Ucenicii lui Gheron Iosif Isihastul – Părintele Efrem Filotheitul (1)

E bun de preot. Ai văzut călugărul pe care îl aşteptam de mult timp ca să-l fac preot? Iată-l! A venit. Îi vom face şi un veşmânt frumos atunci când îl vom hirotoni.

În primii ani ai ocupaţiei germane, pe când întrerupsesem gimnaziul de dragul muncii, a venit ca preot slujitor la una din cele două biserici ale celor de pe stilul vechi din Volos, aşa cum s-a spus mai înainte, părintele Efrem, ucenic al Stareţului Iosif. Acest ieromonah athonit a însem­nat pentru mine, la acea vârstă copilărească, un preţios sfătuitor şi ajutor în calea mea duhovnicească.

El mi-a devenit duhovnic. Ascultându-i povestirile şi sfatu­rile, am început să simt că inima mi se depărtează de lume şi se lipeşte de Sfântul Munte. Atunci când îmi vorbea despre viaţa Stareţului Iosif, ceva ardea înlăuntrul meu. Astfel s-a născut în mine dorinţa arzătoare de a-l cunoaşte pe Stareţ.

Copil fiind, mă nevoiam şi eu în lume, iar la vârsta de paisprezece ani mi s-a născut în suflet dorinţa de a mă face monah. Dar duhovnicul meu, părintele Efrem, mi-a spus:

- Nu poţi să mergi, Iannaki, în Sfântul Munte. Eşti încă mic. Să creşti mai mare şi apoi vom vedea.

Mama mea era o mare ascetă. Se nevoia în post, privegheri şi rugăciuni. Era o femeie virtuoasă şi iubitoare de monahi. Mă ţinea pe lângă dânsa, fiindcă atunci pe când eram prunc, a primit înştiinţare în rugăciune că aveam să devin monah.

Într-o zi, pe când se ruga, a văzut o stea care a plecat din casa ei şi s-a îndreptat spre Sfântul Munte. Apoi a auzit o voce spunându-i:

- Din cei trei copii ai tăi doar acesta va trăi.

Atunci mama mea s-a înspăimântat şi a spus:

- Vai, cei doi copii ai mei vor muri şi nu-mi va rămâne decât acesta!

Ea a tâlcuit acea vedenie după literă, dar înţelesul ei cel adevărat era că copilul ei va trăi lângă Dumnezeu. Mai târziu, însă, a înţeles că voia lui Dumnezeu era să merg în Sfântul Munte. De aceea mama mea mă supraveghea cu asprime şi nu mă lăsa să mă îndepărtez de ea, pentru ca să aducă lui Dumnezeu o jertfă cât mai curată.

Cu adevărat, mama era o pildă vrednică de urmat. De câte ori nu am văzut-o închizându-se în bucătărie şi rugându-se în genunchi toată noaptea cu râuri de lacrimi! Cât de schimbată ar fi fost lumea dacă toate mamele ar fi avut aceeaşi grijă de a plăcea lui Dumnezeu!

Am fost nevoit să întrerup gimnaziul pentru a lucra, fiindcă în acei ani grei ai ocupaţiei germane stăpânea foametea. Din pricina înfometării nu ne puteam ţine pe picioare.

Lucram mai ales la atelierul de tâmplărie al tatălui meu. Uneori însă mai făceam şi pe negustorul ambulant în Volos. Covrigi, chinină, nasturi, chibrituri. Cumpăram tot ce găseam şi îndată le vindeam pentru a-mi ajuta familia. Şi totdeauna trăiam cu frica nemţilor şi a italienilor.

În acei ani grei singura noastră nădejde era Dumnezeu. De îndată ce terminam lucrul, mama mă lua împreună cu ea şi mergeam la biserică pentru slujbe şi la părintele Efrem pentru Mărturisire. Iar el ne vorbea despre nestatornicia vieţii, despre dragostea lui Dumnezeu, despre spovedanie, Rugăciunea minţii, despre lacrimi, despre Stareţul Iosif şi Sfântul Munte. Şi astfel, încet-încet, a început să se nască în mine dorinţa de a mă afierosi lui Dumnezeu.

În acea vreme foametea şi malaria secerau mulţi oameni în Volos. Dintr-o cauză necunoscută, m-am îmbolnăvit şi eu. Aveam mereu febră şi stări de vomă. În cele din urmă am fost nevoit să merg la spital. Medicii nu au putut cu mijloacele acelei vremi să dea un diagnostic şi astfel am ajuns în pragul morţii. Am ieşit din spital, dar toate aceste evenimente m-au ajutat să conştientizez cât de înşelătoare şi de deşartă este această viaţă. Şi astfel, s-a întărit înlăuntrul meu dorinţa de a deveni monah.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 20l0, pp. 213-216)

Ultimele din categorie