Mănăstirea Neamţ

Arhimandritul Timotei Ionescu a reînnoit viaţa monahală la Mănăstirea Neamţ

În acest timp, Mănăstirea Neamţ trecea printr-o epocă de grea încercare din istoria ei: secularizarea averilor, închiderea tipografiei, lipsa celor necesare pentru bolniţă şi spitalul de alienaţi, care adăposteau până la 100 de bolnavi. Apoi, lipsa de hrană şi cele de nevoie pentru Seminarul monahal şi pentru întreaga obşte care număra, împreună cu schiturile sale, aproape 400 de călugări; iar mai presus de acestea, slăbirea vieţii duhovniceşti din mănăstire.

Cuviosul Siluan Ieroschimonahul, mare egumen al Mănăstirii Neamţ

Prin grija egumenului Siluan s-a brodat cu fir de aur Epitaful de la Neamţ (1437), renumit în toată ţara, care îi poartă numele; s-au zidit chilii noi şi s-au făcut numeroase înnoiri şi danii. Iar ca sfetnic al evlaviosului domn Alexandru cel Bun şi al fiilor săi, Cuviosul Siluan a luat parte la toate bucuriile şi încercările vremii din ţara Moldovei. El a participat la prohodirea voievodului Alexandru cel Bun, în anul 1432, şi tot el a căutat să împace neînţelegerile dintre urmaşii săi la domnie, căci era iubit şi respectat de toţi ca un vrednic părinte duhovnicesc.

Arhimandritul Lazăr Ursu, primul părinte duhovnicesc al Mitropolitului Iacob Stamati

Fiind înţelept şi râvnitor la cele dumnezeieşti, duhovnicul Lazăr a fost ales stareţ al Mănăstirii Neamţ în anul 1742. Timp de trei ani, cât a fost întâistătător al obştii, arhimandritul Lazăr a înnoit aşezământul mănăstirii, a mărit numărul călugărilor, a reorganizat şcoala monahală din lavră, obligând pe toţi fraţii să fie cunoscători de carte, şi a rânduit duhovnici din cei mai iscusiţi.

Moaștele Sfinților Cuvioși Mucenici Eftimie, Ignatie și Acachie de la Mănăstirea Neamț

Alături de alte comori spirituale, tezaurul Mănăstirii Neamț adăpostește moaștele Sfinții Cuvioși Eftimie, Ignatie și Acachie, călugări martiri din secolul al-XIX-lea, sărbătoriți în data de 1 mai.

Mitropolitul Teoctist I, timp de 25 de ani „părintele Moldovei"

Acest înţelept mitropolit era cel dintâi sfetnic al lui Ştefan cel Mare. Când ţara era ameninţată de războaie, cu el se sfătuia întâi. Iar când domnul pleca la luptă, mitropolitul punea la priveghere de toată noaptea cu post şi rugăciune pe toţi monahii din mănăstiri şi pe toţi sihaştrii din munţi, pe preoţi şi pe credincioşi, până ce voievodul se întorcea biruitor la Suceava.

Arhimandritul Dometian a povăţuit cu înţelepciune, timp de 11 ani, obştea Mănăstirii Neamţ

Monahul Dometian a făcut ascultare mai întâi la bucătărie, la vite şi la biserică. Apoi a lucrat în tipografie, ajutând la legatul cărţilor şi la răspândirea lor, mai ales în Transilvania. Învrednicindu-se de harul preoţiei, a ajuns în puţină vreme duhovnic iscusit. Iar în anul 1823, văzându-l părinţii „foarte iscusit la minte şi vrednic de a povăţui”, l-au ales stareţ.

Arhimandritul Timotei Ionescu – 27 de ani stareţ al Mănăstirii Neamţ

Marele stareţ, călăuzit de darul Duhului Sfânt, în toate era prezent: la biserică, la bolniţă, la arhondaric, la bibliotecă, la tipografie, la primirea străinilor şi la scaunul de spovedanie. Toate le conducea cu înţelepciune, pe toţi îi îmbrăţişa cu dragoste, pentru fiecare călugăr şi mirean avea un cuvânt duhovnicesc de mângâiere şi îmbărbătare.

Monahul Atanasie Păvălucă cânta fără încetare psalmii lui David, așa cum îl învățase Moș Gheorghe Pelerinul

Când aveam 20 de ani şi umblam cu oile pe munţi, am învăţat Psaltirea pe de rost, cu porunca lui Moşul Gheorghe, şi de atunci o zic necontenit.

Protosinghelul Ioanichie Moroi, învingând toate obstacolele, a reorganizat viaţa monahală de la Sihăstria

Spuneau ucenicii lui că 35 de ani a suferit în schit tot felul de ispite, lipsuri, asupriri de la diavoli, ameninţări de la oameni, boli şi alte nevoi. Însă, pentru credinţa şi răbdarea lui, cu ajutorul Maicii Domnului, a făcut dintr-un schit pustiu cea mai aleasă sihăstrie din ţara românească.

Protosinghelul Iosif Crăciun – „Pustnicul de la Icoana” ce izgonea duhurile rele din oameni

Alergau la chilia lui tot felul de epileptici şi oameni bolnavi, lipsiţi de mângâiere. Mai întâi trimitea bolnavul în mânăstire să-şi mărturisească păcatele şi să-i facă preoţii Sfântul Maslu. Apoi se întorcea bolnavul la chilia lui din pădure, unde era pus la post şi rugăciune trei zile şi trei nopţi. Împreună cu el posteau toate rudele bolnavului şi însuşi sihastrul Iosif şi citeau la Psaltire ziua şi noaptea. A treia zi, cei mai mulţi bolnavi se vindecau. 

Pagini