Mănăstirea Simonos Petra – Pelerinajul părintelui Cleopa la Athos

În prezent Simonos Petra este o mănăstire cu viaţă de obşte model în Athos, renumită şi peste hotare.

De la Dafne mergem pe jos de-a lungul ţărmului, spre răsărit, către vârful Athosului. Din depărtări se ridică nori de ploaie şi se aud trăsnete înfricoşate. După o oră şi jumătate ajungem la Mănăstirea Simonos Petra. Are cea mai ingenioasă arhitectură şi o aşezare unică în Sfântul Munte, pe vârful unei pietre uriaşe, deasupra unei prăpăstii de sute de metri care se termină jos cu ţărmul mării. Numai privind-o, te înfricoşezi. Dar, în acelaşi timp, te şi înalţi către cer, către Hristos, piatra şi temelia vieţii.

Intrăm pe un culoar de piatră în incinta foarte îngustă şi urcăm la arhondaric. Un grup de monahi tineri ne ies înainte. Toată mănăstirea pare suspendată în aer sau, mai bine zis, se află în mâna lui Dumnezeu. Este specificul grecilor de a construi lăcaşuri pe înălţimi, pe pietre abrupte, deasupra adâncurilor, cum sunt mănăstirile Meteora din Grecia, Sfântul Sava, Carantania, Sfântul Gheorghe Hozevitul din Palestina şi atâtea altele.

Mănăstirea Simonos Petra, a treisprezecea în ierarhia Athosului, are hramul „Naşterea Domnului” şi face parte din cele cinci mănăstiri cu tineret, care au adus un curent de înnoire duhovnicească în Sfântul Munte. Prima aşezare monahală datează aici din secolul al XIII-lea. Un cuvios sihastru, anume Simon, care se nevoia alături, într-o peşteră, a zidit pe această piatră un mic schit pustnicesc. Tradiţia spune că un înger al Domnului, împreună cu Cuviosul Simon, au înconjurat piatra cu o funie şi i-au retezat vârful ascuţit, de s-a putut zidi mănăstirea. De la el se numeşte mănăstirea „Simonos Petra”, adică „Piatra lui Simon” sau „Noul Bethleem”.

În ultimele decenii, rămânând aproape pustie, au venit 50 de călugări tineri, în frunte cu egumenul lor, arhimandritul Emilian din Mănăstirea Meteora, şi s-au stabilit în această mănăstire. Recent, au fost transferaţi 20 de fraţi de aici la Mănăstirea Constamonitu.

În prezent Simonos Petra este o mănăstire cu viaţă de obşte model în Athos, renumită şi peste hotare. Obştea ei numără 55 de călugări, toţi tineri şi iubitori de linişte. În ultimii ani s-a convertit aici un tânăr din Rodezia şi acum este ieromonah şi eclesiarh al bisericii. Iar în primăvara anului 1977 s-a convertit la Ortodoxie la Simonos Petra un vestit stareţ benedictin cu cinci ucenici ai săi, toţi din sudul Franţei.

Iată, deci, o mănăstire athonită vie, lucrătoare, misionară. Părinţii ne primesc cu mare dragoste, ne dau camere la arhondaric, ne invită la Vecernie. La urmă ne aduc sfintele moaşte în mijlocul bisericii şi ne închinăm la ele, după obiceiul Sfântului Munte. Cele mai importante moaşte sunt: mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena, capul Sfântului Modest, al Sfântului Pavel Mărturisitorul, al Sfântului Gheorghe şi altele. După masa de seară, Părintele Cleopa vorbeşte soborului la sinodicon un cuvânt de folos despre rugăciune şi treptele ei. Părintele Gavriil Nichiforidis ne este translator.

Noaptea, la ora două, luăm parte la Utrenie, iar Duminică dimineaţa asistăm la liturghia arhierească, oficiată de Mitropolitul Ioan de Sidirocastron însoţit de un sobor de patru preoţi şi doi diaconi. Ne impresionează dragostea şi râvna pentru Hristos a soborului, unitatea dintre fraţi, cântările şi smerenia părinţilor, ca şi desăvârşita viaţă de obşte ce se duce aici. Nimeni nu are nimic al său. În chilie toţi dorm pe paturi simple, acoperite cu rogojini. Permanent ţin tăcere şi practică rugăciunea lui Iisus. În această mănăstire se află un grup de protopsalţi vestiţi, care au creat un curent de înnoire a muzicii psaltice athonite.

După Sfânta Liturghie, Părintele Cleopa răspunde la unele întrebări duhovniceşti puse de fraţi. Apoi admirăm priveliştea măreaţă a mănăstirii. Sub noi se deschide o prăpastie adâncă; mai jos se întinde marea albastră ca cerul, iar în zare se conturează peninsula Sitonia.

La ora 2 după-amiaza mulţumim părinţilor pentru ospitalitate, cântăm în biserică troparul şi condacul hramului, şi coborâm pe poteca abruptă ce duce către ţărm.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 459-461)

De la același autor

Ultimele din categorie