Spunea despre dânsul ucenicul său, Protosinghelul Eftimie Tănase: 

„În vara anului 1917, am fost grav rănit pe front. La spital, un preot călugăr îngrijea de bolnavi. Era ieromonahul Vichentie Mălău. Nu-l cunoşteam, înainte de operaţie m-am spovedit la el şi, plângând, l-am întrebat: 

– Preacuvioase părinte, voi mai scăpa cu viaţă din această operaţie? 

– Ascultă mata, frate Ioane, mi-a zis el. Să ai credinţă în Hristos că te vei face sănătos şi în curând vei veni la Mănăstirea Secu şi acolo te vei face călugăr şi preot. 

Această prevestire a părintelui Vichentie s-a împlinit întocmai în toamna anului 1918.

Ajungând stareţ în Mănăstirea Secu, adesea învăţa pe călugări, zicând: 

– Fraţilor, să facem lucrul Domnului fără lenevire, că suntem năimiţi lucrători în via Lui şi fiecare, cum va lucra, aşa plată va lua. Nimic să nu facem din silă, nimic pentru bani, nimic fără binecuvântare sau cu cârtire, ca să nu pierdem plata în ziua Judecăţii. Că acela care face ascultare cu dragoste, Liturghie săvârşeşte.

Altădată, iarăşi zicea fiilor săi duhovniceşti: 

– Toate ale călugărului sunt sfinte, căci călugărul este afierosit lui Dumnezeu. De aceea, lucrul său să fie făcut cu binecuvântare; cuvântul lui, înţelept şi dres cu sare; rugăciunea lui, curată ca ceara şi fierbinte ca focul; chilia lui, simplă ca o peşteră, dar sfântă ca o biserică.”

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 559)