Doxologia

Cuvinte duhovnicești

Cine crede în Învierea Domnului Hristos trăiește într-o mare bucurie

Biserica învață și ne învață nu pe ocolite, nu în gânduri subțiri, ci ne învață direct și ne spune...

Dacă suntem smeriți, atunci numele noastre vor fi scrise în Ceruri

De câte ori privește Domnul Hristos la firea Sa omenească, la mâinile Sale, vede și semnul...

A crede înseamnă îndeosebi a crede de necrezutul

Credința stă dincolo de limitele minții omenești și implică o încredere totală a credinciosului în...

Îndoiala lui Toma, îndoiala tuturor

Domnul nostru Iisus Hristos i-a arătat lui Toma coasta Sa și rănile din trup spre folosul...

Lumea întreagă stă sub Acoperământul Maicii Domnului

În Hristos nu este deosebire, toți sunt una: fie român, fie rus, fie grec, fie latin, ori de ce...

Mărturisitori în temnițele comuniste

„Doamne, Ţie Îţi închin toată suferinţa mea. Pe cei ce m-au torturat iartă-i, miluieşte-i şi-i sfinţeşte pe dânşii. Iar dacă au nevoie de zile din zilele mele, sunt gata să le dau, căci „comoara sufletului şi a minţii e să iubeşti pentru a putea ierta”.

Calendar ortodox
6 Octombrie

Locuri de pelerinaj

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

Părintele Tadei a fost unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani ai Serbiei, dăruit cu multe harisme şi atât de căutat, încât fugea de lume.