Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei

3 Septembrie

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, Te rog în adâncul nepătimirii aşează-i. Că Ţie, ca într-o alăută în omorârea trupului, să-Ţi cânt cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înflorind cu sfinţenie ca şi crinul în livada mucenicilor, Sfinte Antim, cu mirosul cel bun al nevoinţelor tale, înmiresmează sufletele tuturor credincioşilor, celor ce cu credinţă te laudă pe tine, ierarhe şi mucenice, mult pătimitorule.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu învăţături neîncetat întărindu-ţi sufletul prin lupte bărbăteşti, pe vrăjmaşul ai stricat şi neputincios l-ai arătat. Pentru aceea toată Biserica, cunoscându-te pe tine mucenic nebiruit, te cinsteşte, fericite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vrăjmaşul cel cumplit văzându-te pe tine, înţelepte, că stai bărbăteşte înaintea divanurilor, s-a mirat şi prin momeli socotea să-ţi slăbească vitejia; dar a fost biruit el şi au căzut trufiile semeţiei lui.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din tine, Preacurată, răsărind Domnul precum a ştiut, a luminat cetele pătimitorilor, care au urmat Patimilor Lui, cele purtătoare de viaţă şi morţii Lui celei fără dreptate, prin care ne-a îndreptat pe noi cei ce am păcătuit.

 

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Biserica cea stearpă a născut din păgâni, iar adunarea cea cu mulţi fii a slăbit; Minunatului Dumnezeului nostru să-I strigăm: Sfânt eşti, Doamne.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Datu-te-ai pe tine celor ce te căutau asemenea ca pe Hristos şi ai fost dus la junghiere, ca un miel ales, Sfinte Antim, sfinţind cu sângele tău pe cei ce te cinstesc pe tine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin Dumnezeiescul dar risipind toată înşelăciunea demonilor, ai fost dus legat, mucenice, închipuind pe Cel Ce a fost legat pentru tine, Sfinte Antim şi cu moartea pe moarte a stricat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Uneltele de arsură şi cele de chinuire văzându-le înaintea ochilor tăi, nu ţi s-a smintit gândul; şi cu aprindere ai mers către mucenicie, Sfinte Antim, mult pătimitorule.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înfrumuseţatu-te-ai, Preacurată, născând pe Cel mai Frumos decât toţi pământenii pe Fiul şi Cuvântul Tatălui. Pe Acela, iubindu-L vitejii mucenici, s-au luminat cu mărire.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Îndurate, pentru dragostea Chipului Tău ai stat pe Crucea Ta şi s-au topit neamurile. Că Tu eşti, Iubitorule de oameni, Tăria şi Lauda mea.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiindu-ţi întărit cugetul pe piatra credinţei, cu pietre te-au ucis mucenice, ca şi pe Sfântul Ştefan. Pentru aceea, te încununăm pe tine cu laude, veselindu-ne.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind aprins de râvnă Dumnezeiască, nu ai simţit pătrunderile cu fier încins, cel ce eşti podoaba mucenicilor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind uns cu mirul cel sfânt al preoţiei şi luminat cu cinstita mucenicie, bucurându-te, ai intrat în Sfânta Sfintelor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nedespărţindu-se de sânurile cele părinteşti, Cuvântul S-a sălăşluit în sânurile tale, Fecioară, ca un Prunc, vrând să mă zidească din nou pe mine, cel ce eram supus stricăciunii.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Lumina Ta, Doamne, trimite-o nouă şi din negura greşelilor slobozeşte-ne pe noi, Bunule, pacea Ta dăruindu-ne nouă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arzându-ţi-se picioarele cum plit, strădalnice, ai călcat capul vrăjmaşului celui fără de trup şi către ceruri ai călătorit, ca unul ce eşti împodobit cu cununa muceniciei, sfinţite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin Glas Dumnezeiesc fiindu-ţi întărită inima, cu vitejie ai biruit pe vrăjmaşul neamului omenesc, ierarhe mult pătimitorule.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un prinos întreg, ca o junghiere sfinţită, ca o jertfă bine primită, ca un dar Dumnezeiesc te-ai adus Împăratului, păstorule şi mucenice, veselindu-te.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prin umbra legii s-a însemnat mai înainte Lumina care a Răsărit din tine, Fecioară cu totul fără prihană şi a luminat cetele mucenicilor ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, proorocul Iona în chit rugându-se: din stricăciune scapă-mă, Iisuse, Împăratul Puterilor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind cuprins de dureri şi legat de roată şi cu făclii din toate părţile necontenit fiind ars, te-ai arătat nebiruit, Sfinte Ierarhe Antim, mult pătimitorule.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laudă înălţai lui Dumnezeu când erai ars; pentru aceea, ca şi oarecând cei trei tineri, ai primit prin rouă răcorire din cer, purtătorule de chinuri, Preafericite Antim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tămăduieşte sufletul meu care boleşte nevindecat, că ai putere a curaţi păcatele ca un preot, fericite şi a tămădui bolile ca un mucenic nebiruit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Stârpind odraslele răutăţii, Ceea ce nu ştii de mire, smulge spinii patimilor mele, cu darul Celui Ce a odrăslit din tine şi fă sufletul meu vrednic a odrăsli înţelegeri Dumnezeieşti.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat..

Între preoţi strălucind cu evlavia şi călătoria muceniciei săvârşind, slujbele idoleşti le-ai stins, ajutor făcându-te turmei tale, de Dumnezeu Înţelepţite. Pentru aceasta, pe tine şi cinstindu-te, cu taină strigăm ţie: din nevoi miluieşte-ne pe noi cu rugăciunile tale, Sfinte Antim, părintele nostru.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii lui Avraam oarecând în Babilon văpaia cuptorului au călcat, cu laude strigând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văpăile în care a fost pus trupul tău, prin apărarea Dumnezeieştilor îngeri nevătămându-te nicidecum, s-au întors către cei ce te chinuiau.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Puterea lui Dumnezeu cea Atotputernică a oprit roata care te chinuia pe tine şi cu minunea aceasta, s-au întors la credinţă popoarele necredincioşilor, înţelepte, învăţătorule de cele sfinte.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru paza poruncilor celor Dumnezeieşti ai fost osândit la temniţă, unde, fiind păzit de Hristos, prin Dumnezeieştile tale învăţături, te-ai arătat mântuitor al celor ce te păzeau pe tine, fericite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din prisosul iubirii de oameni S-a Întrupat Cuvântul din tine, Fecioară şi mântuieşte pe cei ce cântă: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce se ţineau de dreapta credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduind fără sfială înaintea tiranilor celor fărădelege Întruparea Domnului, ai suferit cumplite chinuri amare şi dureri, Ierarhe Antim, mult pătimitorule.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un fier te-ai călit, fericite, cu focul chinurilor şi biruind taberele cele nenumărate ale demonilor, ţi-ai împletit cununi de biruinţă, slăvind pe Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind ucis de bunăvoie, preafericite, ai dobândit viaţa cea neîmbătrânitoare şi intrarea în Rai şi locaşurile cele Dumnezeieşti, în care dănţuind, adu-ţi aminte, Sfinte Antim şi de cei ce te cinstesc pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu glasuri sfinţite să fericim Cortul lui Dumnezeu cel Neîntinat, Sicriul cel Însufleţit, Lauda mucenicilor, pe cea mai Aleasă decât Heruvimii şi decât toată zidirea.

 

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Eva, prin boala neascultării, blestem înăuntru a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtată în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit. Pentru aceasta, toţi te mărim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un trandafir şi ca un crin ai înflorit în casa Dumnezeului nostru. Pentru aceea, ne umpli pe noi de miros, făcându-te bună mireasmă a Domnului şi patimile cele greu mirositoare le goneşti de la sufletele noastre, fericite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi săvârşeşte pomenirea ta cea lăudată cetatea Nicomidiei cea vestită între cetăţi, îndemnând pe toţi spre prăznuire. Că te-ai făcut ei purtător de grijă şi o păstoreşti din cer, mucenice.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Antim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pământul a primit sângele tău vărsându-se, ierarhe; iar duhul tău s-a înălţat la ceruri, ca să se veselească împreună cu Dumnezeieştile duhuri, cu care împreună adu-ţi aminte şi de noi, Sfinte Antim, Dumnezeiască pârgă a mucenicilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sabia cea de văpaie, care oprea mai înainte intrarea în Rai, se îndepărtează acum, Fecioară, de la cei ce au urmat cinstitelor Patimi ale lui Hristos, Care a fost împuns cu suliţa de bunăvoie şi pe tine, cea Preacinstită, te cinstesc.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Sângele tău, înţelepte, fără de glas striga din pământ către Dumnezeu ca şi al lui Abel, cugetătorule de Dumnezeu. Căci pe faţă ai propovăduit Treimea Cea Nezidită; pentru aceea, Sfinte Antim, fiind încuviinţat cu păstoria, ai gonit fiarele eresurilor, ca un păzitor al credinţei.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Pe Sprijinitoarea cea Fierbinte a celor din nevoi, pe Ajutătoarea noastră şi către Dumnezeu Împăcătoarea, prin care ne-am izbăvit din stricăciune, pe Născătoarea de Dumnezeu credincioşii să o fericim.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Văzând spânzurat pe lemn, Preacurată, pe Fiul tău, pătrunzându-ţi-se sufletul cu mâhnirea, ca o Maică strigai cu jale: vai mie! Cum ai apus Lumina mea cea mai presus de ani?