Cura cu măceșe pentru sănătatea ficatului
Fiind răspunzător cu eliminarea toxinelor din organism, este important să acordăm o atenție deosebită ficatului, sănătatea acestuia fiind vitală pentru întregul organism.
Pentru a da un impuls ficatului să-și reia funcțiile la parametri optimi după o boală sau după o perioadă în care s-au consumat multe medicamente, vă propunem astăzi un remediu naturale ușor de tolerat.
Pentru a-l prepara, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- un borcan de 0.5 litri cu măceșe
- 3 borcane de 0.5 litri cu zahăr
- apă fierbinte.
Luați un borcan din sticlă de 3 litri, încălziți-l în apă fierbinte, după care uscați-l cu un șervet din hârtie și adăugați imediat măceșele și zahărul. Borcanul apoi se umple cu apa fierbinte. Se amestecă totul cu o lingură de lemn, după care se închide ermetic borcanul și se lasă la macerat timp de 21 de zile, într-un loc călduros, ferit de lumină.
Se administrează câte un sfert de pahar, de 3 ori pe zi, cu 20-30 de minute înaintea meselor principale, până la terminarea conținutului borcanului.
Cura se repetă de cel mult 2 ori pe an, la un interval de 6 luni.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro