Să iubim şi să mărturisim pe Dumnezeul Treimic.

Dreptmăritori creştini,

Între sărbătorile împărăteşti, se numără şi sărbătoarea de astăzi închinată Sfintei Treimi, zi aleasă în care adorăm cu evlavie pe Dumnezeu, Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

De aceea, este potrivit să vorbim acum despre taina Sfintei Treimi, învăţătură de credinţă care stă la temelia mântuirii noastre. Dogma Sfintei Treimi este dogma fundamentală a creştinismului, pe care trebuie să o cunoaştem şi să o preţuim.

După cum o mamă arată copiilor săi în tablou pe tatăl lor, care e dus departe şi ei nu-l pot vedea în alt chip, tot astfel Biserica, Mama noastră duhovnicească, ne arată şi ne face cunoscut pe nemărginitul Dumnezeu – prin rugăciuni, prin icoane şi prin simboluri. Ea ne conduce mintea şi inima pe calea credinţei până la adevărata cunoaştere şi iubire a lui Dumnezeu. Ne ajută să înţelegem adevărul despre Sfânta Treime, Care „ne-a mântuit pe noi”.

Iubiţi credincioşi,

În Vechiul Testament, se vorbeşte despre un Dumnezeu în trei Persoane: „Şi a zis Dumnezeu: să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26); „Haideţi, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor” (Fac. 11, 7). Prin aceste texte, se face aluzie la o pluralitate în Dumnezeu, la existenţa Persoanelor Sfintei Treimi în Fiinţa dumnezeiască.

Dumnezeu Cel tripersonal apare la stejarul Mamvri. Avraam vede trei bărbaţi, dar li se închină şi se adresează ca şi cum ar fi fost unul singur: „Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău!” (Fac. 18, 3).

Proorocul Isaia vede Serafimii zburând în jurul tronului dumnezeiesc şi cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” (Is. 6, 3). În întreita repetare a cuvântului „Sfânt”, Sfinţii Părinţi văd indicată Sfânta Treime, iar în singularul Domnul Savaot, ei văd unitatea Fiinţei dumnezeieşti.

În Noul Testament, adevărul despre Sfânta Treime este arătat mai lămurit. La Bunavestire, îngerul spune Fecioarei Maria că Duhul Sfânt Se va pogorî peste ea, puterea Tatălui Celui Preaînalt o va umbri şi Fiul lui Dumnezeu Se va naşte din ea (cf. Lc. 1, 35).

La Botezul Domnului în Iordan, S-au revelat cele trei Persoane dumnezeieşti: glasul Tatălui ceresc grăieşte, Fiul Cel iubit este în apă şi Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel.

În cuvântarea de rămas bun către Apostoli, Domnul vorbeşte de Tatăl, de Fiul şi de Duhul Adevărului, Care purcede de la Tatăl (In. 14, 16-17; In. 15, 26). Când îi trimite pe Sfinţii Apostoli la propovăduire, Mântuitorul le spune: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt. 28, 19).

Sfântul Apostol Pavel, în binecuvântarea pe care o dă corintenilor, spune: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi” (II Cor. 13, 13).

Sfântul Apostol Petru îşi începe prima sa epistolă printr-o urare trinitară către credincioşii „aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl şi prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos” (I Pt. 1, 2).

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan zice: „Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh; şi Aceştia Trei Una sunt” (I In. 5, 7).

Sfânta Tradiţie completează şi lămureşte cele scrise în Sfânta Scriptură cu privire la dogma Sfintei Treimi. Noi ne închinăm zicând: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” sau „Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”.

Sfânta Liturghie începe cu „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh” şi se termină: „Că Tu (Dumnezeule) eşti sfinţirea noastră şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”. Cântarea „Sfinte Dumnezeule”, imnul „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot!”, Sfânta Cruce, locaşurile noastre de închinare, sfeşnicul cu trei braţe sunt dovada sau mărturia credinţei noastre în Sfânta Treime.

Despre dogma Sfintei Treimi a vorbit foarte frumos Sfântul Grigorie de Nazianz în biserica din Constantinopol. Când a vrut să plece, credincioşii au spus într-un glas: „Dacă pleci, iei Treimea cu tine!”.

Crezul pe care noi îl rostim este o mărturisire de credinţă despre Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. A-l rosti cu credinţă înseamnă a intra în comuniune cu Sfânta Treime. Dumnezeu este Unul în Fiinţă şi întreit în Feţe.

Fiecare Persoană are o însuşire specială şi are o lucrare specială pentru viaţa şi mântuirea lumii.

Dumnezeu-Tatăl există din veşnicie şi este nenăscut, făcător al cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. El este reprezentat printr-un ochi în triunghi sau ca Bătrân, ca Cel vechi în zile.

Dumnezeu-Fiul este născut din veşnicie din Tatăl, precum se aprinde o lumină din alta. E întrupat din Fecioara Maria, pentru a izbăvi lumea de păcat şi de moarte. El este reprezentat ca Arhiereu, Împărat, Judecător, sau în diferite ipostaze ale vieţuirii Sale pământeşti – de la Betleem la Înălţarea la ceruri.

Sfântul Duh este purces din Tatăl din veşnicie şi revarsă valuri din dumnezeiescul har peste credincioşi, sfinţind-i, întărindu-i şi îndumnezeindu-i. Este reprezentat printr-un porumbel, aşa cum S-a arătat la râul Iordanului.

Dogma Sfintei Treimi depăşeşte categoriile judecăţii omului şi puterea lui de cuprindere în formele lui de exprimare, fiind cea mai adâncă dintre toate învăţăturile Bisericii noastre creştine.

Este cazul să amintim aici de încercarea Fericitului Augustin de a scrie o carte despre Dumnezeu. Pe măsură ce scria, se vedea constrâns să şteargă ce a scris, pentru că nimic din ceea ce scria despre Dumnezeu nu corespundea cu ceea ce este Dumnezeu de fapt.

În scrisul său, se avânta spre cele dumnezeieşti, dar îşi dădea seama că nu poate ajunge să descrie Fiinţa Dumnezeirii. Amărât de acest insucces al scrisului său, s-a dus să se plimbe pe marginea unei mări. Acolo văzu un copilaş care se juca în nisip: purta apa din mare cu o scoică în gropiţa lui. Fericitul Augustin l-a întrebat: „Ce faci aici, copile?”. La care, copilul i-a răspuns: „Nu vezi ce fac? Mut marea în gropiţa mea”. Atunci şi-a venit în fire Fericitul Augustin şi şi-a zis: „Oare, nu sunt şi eu ca şi acest copil, vreau să cuprind Dumnezeirea cu scoica minţii mele?!”. Iar ceea ce a scris despre Dumnezeu a devenit rugăciune şi mărturisire.

Pe Cel nemărginit nu-L poate cuprinde mintea noastră mărginită. Este important să cunoaştem voia lui Dumnezeu şi să o împlinim. Aceasta ne aduce fericire temporală şi veşnică (cf. In. 17, 3).

Această voinţă a lui Dumnezeu ne-o descoperă Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Sfânta Treime este o taină neajunsă şi necuprinsă a Dumnezeirii: Dumnezeu Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane, uniunea în treime şi treimea în uniune.

Cum poate fi unul egal cu trei? La Sinodul I ecumenic de la Niceea (325), Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei, voind să arate în chip simbolic icoana Sfintei Treimi, a luat o cărămidă şi a spus: „Avem aici o singură cărămidă, care e compusă din nisip, foc şi apă, dar e numai o cărămidă”.

Fericitul Augustin ne indică alt exemplu şi anume: „Unul este izvorul din care porneşte o apă, altul fluviul şi altceva marea. Sunt trei înfăţişări ale aceleaşi substanţe, care este apa în toate trei”.

O altă asemănare ne-o oferă soarele, care străluceşte pe cer, care poate fi văzut în adâncul apei şi într-o oglindă. Sunt trei înfăţişări, dar nu sunt trei sori. În însăşi viaţa noastră sufletească întâlnim icoana Sfinte Treimi.Căci fiecare avem un suflet, care se manifestă treimic: în raţiune, sentiment şi voinţă, fără să putem spune că avem trei suflete.

În sfârşit, să privim la un sfeşnic cu trei lumânări care se deosebesc una de alta, deşi se unesc unele cu altele şi răspândesc o singură lumină nediferenţiată, dând o singură strălucire neîmpărţită.

Tot aşa, mărturisim trei Persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Care, deşi se deosebesc, formează o singură strălucire a Dumnezeirii, Celei Una şi nedespărţită după Fiinţă. Aceste asemănări ne ajută, oarecum, să înţelegem pe Dumnezeul Treimic, însă Taina Sfintei Treimi poate fi cunoscută numai prin credinţă.

Credinţa în Sfânta Treime şi învăţătura despre Sfânta Treime au o mare şi binefăcătoare însemnătate pentru viaţa noastră. În primul rând, credinţa în Sfânta Treime ne arată că Dumnezeu n-a părăsit lumea după ce a creat-o şi nici nu a lăsat-o în voia întâmplării.

Dumnezeu-Tatăl a creat lumea, Dumnezeu-Fiul a restaurat-o, iar Dumnezeu-Duhul Sfânt o conduce spre desăvârşire, încât creaţia devine o împărăţie a harului dumnezeiesc; lumea e plină de Treime.

În al doilea rând, învăţătura despre Sfânta Treime ne ajută să înţelegem că Dumnezeu nu este un „anonim”, cum au zis unii şi nu este una cu natura sau cu o piatră, cu un arbore sau cu o stea, cum spun alţii.

Dumnezeul nostru e Persoană atotputernică, atotbună, Care mă ocroteşte. Când mă adresez Lui în rugăciune, am certitudinea că El e Tatăl nostru din cer, Care ia aminte la cererea mea, înţelege durerea mea, primeşte rugăciunea mea şi mă ajută.

Iubiţii mei,

Noi, care credem în Sfânta Treime şi am fost botezaţi în numele Sfintei Treimi şi ne închinăm zilnic Sfintei Treimi, avem datoria să-L mărturisim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, cu curaj şi evlavie, în toată vremea şi în tot locul, mustrând pe aceia care nu cred în Sfânta Treime.

Aceştia sunt iehoviştii şi alte secte, care s-au îndepărtat de sânul Bisericii dreptmăritoare. Dacă Dumnezeul nostru e iubire (I In. 4, 8), dacă Sfânta Treime este „structura supremei iubiri”, să-L rugăm pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh să ne inunde cu dragostea Sa, ca să fie pace şi armonie în suflete, în familii, în ţară şi în întreaga lume.

Atunci viaţa oamenilor ar fi un praznic nesfârşit, căci zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Unde dragostea se bucură, acolo este sărbătoare!”.

Datoria noastră este să frecventăm regulat biserica, în care e concentrată la maximum sfinţenia şi iubirea Sfintei Treimi, Care ne eliberează de patimi şi de neputinţe, oferindu-ne iertare, putere, bucurie şi belşug de daruri duhovniceşti.

Haideţi să-L adorăm pe Dumnezeul Cel viu, închinat în Sfânta Treime şi să mărturisim cu speranţă: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie!”.

Lăudându-L pe Cel Ce cunoaşte suferinţele noastre, ascultă suspinele noastre şi împlineşte dorinţele noastre, să-I zicem: „Slavă Ţie, Soarelui întreit; Slavă strălucirii celei unice; Slavă Celui Ce răsari lumii lumina; Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!”. Amin.