Doxologia

Cuvinte duhovnicești

Maica Domnului e cu noi, în mijlocul marilor suferințe

Ea este acolo unde curg lacrimi fierbinți din cauza necazurilor. Ea este acolo unde ei i se aduc...

Făgăduințele pe care le-a împlinit Mântuitorul

V-am făgăduit învierea trupurilor voastre moarte – priviți și o vedeți: ați înviat din morți!

Păcatele – între obișnuință și pocăință

Obișnuința cu anumite păcate ne face să le considerăm mai mici sau mai puțin grave.

Cum scoatem din minte toată grija cea lumească, în timpul rugăciunii?

Să ne căim pentru acest pustiu în care ne aflăm. Acolo, fiind la rugăciune, să ne căim înaintea lui...

Participarea la Sfânta Liturghie – cea mai curată jertfă

Prezența noastră în biserică este jertfă, căci noi facem jertfă prin participarea la Sfânta...

Mărturisitori în temnițele comuniste

„Doamne, Ţie Îţi închin toată suferinţa mea. Pe cei ce m-au torturat iartă-i, miluieşte-i şi-i sfinţeşte pe dânşii. Iar dacă au nevoie de zile din zilele mele, sunt gata să le dau, căci „comoara sufletului şi a minţii e să iubeşti pentru a putea ierta”.

Calendar ortodox
18 Mai

Locuri de pelerinaj

Arhimandritul Chiril Pavlov

Părintele Chiril Pavlov (1919-2017) a fost un duhovnic rus contemporan, care s-a nevoit în Mănăstirea „Sfintei Treimi” a Sfântului Serghie de Radonej...