În momentele de cumpănă, Arhimandritul Cleopa Ilie primeşte ajutor de la Maica Domnului

Ascultând Dumnezeu rugăciunea lui, în noaptea cea de pe urmă, pe când se ruga, i-a grăit Maica Domnului din icoană, zicându-i: „Nu te întrista pentru tulburările de la Mănăstirea Neamţ, că le voi linişti eu! Dar să nu fii în îndoială!”. Căci un gând îi spunea să se ducă şi alt gând să nu se ducă la Mănăstirea Neamţ.

În primăvara anului 1951, Patriarhul Justinian voia să transfere pe Părintele Cleopa cu 40 de monahi la Mănăstirea Neamţ, ca să facă aici cea mai mare lavră a monahismului românesc. Însă Arhimandritul Cleopa iubea mai mult liniştea şi rugăciunea şi nu voia să facă nimănui tulburare. De aceea s-a închis în taină în chilia sa, a postit o săptămână desăvârşit şi se ruga cu lacrimi Maicii Domnului să-l scape de această grea încercare.

Ascultând Dumnezeu rugăciunea lui, în noaptea cea de pe urmă, pe când se ruga, i-a grăit Maica Domnului din icoană, zicându-i: „Nu te întrista pentru tulburările de la Mănăstirea Neamţ, că le voi linişti eu! Dar să nu fii în îndoială!”. Căci un gând îi spunea să se ducă, iar alt gând să nu se ducă la Mănăstirea Neamţ.

A doua zi, după Sfânta Liturghie, Părintele Cleopa a primit înştiinţare de la Patriarhie să rămână pe loc.

Văzând autorităţile de atunci că la Mănăstirea Slatina vin mulţi credincioşi, într-o noapte au închis pe câţiva monahi. Atunci şi Părintele Cleopa, împreună cu ucenicul său, Ieromonahul Arsenie, au plecat în munţi a doua oară, aproape de Rarău, unde s-au nevoit împreună doi ani şi patru luni, răbdând multe necazuri, suferinţă, foame, prigoană şi ispite de la diavoli.

În vara anului 1954, Patriarhul Justinian a obţinut de la autorităţi, cu voia lui Dumnezeu, libertatea Părinţilor Cleopa şi Arsenie de a face misiune prin mănăstiri, fapt care i-a bucurat pe toţi.

În anul 1956, Părintele Cleopa s-a reîntors la metanie în Mănăstirea Sihăstria şi făcea multă misiune duhovnicească cu rugăciunea şi cu cuvântul, împreună cu marele duhovnic, Ieroschimonahul Paisie.

Dar diavolul căuta prilej să tulbure din nou Biserica lui Hristos. Astfel, în primăvara anului 1959, când a venit marea prigoană împotriva Bisericii şi mai ales a mănăstirilor, peste 4000 de părinţi şi fraţi au fost izgoniţi din mănăstiri, rămânând doar cei bătrâni.

Atunci s-au vărsat multe lacrimi şi mulţi credincioşi adăposteau pe părinţi prin casele lor, până s-au reîntors la mănăstirile de metanie.

Văzând această mare prigoană asupra mănăstirilor, Părintele Cleopa s-a retras într-o noapte pentru a treia oară în Munţii Carpaţi. Acolo s-a nevoit peste cinci ani de zile în tăcere, în linişte şi rugăciune. Ultimii ani a stat împreună cu ucenicul său, ieromonahul Varsanufie. Şi atât de mult se bucurau de dulceaţa liniştii, încât nu voiau să se mai reîntoarcă la mănăstire.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 746-747)

De la același autor

Ultimele din categorie