Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul
Troparul Sfântului Cuvios Gheorghe Hozevitul, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Gheorghe, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Deschide-voi gura mea...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Roagă-te lui Iisus, Începătorului înţelepciunii, ca la deschiderea gurii mele să-mi dea har, Sfinte Părinte Gheorghe, ca să cânt, eu necântăreţul, pomenirea ta, după vrednicie, cu cântări Dumnezeieşti, bucurându-mă.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vieţuit-ai pe pământ ca fără de trup, Mare Cuvioase Gheorghe; şi după aceea te-ai adăugat Cetelor celor fără de trup, alcătuind Ziditorului cântări întreit sfinte şi primind luminarea de la Dânsul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cugetele tale cele mai presus de lume, nu ai ţinut seamă de lume; iar nevoindu-te în lumea unde S-a îngropat Hristos, te-ai mutat de acolo către lumea cea cu totul curată, numărându-te înţelepte, cu Cetele celor întâi-născuţi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Deschizându-mi gura, Preacurată, voit-am din inimă să te cânt pe tine, care ai născut pe Înţelepciunea Cea în Ipostas. Dar, ca un necurat, neputând să te cânt precum se cade, Preacurată, cer ajutorul tău.
Cântarea a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Spălându-te cu lacrimile tale, ţi-ai curăţit trupul de noroiul cel lumesc şi întru aceste curgeri întocmai ca în nişte râuri mari ai înecat în nevoinţe năvălirea demonilor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuviinţă, fără greşeală şi cudreptate, ţi-ai împodobit viaţa, înţelepte şi pe lângă acestea folosind şi ostenelile sihăstreşti, ai moştenit viaţa cea fără de osteneală, de Dumnezeu Binecuvântate Părinte Gheorghe.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind cuprins, preafericite, de Dumnezeiasca dragoste a Locurilor Sfinte ale Sionului, către acelea ai purces şi acolo ai petrecut până la moarte, preaînţelepte, înfrânându-ţi trupul cu osteneli.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe mine cântăreţul tău, Fecioară, care am greşit fără putinţă de iertare, îndreptează-mă către calea pocăinţei, Mireasă a lui Dumnezeu, care ai născut pe Cuvântul, Cel Ce curăţeşte păcatele lumii.
Cântarea a 4-a. Irmos: Cel Ce şade în Slavă...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Hrănindu-te cu osârdie, cu postirile ca şi cu nişte mâncări, fericite, acum îţi aduci sufletul tău vesel, înaintea Făcătorului tuturor, Care te-a chemat către Dumnezeiasca desfătare cea de sus, bucurându-te.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un cer te-ai arătat împodobit cu stelele faptelor bune, purtând ca pe un Soare pe Domnul, Care a luminat suflet tău ca pe o lună şi te-a arătat părtaş al Slavei Lui.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stăpânul, pogorându-Se pentru noi din cer, a aflat Sionul, Locaş Dumnezeiesc cu adevărat, întru care sălăşluindu-te tu cu dragoste şi folosindu-l ca pe o scară, te-ai suit către Sionul cel de sus.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cel Ce şade de-a pururi în Sânurile Tatălui, acum Se arată şezând Necuprins în braţele tale, arătându-te şi după naştere pe tine, Care L-ai născut, cu adevărat pururea Fecioară Nestricată.
Cântarea a 5-a. Irmos: Spăimântatu-s-au toate...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Spăimântatu-s-au îngerii şi toată adunarea cuvioşilor, văzând cu adevărat neîncetarea ostenelilor tale şi viaţa ta cea aspră; căci te osteneai ca o piatră fără de suflet, spre săvârşirea faptelor bune.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iată la tot sufletul a strălucit acest mare Cuvios Părinte Gheorghe, umplând pe toţi de lumină şi slobozindu-i de întunericul patimilor, mişcându-se acum, ca un soare preacurat, cu mişcare mântuitoare.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De patria ta te-ai înstrăinat, Înţelepte Părinte Gheorghe, iubind mai mult decât pe rudele tale pe Hristos, Cel Ce a venit, ca printre străini, la oameni. Pentru aceasta ai slujit Lui, învrednicindu-te de harul cel de sus.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu ai înfrumuseţat, Preacurată, adunarea oamenilor; că tu, Fecioară, te-ai arătat mai Desfătată decât mărirea boltei cereşti, născând pe Dumnezeu Cuvântul, Care a întins cerurile ca un cort şi pe oameni i-a zidit.
Cântarea a 6-a. Irmos: Strigat-au mai înainte...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strigat-ai către Dumnezeu cu lacrimi neîncetate şi El ca dintr-un chit cumplit te-a scos din viaţă, către Izvoarele cele fără de valuri şi pururea curgătoare ale îndumnezeirii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mulţimea faptelor bune te-a făcut ca o cetate puternic întărită, netemătoare de împroşcările vrăjmaşilor celor înţelegători, căci, ca un întărit, ai biruit pe ispititorul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o oaie ai alergat la Mănăstirea Hozeva şi folosindu-te de faptă întocmai ca de un toiag, ai îndrumat către Eden oile care locuiau într-însa.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sălăşluitu-S-a Domnul, ca un Om, în pântecele tău, Fecioară, învrednicindu-mă pe mine de Locaşurile cele nepieritoare, trecându-mi cu vederea, ca un Iubitor de oameni, faptele cele fărădelege şi greşelile.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Lumină prealuminoasă te-ai arătat, Sfinte Părinte Gheorghe, strălucind cu Razele cele Dumnezeieşti, pe cei ce cu credinţă te cheamă pe tine. Roagă-te pentru noi lui Hristos Mântuitorul, Care S-a arătat în Iordan şi a luminat pe cei zidiţi din pământ.
Cântarea a 7-a. Irmos: N-au slujit făpturii...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Covârşit fiind de ostenelile nevoinţelor, nu te-ai plecat cugetelor celor satanice; că avându-ţi gândul netulburat de cugete deşarte, către Domnul, Cel Ce poate a mântui, toată năvălirea vrăjmaşului ai alungat-o.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu culcările pe pământ, cu privegherile şi cu posturile, ţi-ai ucis toate mădularele cele de pe pământ; şi acum trăind, fericite, viaţa cea veşnică şi nestricată, roagă-te pentru noi, care te lăudăm cu dragoste.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Foarte mult ai poftit a privi mormântul Celui Ce pururea Fiinţează şi a I te închina, înţelepte. Şi dacă ai ajuns acolo, cuvioase, ai socotit că se cuvine să te ucizi prin nevoinţe, dimpreună cu Cel omorât, pentru a Sa milostivire.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
N-au slujit făpturii cei ce te-au cunoscut pe tine că ai născut pe Făcătorul; ci, Dumnezeu Adevărat cunoscând pe Cuvântul, Cel Ce a strălucit din tine, Fecioară, strigă: Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nicidecum nu ai dat genelor tale aţipire, părinte, nici ochilor tăi somn, până ce nu te-ai făcut pe tine însuţi cuvioase, locaş cuviincios şi frumos al Atotţiitorului. Pe Care Îl laudă toate lucrurile şi-L preaînalţă întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Aflat-ai, preafericite, odihna ostenelilor tale celor nenumărate, Raiul, pe care l-a gătit de demult Domnul drept Împărăţie Obştească, pentru cei ce-L iubesc pe El din suflet şi care strigă neîncetat: lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Aflatu-te-au cei din Mănăstirea Hozeva îndreptar şi pildă prea aleasă, săvârşind tot felul de fapte virtuoase, lauda cuvioşilor, Înţelepte Gheorghe; pentru aceea vieţuind Dumnezeieşte dimpreună cu tine dănţuiesc întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cel Ce este Simplu, după Firea Cea Dumnezeiască, S-a arătat cu adevărat alcătuit din tine, Maică a lui Dumnezeu, pentru nespusa Lui milostivire, unind într-Un Ipostas cu Dumnezeirea Lui Trupul cel luat din sângiuirile tale; pentru aceea ştiindu-te că eşti Născătoare de Dumnezeu, te lăudăm cu cântări, întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Tot neamul pământesc...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru desfătarea şi pentru Slava Cerească ai defăimat, Dumnezeiescule părinte, toată desfătarea vieţii; căci cu pătimirea cea aspră te-ai nevoit să stingi cuptorul patimilor cu lacrimile tale cele multe, Preacuvioase Părinte Gheorghe, cinstită podoabă a sihaştrilor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Acum stai, preaînţelepte, cu adevărat înaintea lui Dumnezeu, cu Care te-ai nevoit mai înainte a te uni, prin nevoinţe; şi te desfătezi în chip vădit, de arătările Lui. Drept aceea dă tuturor celor ce te cinstesc luminare şi împărtăşire de cele Dumnezeieşti.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ridicatu-te-ai, izbăvit de întunericul vieţii, către Lumina Cea Neapusă, preamărite şi stai înaintea Atotţiitorului şi a Luminii Celei în Trei Sori, împreună cu Cetele cele de sus; şi te desfătezi de luminarea trimisă de acolo, fericite şi ne luminezi şi pe noi, care te lăudăm pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Vrând Dumnezeu să mă îndumnezeiască, Se uneşte întreg cu tine şi Taina cea nepricepută de către toţi acum se înnoieşte: că naşti, Fecioară Nestricată şi Dumnezeu Trup Se arată. Pe Care slăvindu-L, pe tine te fericim acum, Marie, precum Însăţi ai proorocit.
SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...
Pe cel îndeobşte cunoscut prin multe nevoinţe, pe cetăţeanul cerului şi solul credincioşilor, să-l lăudăm acum şi să-l mărim. Că prin osteneli cu adevărat fără de prihană şi prin mărita lui viaţă s-a nevoit a sluji Celui Ce a binevoit a Se sui pe Cruce.
SEDELNA Praznicului Botezului Domnului, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...
Apele Iordanului le-ai sfinţit; stăpânia păcatului ai sfărâmat, Hristoase Dumnezeul nostru. Plecatu-Te-ai pe Tine sub palma Înaintemergătorului şi ai mântuit din înşelăciune neamul omenesc. Pentru aceasta Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.