul de credință ne arată supunerea față de Împăratul și Dumnezeul nostru.

Pagini