Părintele Sofian Boghiu

 

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (7 octombrie 1912, Cuconeștii Vechi, județul Bălți - 14 septembrie 2002, Mănăstirea Antim) a fost un important duhovnic ortodox și pictor bisericesc român. A fost membru al mișcării „Rugul Aprins”, motiv pentru care a fost deținut politic între 1958-1964.

A intrat în mănăstire la Schitul Rughi din Soroca în toamne anului 1926. A urmat școala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrua-Soroca, între anii 1928 și 1932. A fost tuns în monahism la 25 decembrie 1937, iar pe 6 august 1939 a fost hirotonit ierodiacon, în catedrala din orașul Bălți. În 1940, a absolvit Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica. Înzestrat cu darul picturii, a urmat Academia de Arte Frumoase din București (1940-1945). În intervalul 1942 – 1946, a făcut și Facultatea de Teologie din București.În 1945 a fost hirotonit ieromonah pe seama mănăstirii Antim din București. A fost unul dintre participanții cei mai cunoscuți la întâlnirile cultural-duhovnicești ale mișcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (grupare care a cuprins vârfuri ale clerului ortodox și ale intelectualității creștine laice), între anii 1945-1950.

În perioada 1950-1958 a fost numit stareț la Mănăstirea Antim, apoi la Plumbuita, a pictat mai multe biserici și a fost câțiva ani profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. 

În anul 1958 a fost condamnat la muncă silnică pentru activitatea desfășurată în cadrul „Rugului Aprins”. A fost eliberat în 1964 datorită decretului general de grațiere. A rămas în Mănăstirea Antim până la sfârșitul vieții pământești, slujind cu multă blândețe și dăruire duhovnic și având sute de ucenici, motiv pentru care a fost numit „Apostolul Bucureștilor”.

A fost înmormântat la Mănăstirea Căldărușani.