Detoxifiere de primăvară cu ceai din plante

O curățare a organismului la fiecare schimbare de anotimp asigură buna funcționare a acestuia și vă ajută să scăpați mai ușor de kilogramele nedorite.

Pentru a prepara acest ceai, trebuie să faceți mai întâi un amestec din următoarele plante:

  • 4 linguri de frunze de păpădie
  • 3 linguri de rădăcină de păpădie
  • 2 linguri de rădăcină de brusture
  • 3 linguri de semințe de armurariu
  • 4 linguri de coada-calului
  • 5 linguri de trifoi roșu
  • 2 linguri de rocoină
  • 2 linguri rădăcină de angelică
  • 3 linguri de coada-șoricelului
  • 5 linguri de frunze de urzică
  • 4 linguri de pătlagină.

Amestecați bine toate plantele și depozitați-le într-o pungă de hârtie de culoare închisă, ferită de lumină și umezeală.

Pentru a prepara ceaiul, adăugați 2 lingurițe din acest amestec într-o cană cu apă fierbinte. Lăsați la infuzat timp de 10-15 minute, strecurați și consumați astfel: în primele 3 zile beți câte o cană pe zi, între masa de prânz și cină, în următoarele 14 zile, câte 2-3 căni zilnic, tot între mese.

Ceaiul se consumă neîndulcit, dar puteți adăuga suc proaspăt de lămâie.

În timp ce țineți această cură este recomandat a se consuma cel puțin 2 litri de apă zilnic, pentru a facilita eliminarea toxinelor din organism.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

De la același autor

Ultimele din categorie