Ucenicii lui Gheron Iosif Isihastul – Părintele Efrem Filotheitul (10)

Deşi Stareţul era aproape incredibil de aspru cu noi în timpul zilei, în timpul mărturisirii gândurilor era plin de dragoste şi cu multă blândeţe, ne explica pentru care motiv am făcut vreo greşeală şi care fuseseră pricinile.

Odată, pe când eram începător şi venise părintele Efrem de la Katunakia, Stareţul mi-a strigat:

- Bobocule, fă-ne câte o cafea!

- Să fie binecuvântat!, am spus eu îndată.

Când am dus cafeaua, în loc de „mulţumesc" m-a alungat cu cuvinte de ocară. De îndată însă ce m-am îndepărtat, Stareţul a spus încet, de faţă cu părintele Efrem:

- Să fii pururea binecuvântat, fiul meu!

Şi astfel, de fiecare dată după ce plecam, mă copleşea cu binecuvântări. Dar, desigur, pe atunci eu nu cunoşteam acestea. Mai târziu, când deja Stareţul adormise, am aflat toate acestea.

Deşi Stareţul era aproape incredibil de aspru cu noi în timpul zilei, în timpul mărturisirii gândurilor era plin de dragoste şi cu multă blândeţe ne explica pentru care motiv am făcut vreo greşeală şi care fuseseră pricinile. Ne arăta ce se întâmplă în suflet de la primul atac al gândului, până la faptă. Ne explica acestea cu atâta claritate, încât eram încredinţaţi că el ne cunoaşte mai bine decât noi înşine.

Pe toate le făcea cu discernământ şi înţelepciune, pentru a ne forma duhovniceşte în Hristos. Ocări, pentru a ne curăţa de egoism, blândeţe şi înţelegere pentru a îndrepta greşeala. Căci doctorul cel bun, care îşi iubeşte pacientul, pentru a tămădui rănile nu foloseşte numai vată, ci şi spirt, nu numai bisturiul, ci şi calmantul. Tot astfel şi Stareţul folosea toate metodele, cu un incredibil discernământ pentru a ne povăţui spre aflarea Harului.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 236-237)

De la același autor

Ultimele din categorie