Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Arhip

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Arhip

Troparul Sfântului Apostol Arhip, glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte Arhip, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

 

Cântarea 1

glasul al 4-lea

Irmosul

Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fulgerând cu Lumina harului, Sfântul Pavel cel Preaînţelept, ca pe o rază luminoasă te-a lăsat, Fericite Arhip, ca să alungi prin Duhul întrunericul cel prea adânc al mulţimii idolilor.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeieştile împletiri de cuvinte ale Propovăduitorului Pavel ai fost pescuit la credinţă şi în chip minunat din adâncul răutăţii pe popoare le-ai scos vii, de Dumnezeu grăitorule şi le-ai adus la Masa Cea Dumnezeiască, hrană cuvântătoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu haina Dumnezeiescului har fiind îmbrăcat, Sfinte Apostole Arhip, pe cei ce au fost dezbrăcaţi de Dumnezeiasca Slavă, i-ai îmbrăcat cu haina nestricăciunii şi a mântuirii, mărite, ca şi cu o Podoabă Dumnezeiască.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Grăitorii de Dumnezeu, Preacurată, văzând cu ochii cei prooroceşti mai înainte Taina cea Înfricoşată a naşterii tale celei mai presus de cuget, în multe chipuri au tâlcuit-o.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind aprins duhovniceşte de Focul Mângâietorului, ai ars materia cea amară a nebuniei idoleşti, Prealăudate Arhip.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Credincios rob al lui Hristos te-a mărturisit Dumnezeiescul Pavel, Sfinte Apostole Arhip şi propovăduitor sfinţit şi ostaş biruitor, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţa ta cea luminată a strălucit cu luminile faptelor celor bune, aducând la lumină, în chip desăvârşit, pe cei ce te cinstesc pe tine, Fericite Arhip.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Locaş Încăpător al lui Dumnezeu te-ai arătat în chip strălucit, Preacurată şi Sălăşluire Curată şi Locuinţă Vrednică de Dumnezeu.

Irmosul

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Tine Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nelegiuitul prigonitor, pe tine, cel ce ai învăţat cele Dumnezeieşti şi ai înfruntat strălucitor pe cei fără de Dumnezeu, te-a supus la chinuri şi la bătăi şi la multe feluri de pedepse, Mărite Arhip.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În chip fericit petrecându-ţi viaţa, Preafericite Apostole Arhip, cu adevărat te-ai învrednicit a afla sfârşit fericit; că te-ai făcut mărturisitor al lui Hristos preaviteaz, răbdând durerile trupului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Putreziciunea păgânismului întinzându-se asupra plinirii dreptcredincioşilor ai oprit-o cu sarea cea gustoasă a cuvintelor tale şi bucurându-te ai strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Munte Umbros te-a văzut pe tine odinioară Proorocul Avacum, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană, purtând pe Cuvântul, Care umbreşte pe toţi împotriva văpăii greşelilor şi împotriva arsurii păcatelor, Fecioară.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Tu Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă cu dreaptă credinţă.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeieştile Fulgere ale Preaînţeleptei Propovăduiri, ai luminat pe cei cuprinşi de noaptea necunoştinţei, preafericite, de Dumnezeu înţelepţitule.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiescul râu ce pornea din inima ta a înecat puhoaiele înşelăciunii şi a adăpat cugetele credincioşilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărindu-te cu bune nădejdi ai răbdat, târât fiind de patru ori şi pământul ai sfinţit cu sângele tău, de Dumnezeu insuflate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai pe tine te-a ales Domnul din toate neamurile, Născătoare de Dumnezeu şi din tine S-a Întrupat, îndumnezeind firea omenească.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă Doamne, strigă Biserica către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor cu Sângele Cel curs prin milostivire din coasta Ta.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vicleanul, neslăbindu-te nicidecum cu ameninţările, fără de milă te-a zdrobit cu bătăi, înţelepţitule de Dumnezeu, pe tine, cel ce priveai de departe către mărirea pe care ţi-a dat-o Hristos, mărindu-te pe tine.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cetele vrăjmaşilor celor nevăzuţi le-ai rănit cu rănile trupului tău, Fericite Arhip; şi înfruntând pe tirani le-ai sfâşiat inima ca şi cu nişte gheare de fier.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce cu inimi nesimţitoare se închinau la pietre te-au ucis cu pietre pe tine, fericite, care ai mărturisit pe Piatra vieţii şi ai sfărâmat întărirea înşelăciunii, mucenice.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dezbrăcându-se de viaţă Adam în Rai, s-a îmbrăcat cu moartea, Fecioară; iar prin naşterea ta cea purtătoare de viaţă, s-a făcut nemuritor, Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu.

Irmosul

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă Doamne, strigă Biserica către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor cu Sângele Cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC, glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ca pe o stea mare câştigându-te Biserica pe tine, Fericite Arhip şi luminându-se cu razele minunilor tale, strigă către tine: scapă pe cei ce cu credinţă cinstesc sfântă pomenirea ta.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, de pofta dreptei credinţe mai mult decât de văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Folosindu-te de cuvintele cele de Dumnezeu grăitoare pline de înţelepciune, cu adevărată cunoştinţă ai alungat din suflete întunericul necunoştinţei, luminând cu harul înţelepciunii pe cei ce s-au lăsat înduplecaţi de cinstitul tău cuvânt.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În groapă adâncă te-a vârât, mucenice, mulţimea nelegiuiţilor şi te-a ucis cu pietre fără de milă, pe tine care cântai: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pământul a primit sângele tău, care s-a vărsat, mucenice, izvorând ape de tămăduiri credincioşilor; iar cerul a primit duhul tău cel fericit, Mucenice Arhip, punându-l în numărul sufletelor purtătorilor de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Domnul, Care înfăşură pământul cu negură şi cerul cu nori, S-a îmbrăcat cu Trup muritor din sângele tău Fecioară, vrând să îmbrace pe om cu Podoaba Slavei Celei Nemuritoare.

 

Cântarea a 8-a

Irmos

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a închis; şi puterea focului au stins-o cu fapta bună încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul!

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu laude, Sfântul Pavel lăudându-te pe tine, Mărite, Sfinte Apostole Arhip, împreună cu sine ostaş te-a înscris şi împlinitor al lucrurilor Dumnezeieşti, slujindu-i lui şi cu credinţă cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvinte de cinste te-a îndemnat către mucenicie Sfânta Apfia, cea vrednică de laudă, iubindu-te pe tine, mărite, ca pe un fiu preacurat. Cu care împreună cu adevărat locuieşti în Împărăţiile cele de sus, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cei ce erau prunci la minte te-au dat pe tine, care aveai minte, de batjocură pruncilor, Sfinte Mucenice Arhip, care te nevoiai foarte tare şi fiind împuns fără de milă de dânşii strigai: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Adam pentru o singură mâncare mort s-a făcut, culegând moarte din pomul cunoştinţei; dar prin tine, Preacurată, a înviat şi desfătarea Raiului iarăşi a luat, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a închis; şi puterea focului au stins-o cu fapta bună încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul!

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Fecioară, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să moşteneşti Veşnica Slavă, purtătorule de biruinţă, ai defăimat mărirea cea pământească, nestatornică şi trecătoare şi ai mers către Hristos, mărindu-te cu Slava Lui.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce ai fost ucenic al Apostolului Pavel Înţelepţitul, verhovnicul Apostolilor, grăitorule de cele Dumnezeieşti, împreună cu dânsul bucurându-te, preafericite, moşteneşti Desfătarea cea Veşnică, podoaba colosenilor.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunună de biruinţă ai pus pe creştetul tău, de Dumnezeu înţelepţitule şi te-ai îmbrăcat cu porfiră vopsită din sângele tău, Mucenice Arhip; şi cu Hristos veselindu-te, împărăţeşti împreună cu Dânsul, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Adunatu-s-a poporul la pomenirea ta cea purtătoare de lumină ca să laude pe Mântuitorul, Dătătorul de bine şi ostenelile tale cele vitejeşti, pe care bărbăteşte le-ai răbdat, Fericite Arhip, biruind pe cel cu multe măiestrii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai purtat în braţe pe Hristos, Care toate le poartă cu semnul voirii Sale, pe Acela roagă-L Preacurată, ca pe Fiul tău, să mă izbăvească din mâna vrăjmaşului şi pentru adâncul milei Sale să mă îmbrăţişeze şi să mă mântuiască.

Irmosul

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Fecioară, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Făcându-te ucenic al Sfântului Pavel, de Dumnezeu purtătorule, ai luminat popoarele a lăuda pe Preasfânta Treime; iar altarele cele de pierzare ale idolilor le-ai surpat, cu harul. Şi nevoindu-te cu tărie, bucurându-te, ai luat cununile, rugându-te lui Hristos pentru noi, Sfinte Mucenice Arhip.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Povăţuieşte-ne la calea pocăinţei, pe noi cei ce pururea ne abatem spre calea răutăţilor şi mâniem pe Bunul Domnul, Neispitită de nuntă, Binecuvântată Marie, Scăparea oamenilor celor fără de nădejde, Locaşul lui Dumnezeu.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Mieluşeaua cea Preacurată, văzând pe Mielul şi Păstorul mort, spânzurat pe Cruce, tânguindu-se ca o Maică şi jelindu-se, zicea: cum voi suferi, Fiul meu, pogorârea Ta cea mai presus de cuvânt şi Patimile cele de bună voie, Preabunule Dumnezeu?

Canoanele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
22 Noiembrie