Debarcăm în micul port şi în 30 de minute ne aflăm în faţa Mănăstirii Sfântul Pavel, situată pe o vale adâncă, chiar sub vârful Athosului. Mănăstirea a fost întemeiată în secolul X, pe locul unei chilii mai vechi, de către Cuviosul Pavel Athonitul, contemporan cu Sfântul Atanasie Athonitul. Distrusă de piraţi şi cruciaţi de mai multe ori, mănăstirea a fost rezidită cu ajutorul domnilor sârbi şi români.

În anul 1844 se construieşte din marmură o nouă biserică centrală, iar între anii 1899-1902 se construiesc din nou chiliile.

În prezent, Mănăstirea Sfântul Pavel are viaţă de obşte cu 40 de monahi, sub îndrumarea arhimandritului Partenie. În ierarhia aghiorită mănăstirea este numărată a 14-a, având ca hram „Întâmpinarea Domnului”, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Cuviosul Pavel”, fondatorul ei.

Intrăm în incintă. Este o construcţie masivă de piatră. Ascultăm Pavecerniţa la biserică şi ne închinăm la sfintele moaşte. Aici se păstrează câteva cutiuţe cu daruri aduse de magi Pruncului Iisus la Betleem. Apoi sărutăm mâna Sfântului Maxim Mărturisitorul, piciorul Sfântului Grigorie Teologul, al Sfântului Vasile cel Mare şi alte sfinte moaşte. Părintele Pavel, eclesiarhul, ne explică toate cu multă dragoste. Apoi ne închinăm la icoana miraculoasă a Maicii Domnului, numită „Oglinda”, şi cântăm troparul hramului şi axionul.

De această mănăstire depind Schitul Românesc Lacu şi Noul Schit care, împreună cu obştea de aici, numără peste 100 monahi. Mănăstirea are zece paraclise, trei în incintă şi şapte în afară.

După ce suntem ospătaţi la arhondaric, ne odihnim. Dimineaţa ascultăm Utrenia şi Sfânta Liturghie, iar la ora 8, când vârful Athosului străluceşte în razele soarelui, coborâm la mare şi pornim cu barca spre schiturile din apropiere.

(Protosinghelul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 469-470)