Zaharia – Capitolul 7

Biblia ortodoxă

Zaharia – Capitolul 7

Capitole:1234567891011121314

1. Şi a fost, în anul al patrulea al regelui Darius, cuvântul Domnului către Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, care se cheamă Chislev.

2. Casa lui Israel a trimis pe Şareţer, dregătorul cel mare al oştirii regelui, cu oameni, ca să câştige milostivirea Domnului,

3. Să grăiască preoţilor din templul Domnului Savaot şi prorocilor într-acest chip: «Să mai plâng eu oare în luna a cincea şi să mă înfrânez precum am făcut atâţia ani?».

4. Şi a fost cuvântul Domnului Savaot către mine şi mi-a zis:

5. «Vesteşte la tot poporul ţării şi preoţilor: «Dacă aţi ţinut post şi v-aţi tânguit în luna a cincea şi într-a şaptea, vreme de şaptezeci de ani, pentru Mine, oare, aţi postit voi?

6. Şi dacă mâncaţi şi beţi, oare nu sunteţi voi aceia care mâncaţi şi care beţi?

7. Nu cunoaşteţi voi cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin graiul profeţilor de mai înainte, când Ierusalimul era locuit şi paşnic, cu cetăţile sale dimprejur, şi când Neghebul şi Şefela erau locuite?».

8. Şi a fost cuvântul Domnului către Zaharia într-acest chip:

9. «Aşa grăieşte Domnul Savaot: «Faceţi dreptate adevărată şi purtaţi-vă fiecare cu bunătate şi îndurare față de fratele său;

10. Nu apăsaţi pe văduvă, pe orfan, pe străin şi pe cel sărman şi nimeni să nu pună la cale fărădelegi în inima lui împotriva fratelui său!».

11. Dar ei n-au voit să ia aminte, ci au întors spatele cu îndărătnicie şi şi-au astupat urechile ca să nu audă;

12. Şi şi-au învârtoşat inima ca diamantul, ca să nu asculte legea şi cuvintele pe care le-a trimis Domnul Savaot prin Duhul Lui, prin graiul prorocilor celor de altădată. Şi a fost o mânie mare de la Domnul Savaot.

13. Şi s-a întâmplat că după cum El a strigat, şi ei n-au auzit, tot aşa «ei vor striga şi Eu nu-i voi auzi», zice Domnul Savaot;

14. «Şi îi voi împrăştia printre toate neamurile pe care ei nu le cunosc!». Şi țara a fost pustiită după aceea şi n-a mai rămas nimeni în ea, fiind prefăcută ţara cea plăcută în pustiu.

Capitole:1234567891011121314

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei