Mănăstirea Simonos Petras – Athos

 

Mănăstirea Simonos Petras se află pe partea sud-vestică a Sfântului Munte, construită pe o stâncă, la 300 metri deasupra mării, asemenea unui cuib de vultur.

Mănăstirea Simonos Petras a fost ctitorită de Sfântul Simon Izvorâtorul de Mir (†1257), care se nevoia într-o peşteră din apropiere. Într-o noapte, cu câteva zile înainte de Praznicul Naşterii Domnului, cuviosul a văzut o stea coborându-se deodată din cer şi stând deasupra stâncii din faţa peşterii sale şi a primit poruncă de la Maica Domnului să zidească o nouă mănăstire pe stânca din faţa peşterii în care se nevoia.

Cuviosul Simon a numit mănăstirea „Noul Betleem”, denumire care nu a dăinuit, ci, potrivit obişnuitei practici athonite, aceasta a primit numele ctitorului ei.

Începuturi

În 1368 domnitorului sârb Ioan Uglesi a reconstruit şi extins mănăstirea şi, prin hrisovul său ctitoricesc, a înzestrat-o cu danii şi metoace. În Al Treilea Tipic al Sfântului Munte (1394) Simonos Petras deţinea locul al 23-lea între cele 25 de mănăstiri athonite. În 1452 şi 1471-1472 un monah simonopetrit este Protos al Sfântului Munte. Isaia de la Hilandar spunea în anul 1489 că mănăstirea avea 40 de monahi şi era bulgărească. Însă existau şi greci în ea, căci diferiţi egumeni ai ei (1494, 1518, 1527, 1528) semnau în greceşte.

Odată cu ascensiunea turcilor otomani în această zonă, Mănăstirea Simonos Petras, ca mai toate mănăstirile athonite, a intrat într-o perioadă dificilă.

Contribuţii româneşti

În anul 1580 mănăstirea a fost distrusă în întregime de un incendiu. Pentru a putea face faţă cheltuielilor de reconstrucţie, egumenul Evghenie a mers în Ţara Românească (1587-1592), unde mănăstirea avea metocul „Sfântul Nicolae” în Bucureşti. Acest metoc, închinat în 1566 de Marele Postelnic Gherman, a fost lărgit şi înfrumuseţat de Mihai Viteazul, domnitorul Ţării Româneşti (1593-1601). Domnitorul a sprijinit financiar mănăstirea între anii 1593-1601 şi a trimis ca dar o Evanghelie îmbrăcată în argint si poleită cu aur, precum si două cruci.

În 1622 al doilea incendiu a izbucnit în mănăstire, fără însă a o distruge în întregime. Noul Katholikon a fost sfinţit în 1633 în vremea egumenului Timotei.

În 1762 în mănăstire a venit Sfântul Paisie Velicikovski cu obştea sa, însă, din pricina marilor ei datorii nu a putut sta mai mult de câteva luni.

Încercări şi binecuvântari

Mănăstirea a fost părăsită până în 1765, când a început să funcţioneze din nou datorită ieromonahului Ioasaf din Mitilini, care, cu banii adunaţi din colectele făcute, a reuşit să răscumpere metoacele mănăstirii şi Moaşte Sfintei Maria Magdalena, pe care le furaseră piraţii barberini cu 25 de ani mai înainte.

În anul 1801, prin sigiliul Patriarhului Calinic al V-lea, mănăstirea a revenit la statutul de chinovie.

În 1891, aşezământul este afectat de un nou incendiu. Focul care a pornit de la brutărie a prefăcut în cenuşă corpul de est al mănăstirii. A ars atunci Katholikonul cu toate icoanele, vasele şi veşmintele, iar policandrele şi sfeșnicele s-au topit. A ars de asemenea şi biblioteca care se afla deasupra pridvorului, fiind mistuite de flăcări 250 de manuscrise şi toate cărţile.

Mănăstirea a fost apoi refăcută cu banii adunaţi din Rusia de către egumenul Neofit. Sfântul Ioan de Kronstadt a dăruit 300 de ruble. Toate veniturile adunate de stareţul Neofit din Rusia au fost puse pe seama minunilor săvârşite de Moaştele Sfintei Maria Magdalena, pe care stareţul le avea cu el. De atunci, Sfânta este cinstită între ctitorii mănăstirii, împreună cu Sfântul Simon Izvorâtorul de Mir.

Nevoitori şi octotirori

În mănăstire au trăit pentru o vreme diaconul Iacov şi monahul Dionisie, ucenicii Sfântului Noului Mucenic Iacov (†1520, Didimotiko), precum şi Sfântul Noul Mucenic Acachie de la Schitul Mănăstirii Iviron (†1815, Constantinopol).

Ocrotitoarea mănăstirii este Sfânta Maria Magdalena, ale cărei moaşte le adăposteşte. Aici se păstrează o parte din lemnul Sfintei Cruci, precum şi cinstitele Moaşte ale Sfinţilor Dionisie din Zachintos, Nectarie, ale celor 20.000 de Mucenici din Nicomidia, Haralambie, Elefterie, Trifon, Chirie, Serghie, Modest, Parascheva, Cosma şi Damian.

Noua obşte

După o perioadă de înflorire, mănăstirea a decăzut, iar în 1973, la invitaţia Chinotitei, aici s-a stabilit o obşte de călugări de la Meteora, condusă de egumenul Emilianos. Instalarea obștii de la Meteora în Sfântul Munte a fost primită cu multe speranţe, exemplul fiind urmat și de alte comunităţi din afara Sfântului Munte, înmulţindu-se, astfel, numărul monahilor aghioriţi.

În anul 2000, datorită stării proaste de sănătate, părintele Emilianos a predat egumenia Sfintei Mănăstiri Simonos Petras arhimandritului Elisei, actualul egumen şi continuatorul lucrării începute de Gheronda Emilianos.

Astăzi, mănăstirea este vieţuită de o obşte de 80 de monahi de diferite naţionalităţi

Aici puteţi vedea o galerie foto cu Mănăstirea Simonos Petras.

De la același autor

Ultimele din categorie