Glasul al 8-lea
Cântarea 1
Irmos: Pe faraon, cel ce se purta în car…

Stih: Cuvioșilor Părinți, rugați-vă pentru noi!

Dă-mi, Dumnezeule a toate, harul Tău mie, smeritului rob, care iau asupră-mi a cinsti cu laude pe toți cei care-n Muntele cel preasfânt strălucit-au și-au împlinit sfântă voia Ta, după nume și rânduiala lor.

Pe ziditorul Marii Lavre îl cinstesc cu glasuri vrednice ca pe-o pârgă sfântă și chip al părinților, Marele Atanasie, pilda dumnezeiască, cel care i-a învățat pe toți buna făptuire și contemplația.

Pe-al Vatopedului vlăstar, Agapie, să îl slăvim noi toți, c-a auzit glasul Sfintei Maici a Domnului și, rob fiind, și-a scăpat ca un slobod stăpânul, dar și pe fiii aceluia, din durerea muncilor veșnice.

Pe Atanasie, al Esfigmenului frumos finic, îl măresc și lui Agatanghel îi cânt strălucirile, iar noului Acachie îi cinstesc marea luptă, dar și în Schitul Ivirului toți să lăudăm alt Acachie.

Pe-nmiresmata floare a pustiului, pe cetățeanul ceresc, pe Sfântul Antipa să-l cinstim cu laude, și împreună să-l slăvim pe măritul Vasile nevoitorul cel isihast, la Poiana Mărului săvârșit.

Dar preacinstit s-a arătat Gherontie la Sfânta Ana în schit, iar pe Cuviosul Gavriil cel din Ivir îl fericesc cu laude, căci a scos Portărița, icoana Maicii Stăpânului, de pe valul mării, preavrednicul.

Cu-adevărat, în Vatoped, Ghenadie, untul-de-lemn izvorând de la Preacurata, l-a văzut cu ochii lui, de-aceea a tăcea nu pot și-mpreună îl laud cu purtătorul de Dumnezeu Gheorghe, ctitorul Ivironului.

Pe Gherman, Lavra, ca pe-o floare, pururea îl poartă-n inima ei; iar Dionisiu, pe Sfântul Ghenadie; pe Ghedeon cel nou slăvit, Mănăstirea Caracalu, iar Schitul Cutlumușiului pe neînfricatul Gherasim l-a dat.

Slavă...

Cu ascultare, cu blândețe și cu gând smerit și-a lucrat calea mântuirii, luminarea harului primind-o Dionisie, strălucind în Colciu și, ca duhovnic, pe cei căzuți la viață nouă i-a ridicat.

Și acum...,
a Născătoarei de Dumnezeu:

Când Dumnezeu a împărțit popoarele după ai Săi îngeri sfinți, atunci, dar, Fecioară Sfântă, cunoscându-te a-I fi curată Maică Lui, a păstrat pentru tine un munte mare și preafrumos ca o moștenire preavrednică.

Catavasie: Deschide-voi gura mea...

Cântarea a 3-a
Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut...

Pe teologul cel mare, vasul Preasfântului Duh, pe dumnezeiasca pecete a teologilor ce toate dogmele cu limpezime le-arată, Palama Grigorie, să-l laude Muntele.

În hotarele Lavrei a nu-i cinsti n-aș putea pe cei cu viețuire cerească alți doi Grigorie, dar și pe ctitorul mănăstirii vestite care-i poartă numele, alt sfânt Grigorie.

Ca o stea luminoasă a strălucit prin virtuți Sfântul Gherasim cel din Schitul Strămoașei Domnului, iar Katunakia a arătat-o aleasă Daniil, înaltul vârf al discernământului.

Esfigmenu înflorit-a pe Damian cel smerit, iară Filoteu născut-a alt mucenic slăvit, tot Damian numit, și cu acesta împreună pe Sfântul Dometie, pe care îi fericim.

Pe Dionisie îl laud, cel minunat și slăvit, care-a ctitorit Mănăstirea Botezătorului, și pe Dometie, al lui Dionisie prieten, cel pe care Sfântul Duh pururi îl bucură.

Schitul Mic Sfânta Ana îl are pe ritorul cel dumnezeiesc întru totul, pe Dionisie, care a strălucit prin smerenie multă și prin luminări de sus de la Preasfântul Duh.

Lui Grigorie, iarăși, cel ce-i numit Dascălul, și lui Gheorghe de la Cernica veșnică laudă! Și împreună îl cânt pe Calinic de la Râmnic, trei alese trâmbițe ale Athonului.

Al monahilor dascăl cel proslăvit de curând și încununarea cea nouă a cuvioșilor, Ieronim cel smerit, cel de la Piatra lui Simon lăudat să fie-acum de fiii Muntelui.

Slavă...

Pe Dionisie, care în Iviron a înflorit și pe Damaschin, cea a Lavrei veșnică laudă, să-i fericim, că au luat o îndoită cunună: cea a pătimirilor și-a nevoințelor.

Și acum...,
a Născătoarei de Dumnezeu:

Făgăduit-ai, Fecioară, a-i ajuta pururea pe cei care în Sfântul Munte încep război cumplit contra vrăjmașilor care-i luptă pe oameni; deci, te rugăm să plinești făgăduința ta.

Sedealna Cuvioșilor,
glasul al 4-lea, podobie: Spăimântatu-s-a losif...

Spăimântatu-s-au în cer oștile cele îngerești lupta voastră pricepând și bărbăția duhului cea peste fire, purtătorilor de osteneli, cum, înfășurați în materialnic trup, i-ați biruit pe cei fără de trupuri vrăjmași și ați cântat cântare de biruință cu mulțumire Stăpânului: Slavă Ție, Celui ce-ai dat putere firii celei muritoare (de două ori).

Slavă..., Și acum...,
a Născătoarei de Dumnezeu:

Toată mintea o uimești cu marea dragoste ce-o porți, Preacurată Mariam, și pe aceasta o arăți pentru ceata care cu sârg se nevoiește, în Muntele Athon cel mare și frumos, pe care dintre munți tu însăți l-ai ales și l-ai făcut, Curată, locuire și moștenire monahilor. Mare e purtarea ta de grijă, de Dumnezeu Născătoare!

Cântarea a 4-a
Irmos: Tu ești tăria mea, Doamne…

Din Vatoped pe proestosul Eftimie îl cinstesc, căci în lanțuri fiind legat, l-au înecat într-al mării-adânc pentru că mustrat-a minciuna latinofronilor, dar laud și pe Sfântul Evdochim, care pururi cu-ale moaștelor miruri ne bucură.

Cânt și pe alt dumnezeiesc Sfânt Eftimie, care ctitor a fost Ivironului și-a fost văzut, când liturghisea, stâlp în chip de soare de toți cei care slujeau cu el, dar și în Dohiariu îl cinstesc pe-al ei ctitor, tot Eftimie iarăși numindu-se.

Pe cel vestit și cuvios mucenic îl cânt, preaviteazul și sfântul Eftimie ce-a strălucit în schit la Iviron. Laud cu dorire pe vulturul Katunakiei, pe culmea ascultării, pe Efrem minunatul, care pe toți i-a uimit prin răbdarea lui.

Vrednic să-l cânt e Teodosie, egumenul mănăstirii, cea a Filoteului, și Teofan cel nevoitor, cel din Dohiariu, și Teolipt al Filadelfiei, el, mintea cea înaltă, toți ca niște miresme preacinstite și dragi ale Sfintei Treimi.

Pe Teoná, al Pantocratorului vlăstar și episcop al Tesalonicului, cum aș putea să nu îl cinstesc sau cum să nu-l laud pe Teofil cel de toți slăvit ce miruri izvorăște, ale căror miresme mai presus sunt ca toate aromele.

Și pe Ioan al Ivironului, ctitor sfânt, împreună cu Ioan al Lavrei Mari cu dulce glas toți să-i lăudăm, și cu-aceștia-iarăși pe Iacov al Ivironului, pe mintea cea înaltă, împreună cu-alt Iacov, cuvioși mucenici ai Stăpânului.

A înflorit din cea a lui Dionisie iconarul Iosif, robul Domnului, Ilarion însă a strălucit de la Sfânta Ana mai mult decât toate stelele, cu-aceștia împreună pe Ignatie astăzi să-l cântăm, cel din Schitul Ivironului.

Slavă...

Pe cel ce-a ars întru a Domnului dragoste, pe Ilie din Schitul Colciului să îl cinstim pururi în cântări, însă împreună și cu Ioan, ucenicul său, cu floarea-nmiresmată, cea ascunsă-n pustie și vădită spre pildă monahilor.

Și acum...,
a Născătoarei de Dumnezeu:

O, grija ta cea multă pentru tot Muntele, căci dorit-ai a le fi monahilor celor ce aici bine viețuiesc în toată făptuirea povață, dascăl și pavăză și bună hrănitoare, Preacurată, și doctor care vindeci și trupul, și sufletul.

Cântarea a 5-a
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Pe Ioan cel din Lavra, psaltul cel ales și prietenul Maicii Domnului, cel cu glas de înger, cu alese cântări să-l slăvim noi toți, iar în Dionisiu să-l lăudăm pe mucenicul Ioasaf, care veșnic se bucură.

Ivironul tresaltă că slăvit păstor a dăruit întregii lumi, pe Calist cel mare, vasul harului celui dumnezeiesc, cu el împreună și Ierotei se încununează, cu aleasa cinstire a tuturor.

Ilarion Georgianul, cel ce a purtat tot chipul nevoințelor, fie cu cinstire, împreună cu Iosif din Peșteră, cel ce-n isihie, neîncetata rugăciune în trezvie lucrând-o, sfințitu-s-a.

Să-l mărim la Zografu pe slăvitul Cosma ce-a văzut cu ochii săi însăși pe slăvita Născătoarea Stăpânului tuturor, dar și pe alt Cosma, din Mănăstirea Filoteu, care-ntocmai a fost cu Apostolii.

Cuviincioasa podoabă a așezământului Strămoașei Domnului, Cosma fericitul, fie-n cinste întâi pentru luptele sfintei nevoințe, iar mai apoi cu mucenicii s-a luat, preaslăvitul, la-ntrecere.

Să te bucuri în Domnul și tu, Cutlumușule, că în chiliile tale înflorit-a Ciprian mucenicul și preotul, cu el împreună să se cinstească cei din Lavra șaisprezece monahi și Constandie.

Ca de pruncii ei maica, și Dionisiu acum veselească-se de pătimitorul lui Hristos, fericitul Macarie, și de izvorârea de mir cea cu bună mireasmă din mormântul sfințit al lui Leontie.

Slavă...

Luca preaînțeleptul ale tinereții desfătări le-a lepădat și la Sfânta Ana a urmat nevoința monahilor, iar după aceea nu mele Domnului slăvit-a, mărturisindu-L cu gura și sângele.

Și acum...,
a Născătoarei de Dumnezeu:

Auzind, cine oare nu se veselește de făgăduința ta? Căci tu, Pruncă, zis-ai că vei cere iertare la Fiul tău pentru toți cei care și-au săvârșit bine viața în sfințitul Athos nevoindu-se.

Cântarea a 6-a
Irmos: Curățește-mă, Mântuitorule …

Pe-al Lavrei sfințit vlăstar, pe arzătorul colibelor, pe cel în trup făr’de trup și care prin Sfântul Duh primit-a, preavrednicul, harul prorociei, pe Maxim să-l preamărim noi toți.

Îl laud, dintre români, pe Cuviosul Macarie, că-n Schitul Lacu trăind, ținutu-și-a mintea-n cer, dar și pe-alt Macarie de la Sfânta Ana, cu Mitrofan cel de-un gând cu el.

Cântând și în Vatoped roadele dulci ale harului, pe Neofit cel vestit, cel care a auzit al celei Curate glas, și pe Cuviosul Nicodim, cinstea părinților.

Pe Nifon cel minunat, odorul Dionisiului, a toată lumea păstor, podoaba Valahiei și pisc cuvioșilor, după datorie în cântări să-l înălțăm noi toți.

Pe cel care a zidit sfântul lăcaș al Prodromului spre slava lui Dumnezeu, făcându-și și inima Treimii Biserică, pe sfințitul Nifon toți românii să îl laude.

Te bucură, sfânt lăcaș al Dohiariului, pururea îmbogățit fiind tu cu ctitorul cel vestit, vlăstarul virtuților, Neofit slăvitul, ce-a rodit dulceața harului.

Se bucură ne’ncetat al Sfintei Ana cinstitul Schit, săltând prin Duhul cel Sfânt, cinstindu-i pe fiii săi: Nichita, Nectarie, Nicodim măritul, cei ce martori au fost Domnului.

Te bucură-n Sfântul Duh, sfințite Schit al Careilor, că-n tine a înflorit slăvitul Nectarie, nectarul virtuților, a răbdării culme, cel întocmai cu cei netrupești.

Slavă...

Pe marele cântăreț, privighetoarea Athonului și vrednicul isihast, podoaba românilor, slăvesc pe Nectarie care pururi cântă în Biserică prin ruga sa.

Și acum...,
a Născătoarei de Dumnezeu:

Ai Muntelui cuvioși, agonisind ajutorul tău, o, Maica lui Dumnezeu, oștirile diavolești cu totul le-au biruit, dobândind cununa fericirii celei veșnice.

Condacul Cuvioșilor
Glas al 4-lea, podobie: Cel ce te-ai înălțat pe Cruce…

Pe Cuvioșii cei din Muntele Athos, care acolo au viețuit îngerește și ca pe un alt cer pe el l-au arătat, să-i cinstim cu laude, adunându-ne astăzi și strigând acestora: Izbăviți-ne grabnic de toată patima și de nevoi, Sfinți Cuvioși Părinți, a Athosului laudă!

Icos

Cât de frumoasă este unirea voastră, de-Dumnezeu-înțelepțiților Părinți! Cât de înveselitoare și preadulce este această sărbătoare a voastră de obște, întru care voi, Sfinților, toți cei ce ați strălucit în Athos, cunoscuți și necunoscuți, ca niște frați după duh, bucurați-vă de această laudă obștească ca de mirul ce se revarsă pe capul lui Aaron, ce se pogoară pe barbă, și ca de roua Ermonului! Căci trebuia, așadar, ca cei ce au plăcut Domnului într-un singur loc să fie și prăznuiți într-o singură zi. Pentru aceea și noi, monahii, de pretutindeni adunându-ne, după datorie vă fericim: tinerii pe cei bătrâni, fiii pe Părinți, cei nevrednici pe cei sfinți, strigând într-un glas: Locul pe care spre sălășluire l-ați ales, păziți-l mai presus de tot răul, o, Sfinți Cuvioși Părinți, a Athosului laudă!

Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii evreilor în cuptor…

Nifon din hotarele Lavrei arătatu-s-a cu sfinții deopotrivă, ca o pasăre-n zbor ducându-și a sa viață a fost slăvit de Duhul Sfânt cu harisma profeției.

Cu Nil de-mir-izvorâtorul, lăudat să fie pustnicul Nichifor, care învață și-acum prin cartea sa trezvia, dar și-al Cavsocaliviei Nicodim să se cinstească.

Cânt pe a Naxosului floare, Nicodim cel nou, a Muntelui podoabă, de la care avem, spre-a noastră învățătură, toată comoara sfinților lămurit predanisită.

Cinste se cade să-i aducem lui Onufrie, cel care petrecut-a în schit la Iviron și care ’nșelăciunea cea rea a agarenilor a rușinat cu mucenicii.

Cel ce-a zidit Xiropotamu și a Sfântului Gheorghe mănăstirea, și-a strălucit la sfârșit ca soarele la față, slava nevoitorilor, Pavel, să se preamărească.

Pavel, vlăstarul Sfintei Ana și Procopie din schit de la Iviru, iubitori de Hristos fiind cu Cuvioșii, în ceata mucenicilor au ajuns să se cinstească.

Două cununi sunt hărăzite lui Pahomie de la Mângâietorul; de Hristos insuflat Porfirie se-arată, ale Cavsocalíviei flori alese și sfințite.

Laud pe cel ce răspândit-a din Athonul sfânt sfințita Rugăciune, pe Paisie de la Neamț, vestitul, și pe cel de la Hilandar, de un nume și o slavă.

Slavă...

Sfântul Petroniu din Prodromu, odrăslire din viță românească, prin smerit obicei și vorbă părintească i-a îndrumat pe monahi, fiind chip de nevoință.

Și acum...,
a Născătoarei de Dumnezeu:

Tu ești Stăpâna a toată lumea, dar fierbinte ești ocrotitoarea celor ce în Muntele tău își duc sfințita luptă, din volbura ispitelor izbăvindu-i ca o bună.

Cântarea a 8-a
Irmos: De șapte ori cuptorul…

Petru, sihastrul cel dintâi din Athon, să se laude, căci el petrecut-a viața celor netrupești și-n trup biruitu-i-a pe toți vrăjmașii fără de trup. Pe cel care gol s-a nevoit toată viața, de daruri minunate l-a făcut vrednic Domnul, prin ruga și solirea Fecioarei preacurate.

Pe preaslăvitul Roman să îl cinstim cu cântările, cel ce odrăslit-a ca o floare-n Sfântul Schit al Cavsocaliviei, al lui Hristos nou sfânt mucenic, care-ntre monahi este cântat cu glas mare, Acachie avându-l ucenic de aproape, fiind cu anii tânăr, dar mare în virtute.

Sava, cinstit de toți să fii, înțelepte Ierarhule, că ți s-a dat puterea să lucrezi minunile, iar sârbilor soare-ai fost, împărăția lor luminând, cu Simeon, ce după trup ți-a fost tată, fiu însă după Duhul, care mir izvorăște, și ctitori împreună ați fost Hilandarului.

Pe Simeon, sfințitul rod din cea a Filoteului, cu Izvorâtorul de mir, Simon, care-a pus pe piatră altar ceresc, de Dumnezeu fiind îndemnat, și ca într-un cuib a adunat sfântă obște, slăvimu-i împreună cu-al Vatopedului Sava, cel care ca un înger trecut-a a sa viață.

Cel ce-a purtat și numele și-a lucrat cumințenia sus, la Sfânta Ana, viețuind în vrednic chip, sfințitul Sofronie, și Sava cel rămas nestricat, cel al cărui trup slăvit în Kalimnos este, dar și al Marii Lavre Filotei patriarhul să fie-n tot Athonul cântați cu veselie.

Să lăudăm pe dascălii nerătăciți ai Bisericii, gurile sfințite ce revarsă Duhul Sfânt, pe Sfântul Sofronie, pe teologul sfintei lumini, și cu Siluan, ce pentru lume se roagă, căci pentru noi lăsat-au moștenire aleasă de dreaptă-nvățătură în cărți insuflate.

Binecuvântăm pe Tatăl...

Pe Dumnezeu L-ai proslăvit, Timoteie slăvitule, de la Esfigmenu luminând întregii lumi, și tu, Sfinte Filotei, te-ai întrecut cu cei de demult, toate cele moi și desfătarea lăsat-ai și numai de la Domnul așteptând mângâiere, că ești odor al obștii de la Dionisiu.

Și acum...,
a Născătoarei de Dumnezeu:

La loc înalt, Stăpâna mea, și pe tron luminat șezând, preastrălucitoare, Pruncă, arătatu-te-ai, și-n jurul tău stând, erau nenumărate cete de monahi către miazăzi, pe-ale Athonului piscuri, căci, ca-ntr-o ghicitură, niște turnuri arzânde văzutu-s-au cei care slăviți sunt acum de noi.

Cântarea a 9-a
Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul…

Te bucură, obște din Vatoped, mai bogată fiind în sfințenie, că ne-ai născut doisprezece noi mărturisitori ce bărbătește au mustrat pe cei ce cugetau cele latinești, sfârșind mucenicește lupta călugărească și-agonisindu-și îndoite cununi.

Mulțime de monahi de la Iviron, veselește-te astăzi, că lui Hristos tu I-ai adus noi sfinți mucenici, care au luptat cu împăratul cel viclean și cu patriarhul latinofron, mustrând cu bărbăție a lor ademenire și dobândind cununa veșnică.

Tresaltă, a Zografului sfânt lăcaș, c-ai adus cu dorire și dragoste pe fiii tăi, douăzeci și patru de mucenici, ca pe o jertfă Domnului, ardere-de-tot întru bun miros, pe cei ce cu tărie și râvnă înfruntat-au înșelăciunile latinilor.

Acum să dănțuiești, bucurându-te, preacinstitule schit al Careilor? Căci lui Iisus I-ai înfățișat pe copiii tăi; fiind tăiați cu sabia, prin mucenicie au apărat credința, dar și slava Părinților noștri, defăimând pe cea a latinilor.

De cinste nu-i lipsim nici pe colivazi, cei ce-au fost păzitorii predaniei și-au luminat prin a lor viață și prin cuvânt și cu lucrarea harului sufletele celor neștiutori, răbdând până la sânge pentru buna rânduială și-așezămintele Bisericii.

Pustie luminată de sub Athon, împreună cu poalele Muntelui, peșteri și văi, cu toate lăcașurile din voi cu veselie să-i cântați pe cei care tainic au strălucit, știuți și fără nume, cei care-n nevoință cu-adevărat slujit-au Domnului.

Mulțimea, cea chemată de Dumnezeu și aleasă, a nevoitorilor, și cu voi toți din sfințita ceată de ierarhi, cu cea a mucenicilor, toți cei unoscuți, cu cei neștiuți, ale Athonului astre, soliți fără-ncetare pentru noi toți la tronul Domnului.

Cinstire se cuvine să dăm noi toți celor care din neamul românilor au strălucit în al ortodocșilor Munte sfânt, împodobind cu limba lor pliroma Bisericii lui Hristos, luând și dând lumină prin multe nevoințe și prin sfințita contemplație.

Slavă...

Primește ca tămâie cu bun miros și ca pârgă sfințită a Muntelui și ca prinos pe cei care-aici s-au desăvârșit, și cunoscuți, și neștiuți, pe cei de demult, cu cei de acum, Treime și Unime, păzind Muntele Athos cu rugăciunile acestora.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Cântări de mulțumire, câți locuim, Preacurată, în Muntele-Athonului îți înălțăm, că din toate relele întâmplări ne izbăvești de-a pururea și ne porți de grijă, și ne hrănești; dar te rugăm fierbinte: Cereasca Împărăție, întru sfârșit, dăruiește-ne-o.