Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul
Troparul Sfântului Apostol Simon Zilotul, glasul al 3-lea
Apostole sfinte Simone, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Cântarea 1
Glasul al 8-lea
Irmos: Să cântăm popoare...
Stih: Sfinte Apostole Simon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Între cei de sus, stând înaintea Stăpânului, Celui ce te-a preamărit pe tine, şi ucenic al Său luminat te-a arătat, apostole minunate, luminează sufletul meu, ca să laud dumnezeiască pomenirea ta.
Stih: Sfinte Apostole Simon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Toată îndestularea bunurilor ţie Hristos ţi-a dăruit, şi înălţările dumnezeieştilor daruri, apostol pe tine arătându-te cu judecată preadreaptă, unul cel singur drept, de Dumnezeu grăitorule.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Raza Duhului care s-a pogorât peste tine, din cer luând apostole, cu foc insuflat de sus te-ai făcut, arzând toată înşelăciunea mulţimii zeilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tu, firea cea muritoare şi stricăcioasă, nemuritoare şi nestricăcioasă Mântuitorule o ai arătat, în pântecele cel preacurat al Preasfintei Fecioare, celei ce n-a ştiut de nuntă, sălăşluindu-Te, înnoind chipul firii omeneşti.
Cântarea a 3-a
Irmos: Nu este sfânt ca Domnul...
Stih: Sfinte Apostole Simon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeiasca taină a întrupării te-ai învăţat apostole Simone, de Dumnezeu primite, de la însuşi Mântuitorul, rază mai presus de lume luând.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cuvântul cel fără început şi pururea veşnic, pe tine slujitorul Său, Simone minunate, cu strălucirile dumnezeiescului har cele prealuminate din destul te-a luminat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sfeşnicul cel cu totul de aur mai înainte te-a însemnat pe tine Născătoare de Dumnezeu, care vrei să porţi lumina cea neînserată, care luminează lumea cu razele dumnezeirii, pe Hristos Dumnezeul nostru.
Cântarea a 4-a
Irmos: Din muntele cel umbros...
Stih: Sfinte Apostole Simon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tot fiind vistierie a darurilor evangheliceşti, plin de haruri fiind, lumină lumii şi sare în tot pământul, Simone preafericite te-ai făcut.
Stih: Sfinte Apostole Simon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De la vederile cele urâte ale trupului te-ai întors, şi lumina cea fără materie a dumnezeirii a vedea te-ai învrednicit, a Celui ce a luat chipul materiei omeneşti, vrednicule de minune.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Simone, ucenice al vieţii celei nestricăcioase, omoară păcatul nostru cel viu, cu puterea cea de viaţă purtătoare a Dătătorului de viaţă, a cărui lucrare ai luat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Întocmai fiind cu Părintele Tău după fiinţă, întocmai cu oamenii Te-ai făcut după fire, din Preacurata Fecioară luând trupul nostru, Stăpâne.
Cântarea a 5-a
Irmos: Din noaptea necunoştinţei...
Stih: Sfinte Apostole Simon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu foc văzut darul Duhului, tu, preafericite, ai luat cu osârdie, în foişor şezând.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca cel ce înalt ai fost, în locaşurile cele preaînalte locuind, înalte şi mari învăţături nouă ne-ai adus.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Legea trecând Fecioară, întru naşterea ta a încetat, şi ne-a înflorit nouă harul, şi dreptatea a răsărit.
Cântarea a 6-a
Irmos: Haină luminoasă dă-mi...
Stih: Sfinte Apostole Simon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu nume de râvnă fiind numit, Simone vrednicule de minune, cu râvnă ai râvnit pentru Domnul şi Dumnezeul cel Atotputernic.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe tine însuţi lucrător de dumnezeieşti minuni Mântuitorul te-a arătat, dându-ţi ţie putere, cu lucrarea bunătăţii Sale.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Să se astupe gura cea necredincioasă, a celor ce nu te cunosc pe tine, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi faţa lor întru ruşine să se îmbrace.
CONDAC
Glasul al 2-lea
Podobie: Pe propovăduitorii cei tari...
Pe cel ce cu tărie a pus învăţăturile înţelepciunii în sufletele binecredincioşilor, cu laudă să fericim toţi pe Simon de Dumnezeu grăitorul, că înaintea scaunului slavei acum stă, şi cu cei fără de trupuri se veseleşte, rugându-se neîncetat pentru noi toţi.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii evreieşti...
Stih: Sfinte Apostole Simon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Minunată râvnă având Simone, înţelepţeşte Zilotis te-ai chemat şi obicei asemenea chemării ai arătat, strigând: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Împreună cu Cuvântul dănţuind, şi împreună cu Dânsul fiind, împărăţiei celei de acolo te-ai împărtăşit, strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeule în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu înşelăciune din buna moştenire pe strămoşi de demult i-a gonit şarpele; iar tu, Maica lui Dumnezeu pe aceia i-ai chemat; binecuvântat este, preacurată, Rodul pântecelui tău.
Cântarea a 8-a
Irmos: Muziceştile organe...
Stih: Sfinte Apostole Simon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cât sunt de frumoase picioarele tale Simone, bine cuvioasă este şi limba ta, care a grăit slava lui Hristos şi a îndemnat să strige: Pe Domnul lăudaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Cu podoabe strălucite fiind împodobit, şi raze de minuni din tine trimiţând, te-ai cunoscut, Simone, sămânţă binecuvântată, la popoarele care strigă: Pe Domnul lăudaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mintea nu poate să spună naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, şi cuvântul a grăi slăbeşte, că pe Dumnezeu zămislind L-ai născut Fecioară; pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Să cinstim popoare...
Stih: Sfinte Apostole Simon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătat te-ai făcut marginilor lumii, cu lumină strălucind şi focul Duhului luând, la chip luminos te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine te fericim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu totul lui Dumnezeu aducându-te, cu Dânsul te-ai împreunat, pe Care acum roagă-L, de Dumnezeu arătătorule, pentru noi care cu credinţă şi cu dragoste te lăudăm pe tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe ceea ce s-a arătat solitoare de mântuire tuturor oamenilor, şi lumea a luminat cu strălucirile dumnezeieştii curăţii, cu cântări să o slăvim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Cu raza cea luminoasă a dumnezeiescului Duh, întunericul mulţimii zeilor ai risipit, şi inimile credincioşilor le-ai luminat, cu glas vestind mântuitoarele dogme şi ai stricat basmele păgâneşti, Simone mărite. Pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.