Ieșirea (A doua Carte a lui Moise) – Capitolul 28

Biblia ortodoxă

Ieșirea (A doua Carte a lui Moise) – Capitolul 28

Capitole:12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940

1. «Să iei la tine pe Aaron, fratele tău, şi pe fiii lui, ca dintre fiii lui Israel să-Mi fie preoţi Aaron şi fiii lui Aaron: Nadab, Abiud, Eleazar şi Itamar.

2. Să faci lui Aaron, fratele tău, veşminte sfinţite, spre cinste şi podoabă.

3. Să spui dar, la toţi cei iscusiţi, pe care i-am umplut de duhul înţelepciunii şi al priceperii, să facă lui Aaron veşminte sfinţite pentru ziua sfinţirii lui, cu care să-Mi slujească.

4. Iată dar veşmintele ce trebuie să facă: hoşen, efod, meil, hiton, chidar şi cingătoare. Acestea sunt veşmintele sfinţite, ce trebuie să facă ei lui Aaron, fratele tău, şi fiilor lui, ca să-Mi slujească ei ca preoţi.

5. Pentru acestea vor lua aur curat și mătăsuri violete, purpurii și stacojii și in subțire.

6. Şi vor face efod lucrat cu iscusinţă din fire de aur, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită şi de in răsucit.

7. Acesta va fi din două bucăţi: una pe piept şi alta pe spate, unite pe umeri cu două încheietori.

8. Cingătoarea efodului, care vine peste el, să fie lucrată la fel cu el, din fire de aur curat, de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită şi de in răsucit

9. Apoi să iei două pietre, amândouă pietrele să fie de smarald, şi să sapi pe ele numele fiilor lui Israel:

10. Şase nume pe o piatră şi celelalte şase nume pe cealaltă piatră, după rânduiala în care s-au născut ei.

11. Cum fac săpătorii în piatră, care sapă peceţi, aşa să fie săpătura pe cele două pietre cu numele fiilor lui Israel şi să aşezi pietrele în cuibuleţe de aur curat.

12. Aceste două pietre să le pui încheietori la efod. Pietrele acestea vor fi spre pomenirea fiilor lui Israel şi Aaron va purta numele fiilor lui Israel, spre pomenire înaintea Domnului, pe amândoi umerii săi.

13. Să faci cuibuleţe de aur curat.

14. Apoi să faci două lănţişoare tot de aur curat; acestea să le faci, răsucite ca sfoara; şi să prinzi lănţişoarele cele răsucite de cuibuleţele de la încheietorile efodului, în partea de dinainte.

15. Să faci hoşenul judecăţii, lucrat cu iscusinţă, la fel cu efodul: din fire de aur, de mătase violetă, stacojie, vişinie şi de in răsucit.

16. Acesta să fie îndoit, în patru colţuri, lung de o palmă şi lat de o palmă.

17. Pe el să aşezi o înfloritură de pietre scumpe, înşirate în patru rânduri. Un rând de pietre să fie: un sardeon, un topaz şi un smarald; acesta e rândul întâi.

18. În rândul al doilea: un rubin, un safir şi un diamant;

19. În rândul al treilea: un opal, o agată şi un ametist;

20. Şi în rândul al patrulea: un hrisolit, un onix şi un iaspis. Acestea trebuie să fie aşezate după rânduiala lor în cuibuleţe de aur.

21. Pietrele acestea trebuie să fie în număr de douăsprezece, după numărul numelor celor doisprezece fii ai lui Israel, înşirate pe cele două pietre de pe umeri, după numele lor şi după rânduiala în care s-au născut ei. Pe fiecare trebuie să sapi, ca pe pecete, câte un nume din numărul celor douăsprezece seminţii.

22. Apoi să faci pentru hoşen lănţişoare de aur curat, lucrat răsucit, ca sfoara.

23. Să mai faci pentru hoşen două verigi de aur şi aceste două verigi de aur să le prinzi de cele două colţuri de sus ale hoşenului;

24. Să introduci cele două lănţişoare împletite de aur în cele două verigi din cele două colţuri ale hoşenului

25. Şi să prinzi celelalte două capete ale lănţişoarelor de cuibuleţele efodului de pe umeri, în partea de dinainte.

26. Şi să mai faci două verigi de aur şi să le prinzi de colţurile de jos ale hoşenului, care cad pe cingătoarea efodului.

27. Apoi să mai faci încă două verigi de aur şi să le prinzi de cele două margini de jos ale efodului, pe partea de dinainte, deasupra cingătorii efodului

28. Şi să prinzi verigile hoşenului de verigile efodului cu un şnur de mătase albastră, ca să stea peste cingătoarea efodului şi ca hoşenul să nu se mişte de pe efod.

29. Şi va purta Aaron, când va intra în cortul adunării, numele fiilor lui Israel pe hoşenul judecăţii, la inima sa, spre veşnică pomenire înaintea Domnului.

30. În hoşenul judecăţii să pui Urim şi Tumim; şi vor fi acestea la inima lui Aaron, când va intra el în cortul adunării să se înfăţişeze înaintea Domnului. Astfel va purta Aaron pururea la inima sa judecata fiilor lui Israel, înaintea Domnului.

31. Să faci apoi meilul de sub efod tot de mătase vişinie.

32. Acesta va avea la mijloc, sus, o deschizătură pentru cap şi deschizătura să aibă împrejur un guler ţesut ca platoşa, ca să nu se rupă.

33. Iar pe la poale îi vei face de jur împrejur ciucuri tot de mătase violetă, stacojie, vişinie şi de in răsucit;

34. Şi printre ciucuri vei pune clopoţei de aur de jur împrejur aşa: un ciucure şi un clopoţel de aur, un ciucure şi un clopoţel de aur.

35. Şi acesta va fi pe Aaron în timpul slujbei, când va intra în cortul sfânt, înaintea Domnului, şi când va ieşi, ca să se audă sunetul clopoţeilor şi să nu moară.

36. Să faci după aceea o tăbliţă şlefuită, de aur curat, şi să sapi pe ea, cum se sapă pe pecete, cuvintele: «Sfinţenia Domnului»,

37. Şi s-o prinzi cu şnur de mătase violetă de chidar, aşa ca să vină în partea de dinainte a chidarului.

38. Aceasta va fi pe fruntea lui Aaron şi Aaron va purta pe fruntea sa neajunsurile prinoaselor afierosite de fiii lui Israel şi ale tuturor darurilor aduse de ei; ea va fi pururea pe fruntea lui, pentru a atrage bunăvoinţa Domnului spre ei.

39. Hitonul să-l faci de in şi tot de in să faci şi mitra, iar cingătoarea să o faci brodată cu mătase de felurite culori.

40. Să faci de asemenea şi fiilor lui Aaron hitoane şi cingători; şi să le faci şi turbane pentru cinste şi podoabă.

41. Să îmbraci cu acestea pe fratele tău Aaron şi împreună cu el şi pe fiii lui, să-i ungi, să-i întăreşti în slujbele lor şi să-i sfinţeşti, ca să-Mi fie preoţi.

42. Să le faci pantaloni de in, de la brâu până sub genunchi, ca să-şi acopere goliciunea trupului lor;

43. Aaron şi fiii lui să se îmbrace când vor intra în cortul adunării sau când se vor apropia de jertfelnic, în sfânta, ca să slujească, pentru a nu-şi atrage păcat asupra lor şi să moară. Aceasta să fie lege veşnică pentru el şi pentru urmaşii lui».

Capitole:12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei