Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii

Troparul Sfântului Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful, a altui Mucenic Iustin şi a celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul al 2-lea

Irmosul

Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul, pe care l-a izbăvit din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobiţi cu lumini muceniceşti, mucenicilor, staţi înaintea divanului celui curat al Stăpânului tuturor, dându-ne nouă dezlegare păcatelor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Binecredincioşii apărători ai adevărului, nevoindu-se înaintea divanului celui tiranic, cu un gând au surpat înşelăciunea lui Veliar, prin puterea Duhului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Binecredincioşii marii mucenici, prin chinuri, prin bătăi şi prin scârbe, au câştigat împărăţia lui Hristos, întru care vieţuiesc acum, purtând cununi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce eşti bogat întru milă, vrând să mântuieşti zidirea mâinilor Tale, Te-ai sălăşluit în pântecele Fecioarei celei Neispitite de bărbat şi pe Dânsa o ai arătat Apărătoare a noastră.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Având, Sfinte Mucenice Iustine, în inima ta pe Hristos întărire, vitejeşte ai stat împotriva judecătorului celui fără de lege, care îţi poruncea să faci cele fără de lege.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceată luminată de Dumnezeu, ostaşi de Dumnezeu aleşi, popor sfânt al sfinţilor mucenici, adunându-vă acum, aţi biruit cu trupul pe vrăjmaşii cei fără de trup.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mucenicii cei mari la suflet, dându-şi trupurile la chinuri, se veseleau, văzând mai înainte desfătarea cea veşnică, slava şi strălucirea cea viitoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără sămânţă, ai zămislit în pântece pe Dumnezeu şi în chip de negrăit L-ai născut întrupat, pe Acel la Care nici nu îndrăznesc a privi puterile cerurilor, Pururea Fecioară.

Irmosul

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am Doamne, auzul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De pătimirile lui Iustin şi ale lui Hariton şi ale Haritei şi ale lui Peon, s-au spăimântat cetele îngerilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Trupurile, care erau zdruncinate cu chinurile, prilejuiau vitejilor dumnezeiasca fericire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stăpânitorii întunericului s-au spăimântat de bărbăţia lui Evelpist şi a lui Ierax, a mucenicilor celor nebiruiţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rugămu-te, Preacurată, ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu fără sămânţă, să te rogi pururea pentru robii tăi.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Umplându-te de dumnezeiescul Duh, ai înecat duhurile viclenirii celei rele în pâraiele sângiurilor tale, Iustine, foarte tare pătimind, fericite mucenice.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cea cu numele de dar s-a făcut plină de har dumnezeiesc şi uitându-şi neputinţa femeiască, cu adevărat a pătimit după lege şi s-a învrednicit de slavă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiindu-ţi sufletul plin, de har, prin mărturisiri, sfinţite, ai stins răutatea vrăjmaşului celui vechi, pătimitorule Hariton, podoaba cea cinstită a dumnezeieştilor purtători de chinuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ţie, Celeia ce ai născut pe Hristos, Ziditorul a toată lumea, strigăm: Bucură-te, Preacurată; Bucură-te, ceea ce ne-ai răsărit nouă Lumina; Bucură-te, ceea ce ai încăput pe Dumnezeu Cel Neîncăput.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Întru adâncul greşelilor...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Primind chemare din cer, asemenea cu dumnezeiescul Pavel şi alergând călătoria cea dreaptă, foarte bine ai săvârşit nevoinţele muceniciei, de Dumnezeu înţelepţite.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Trecut-aţi, noianul neviforât al chinurilor prin ocârmuire dumnezeiască şi aţi ajuns către limanul cel lin al împărăţiei lui Hristos, mucenicilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca nişte stele nerătăcite luminând la întărirea cea cinstită a Bisericii, luminaţi toată lumea cu strălucirile patimilor voastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neispitită de bărbat ai născut, Fecioară şi în veac petreci, Fecioară, arătând semnele Dumnezeirii cele adevărate ale Fiului şi Dumnezeului tău.

Irmosul

Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

 

CONDAC

Glasul al 2-lea

Cu înţelepciunea dumnezeieştilor tale cuvinte, Iustine, toată Biserica lui Dumnezeu înfrumuseţându-se prin strălucirea vieţii luminează lumea. Iar pentru vărsarea sângelui primind cunună şi înaintea lui Hristos stând împreună cu îngerii, roagă-te neîncetat pentru noi toţi.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Chipul cel de aur în câmpul Deira fiind cinstit, cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Uscând adâncimea înşelăciunii cu râul sângiurilor, aţi izvorât, mucenicilor, izvoare de minuni, cu care stingeţi jăratecul patimilor celor rele, celor ce totdeauna strigă: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciunea lui Dumnezeu fiind împodobit înţeleptul Iustin, filozofia elinilor prin dar o a dovedit ca nebunie, plecând pe aceia să se închine Treimii, cu dreaptă credinţă strigând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca focul dumnezeieştii dragoste vitejeşte aţi ars, înţelepţilor, materia răutăţii şi ca nişte luminători strălucind, aţi luminat inimile tuturor celor ce cu credinţă strigă: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine te vedea mai înainte Moise în muntele Sinai Rug arzând, Preacurată, care ai purtat fără ardere strălucirea cea de nesuferit a Fiinţei Celei negrăite, din Care Una din Sfintele Ipostase S-a împreunat cu trupul omenesc.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Cel ce S-a pogorât...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorilor de chinuri ai Domnului, cu tărie fiind lămuriţi ca într-un cuptor cu focul chinurilor, dumnezeieşte aţi strălucit cu adevărat mai mult decât aurul, strigând şi lăudând pe Hristos în veci.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună cu Iustin cel înţelept, să fie lăudaţi Harita, Peon, Hariton şi marele Ierax, împreună cu Valerian, cei ce prin pătimiri au micşorat înşelăciunea şi s-au împreunat cu cetele îngerilor.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Sârguindu-vă către viaţa cea veşnică, înţelepţilor, vitejeşte v-aţi plecat toţi grumajii la sabie, întru unirea sufletului, mucenicilor, aducându-vă pe voi înşivă ca nişte jertfe lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Purtând în pântece pe Hristos, Mirul Cel deşertat pentru noi, ai umplut de bună mireasmă lumea cu mirosuri insuflate de Dumnezeu. Pentru aceea strigăm ţie, Născătoare de Dumnezeu, Bucură-te şi preaînalţăm pe Hristos întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinam Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-vă cu slava dumnezeiască, aţi topit gerul înşelăciunii, vitejilor pătimitori şi făcându-vă părtaşi patimilor celor sfinte ale Celui Ce a luat trup pentru noi, împreună cu Dânsul vă veseliţi în ceruri în veci.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat s-au mirat îngerii de înţelepciunea lui Iustin, de bărbăţia Haritei, de îndrăzneala lui Hariton, de luptele cele vitejeşti ale lui Peon şi ale lui Ierax şi de răbdarea cea multă a lui Valerian faţă de chinuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca pe un car dumnezeiesc suindu-vă strălucit pe sângiurile voastre, cu bucurie v-aţi suit la ceruri şi aţi luat, din mâna cea purtătoare de viaţă, cununile biruinţei, neîncetat rugându-vă pentru noi, înţelepţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiul Cel mai înainte de toţi vecii, Cel fără început cu Tatăl, Întrupându-Se din preacuratele sângiurile tale, ca Soarele s-a arătat nouă, Maică Preacurată Nenuntită şi gonind întunericul, a luminat toată lumea.

Irmosul

Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude îl slăvim.

 

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Iustin, Hariton, Peon şi Evelpist, Harita şi Ierax şi Valerian, luminătorii cei luminoşi, care luminează marginile pământului cu luminile pătimiriilor, să fie lăudaţi de toţi cu glas mare, pentru că se roagă lui Hristos să ne mântuim noi.

 

Iar de va fi Post:

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Înfricoşătoarea minune a zămislirii şi chipul cel de negrăit al naşterii, întru tine s-a cunoscut cu adevărat, o, Pururea Fecioară. îÎi spăimântează mintea şi-mi înfricoşează gândul, Născătoare de Dumnezeu, slava ta cea întinsă tuturor, spre mântuirea sufletelor noastre.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul cel împreună...

Cu Crucea Fiului tău, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu daruri dăruită, toată rătăcirea idolească s-a pierdut şi puterea demonilor s-a călcat. Pentru aceasta noi credincioşii, după datorie, totdeauna te lăudăm şi te binecuvântăm şi Născătoare de Dumnezeu cu adevărat mărturisindu-te, te mărim.

Canoanele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
25 Noiembrie