Mănăstirea Neamţ

Mitropolitul Varlaam al Moldovei şi Sucevei, unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române

Acest vas ales al lui Hristos a fost din pruncie umbrit de darul Duhului Sfânt şi înzestrat cu multă înţelepciune şi râvnă spre cele dumnezeieşti. Căci neavând părinţi bogaţi şi învăţaţi, s-a făcut părinte luminat al Moldovei, învăţând pe toţi frica de Dumnezeu şi dreapta credinţă ortodoxă.

Înţeleptul Monah Iov Burlacu – o viață cu nădejde și o moarte plină de pace

Zicea părintele Iov: „Cum se înşală omul de dulceţile vieţii acesteia! Ba, ajunge atât de lipit de materie, încât refuză bucuriile vieţii veşnice. De aceea, un astfel de om face totul ca să nu mai moară. Iar când vine moartea, îl află nepregătit şi deznădăjduit. Cel nepregătit moare de moarte grea. Iar cel pregătit aşteaptă cu bucurie ceasul morţii la care a cugetat toată viaţa. Sfârşitul lui este plin de pace şi nădejde, căci se duce la Hristos”.

Moşul Gheorghe Lazăr – chip de blândeţe şi smerenie

Vestea nevoinţei sale ajunsese departe, dincolo de hotarele Moldovei. De aceea veneau mulţi să-i ceară cuvânt de folos. Unii veneau să se roage pentru ei. Alţii îi cereau milostenie. Iar bătrânul, fiind blând la chip, dulce la grai, înţelept la cuvânt şi smerit la inimă, pe toţi îi mângâia şi îi zidea sufleteşte.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – orfanul care a ajuns sfânt al zilelor noastre

La şase luni după naştere, mama sa, îmbolnăvindu-se, a decedat, iar copilul a rămas în grija bunicii sale după tată, Maria Iacob, care îl îngrijeşte ca o adevărată mamă timp de zece ani. În anul 1916, când copilul Ilie avea trei ani, tatăl său a decedat pe front. În anul 1923, a decedat şi bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan şi lipsit de mângâierea părinţilor şi a bunicilor.

Sfântul Ioan Iacob Românul – de la Hozeva, înapoi acasă, la Neamț

Impresionanta pictură exterioară a bisericii închinate Sfântului Ioan Iacob, de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” – Mănăstirea Neamț,  reprezintă frumusețea sufletului însetat de dorul după Cer, așa cum a fost cel al Preacuviosului Ioan. Ea ne ajută să descoperim, dincolo de splendoarea iconografiei bizantine, „o fereastră” către Împărăția Cerurilor, dar și un memorial al istoriei mântuirii, precum și viitorul ultim al Bisericii. Culorile de albastru și verde ce încadrează icoanele sfinților români, prinși parcă într-o „horă duhovnicească” a bucuriei, a prezenței și lucrării Duhului Sfânt în Biserica lui Hristos din România, aduc văzduhul aproape de pădure și pajiște, sugerând transfigurarea Universului și a omului chemat ca, prin rugăciune și necontenită înnoire spirituală, să-şi coboare Cerul în minte și mintea în inimă, spre dobândirea luminii celei neînserate a Împărăției Cerurilor.

Aduceri aminte despre un monah care a tipărit viața Maicii Domnului

Parcurgem duhovnicește calea frumoasă şi plină de bucurii sfinte a Postului Adormirii Maicii Domnului aducându-ne aminte de nobilele sale virtuți, dar şi de ajunarea pe care a săvârșit-o înainte de mutarea ei din viața pământească. De aceea, mulți credincioși poartă o iubire aparte Maicii Domnului, respectând cu multă acribie Postul Sfintei Mării, așa cum este cunoscut în tradiția noastră românească. Însă, nu doar mirenii, ci și cei din cinul monahal s-au înscris în aceeași rânduială duhovnicească, arătând Împărătesei celei alese necondiționată dragoste, căci ea ne veghează tuturor drumul către Împărăția cerurilor.

Care a fost semnul prin care a intrat Sfântul Ioan Iacob Hozevitul în viaţa monahală?

„Părinte stareţ, doresc să mă fac călugăr, să-mi plâng păcatele mele, să mă rog pentru părinţii care m-au născut şi să laud neîncetat pe Dumnezeu.” „Bun lucru ţi-ai ales, frate Ilie. De vei avea smerenie şi ascultare şi vei iubi rugăciunea, pe toate cele bune le vei săvârşi, vei birui cu uşurinţă ispitele acestei vieţi şi cu sfinţii în cer te vei număra.”

Cuviosul Ioasaf Arhimandritul, primul egumen al Mănăstirii Putna

În anul 1440, monahul Ioasaf a fost hirotonit preot şi a ajuns duhovnic iscusit în Mănăstirea Neamţ, povăţuind către Hristos multe suflete. Numele lui se făcuse cunoscut până la Mitropolitul Moldovei, Teoctist, şi chiar la dregătorii ţării. Pentru sfinţenia vieţii lui, a fost ales de sobor egumen şi părinte duhovnicesc al Mănăstirii Neamţ, făcând unele îmbunătăţiri la biserică şi întărind mult dragostea şi armonia între fraţi. 

Cuviosul Casian Monahul – vestit caligraf şi împodobitor de cărţi bisericeşti

Voievodul Ştefan cel Mare, dorind să-şi înzestreze cu cărţi de slujbă ctitoria sa de la Putna, care atunci se zidea, a poruncit monahului Casian să-i scrie mai întâi mineiul pe luna august, cu slujba hramului mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului. Pe fila 44 se găseşte următoarea însemnare: „Acest minei pe august l-a scris Ştefan Voievod, domnul Ţării Moldovei, cu mâna păcătosului Casian”. Mineiul a fost terminat de scris, probabil, în anul 1466.

Cuviosul Vasile Monahul, unul dintre ctitorii Filocaliei în spaţiul românesc

Ajungând la Mănăstirea Putna şi fiind cunoscut marelui domn, Ştefan Vodă al Moldovei, Cuviosul Vasile a luat poruncă să scrie, pentru ctitoria sa, Scara Sfântului Ioan Scărarul, pentru a nu fi lipsiţi „rugătorii” săi de un dar ca acesta. Căci nu exista mănăstire ortodoxă care să nu aibă Cuvintele Sfântului Ioan, egumenul Muntelui Sinai, operă filocalică cu cea mai largă răspândire.

Pagini