Ev. Luca 24, 12-35

În vremea aceea, Petru, ridicându-se, a alergat la mormânt şi, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându-se în sine de cele întâmplate. Şi, iată, doi dintre ucenici mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Şi, pe când vorbeau şi se întrebau între ei, însuşi lisus, apropiindu-Se, mergea împreună cu dânşii. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască. Atunci El le-a zis: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi, în drumul vostru, şi de ce sunteţi trişti? Şi, răspunzând cel al cărui nume era Cleopa, a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el zilele acestea? Şi El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre lisus Nazarineanul, Care era Proroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor; cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri. Noi, însă, nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, a treia zi este astăzi de când s-au petrecut acestea. Dar şi nişte femei dintr-ale noastre ne-au înspăimântat, ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt şi, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut. Atunci El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu inima ca să credeţi toate câte au spus prorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa? Şi, începând de la Moise şi de la toţi prorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile, cele scrise despre El. Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi, că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei. Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat-o şi, frângând, le-a dat lor. Atunci s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut de lângă ei. Şi au zis unul către altul: Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile? Şi, ridicându-se în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon. Şi ei au spus cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.