Canon de rugăciune pentru un credincios adormit în Domnul

(din rânduiala înmormântării mirenilor)
Alcătuire a Sfântului Teofan al Niceei
Cântarea 1
Glasul al 6-lea
Irmos: Ca pe uscat umblând Israel...
Stih: Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel (Psalm 67, 36).
În cămările cerești, biruitorii Mucenici pururea Te roagă pe Tine, Hristoase; pe acest credincios, pe care l-ai mutat de pe pământ, învrednicește-l să dobândească bunătățile cele veșnice.
Stih: Doamne, odihnește cu Drepții pe adormitul robul Tău!
Cel ce ai înfrumusețat toate, m-ai zidit pe mine omul, făptură amestecată din smerenie și din mărire; pentru aceasta, Mântuitorule, sufletul robului Tău odihnește-l.
Slavă...
Locuitor și lucrător al Raiului m-ai rânduit din început, dar, călcând porunca Ta, m-ai izgonit. Pentru aceasta, Mântuitorule, sufletul robului Tău odihnește-l.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Cel ce din coastă a zidit la început pe Eva, strămoașa noastră, din preacuratul tău pântece, Preacurată, S-a îmbrăcat cu trup, prin care a stricat tăria morții.
Cântarea a 3-a
Irmos: Nu este Sfânt...
Stih: Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel.
După lege s-au nevoit Mucenicii Tăi, Dătătorule de viață, și, cu luminoasă cunună de biruință fiind împodobiți de Tine, mijlocesc mântuire veșnică celui ce în credință s-a săvârșit.
Stih: Doamne, odihnește cu Drepții pe adormitul robul Tău!
Mai întâi m-ai învățat prin multe minuni și semne pe mine rătăcitul; iar mai pe urmă Însuți, smerindu-Te ca un Îndurat și căutându-mă, m-ai aflat și m-ai mântuit.
Slavă...
Pe cel ce a trecut la Tine din stricăciunea aceasta nestatornică, învrednicește-l, Bunule, să locuiască în corturile cele veșnice cu bucurie, socotindu-l drept prin credință și prin har.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Nimeni nu este fără prihană, ca tine, Preacurată Maica lui Dumnezeu; că tu singură din veac ai zămislit în pântece pe adevăratul Dumnezeu, Care a stricat puterea morții.
Apoi rostim: Doamne, miluiește (de trei ori).
Slavă..., Și acum...
Sedelna
Glasul al 6-lea
Cu adevărat deșertăciune sunt toate și viața aceasta este umbră și vis; că în deșert se tulbură tot pământeanul, precum a zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălășluim, unde împreună sunt împărații și săracii. Pentru aceasta, Hristoase Dumnezeule, pe robul Tău acesta, mutat de la noi, odihnește-l, ca un iubitor de oameni.
Slavă..., Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieții mele nu mă părăsi pe mine, ajutorului omenesc nu mă încredința, ci singură mă apără și mă miluiește.
Cântarea a 4-a
Irmos: Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul...
Stih: Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel.
Făcând dovada înțelepciunii celei înalte și a bunătății celei bogate prin daruri, Stăpâne, cetele Mucenicilor le-ai numărat împreună cu Îngerii.
Stih: Doamne, odihnește cu Drepții pe adormitul robul Tău!
Pe acesta ce s-a mutat la Tine, acolo unde este lăcașul celor ce se veselesc și glasul curatei bucurii, învrednicește-l, Hristoase, să dobândească slava Ta cea de negrăit.
Slavă...
Pe cel pe care l-ai mutat de pe pământ, care laudă puterea Ta cea dumnezeiască, primește-l, făcându-l fiu al luminii și curățindu-l de ceața păcatului, mult-Îndurate.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Lăcaș preacurat, biserică cu totul fără prihană, chivot preasfânt, loc fecioresc de sfințenie, pe tine, frumusețea lui Iacob, te-a ales Stăpânul.
Cântarea a 5-a
Irmos: Cu dumnezeiască strălucirea Ta...
Stih: Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel.
Mucenicii, care s-au adus ca o jertfă sfințită și ca o pârga a firii omenești lui Dumnezeu Celui preaslăvit, mijlocesc pururea mântuire pentru noi.
Stih: Doamne, odihnește cu Drepții pe adormitul robul Tău!
Învrednicește, Doamne, de viața cerească și de împărăția darurilor pe credinciosul Tău rob cel adormit, dându-i dezlegare de păcate.
Slavă...
Cel ce prin fire numai Tu ești Făcător de viață, Cel ce ești adâncul cu adevărat de nepătruns al bunătății, pe acesta ce s-a săvârșit fă-l vrednic, Îndurate, de împărăția Ta, Cel ce ești singur fără de moarte.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Tărie și cântare și mântuire s-a făcut celor pierduți Cel ce S-a născut din tine, Stăpâna lumii, Care a scos din adâncul iadului pe cei ce cu credință te fericesc pe tine.
Cântarea a 6-a
Irmos: Marea vieții văzând-o...
Stih: Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel.
Pe cruce fiind răstignit, ai adunat la Tine cetele Mucenicilor, care au urmat Pătimirii Tale, Bunule. Pentru aceasta ne rugăm Ție: Pe acesta care s-a mutat acum la Tine, odihnește-l.
Stih: Doamne, odihnește cu Drepții pe adormitul robul Tău!
Când vei veni întru slava Ta cea de negrăit în chip înfricoșător să judeci toată lumea, binevoiește, Izbăvitorule, să Te întâmpine cu bucurie pe nori credinciosul Tău rob, pe care l-ai luat de pe pământ.
Slavă...
Izvor de viață ești, Stăpâne, Care, cu bărbăție dumnezeiască, dezlegi pe cei ferecați; deci și pe robul Tău acesta, care cu credință a venit la Tine, așază-l în fericirea Raiului.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
În pământ ne-am întors, călcând porunca cea sfântă a lui Dumnezeu; iar prin tine, Fecioară, de pe pământ la cer ne-am înălțat, scuturând stricăciunea morții.
Apoi rostim: Doamne, miluiește (de trei ori).
Slavă..., Și acum...
Condacul
Glasul al 8-lea
Cu Sfinții odihnește, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.
Icosul
Tu singur ești fără de moarte, Cel ce ai făcut și ai zidit pe om; iar noi, pământenii, din pământ suntem zidiți și în același pământ vom merge, precum ai poruncit, Cel ce m-ai zidit și mi-ai zis: „pământ ești și în pământ vei merge!”, unde toți pământenii mergem, făcând tânguire de îngropare cântarea: Aliluia.
Și iarăși:
Cu Sfinții odihnește, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.
Cântarea a 7-a
Irmos: Dătător de rouă cuptorul...
Stih: Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel.
Fiind răscumpărați prin sângele Tău de greșeala cea dintâi și fiind curățiți prin sângele lor, Mucenicii au închipuit lămurit junghierea Ta; binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.
Stih: Doamne, odihnește cu Drepții pe adormitul robul Tău!
Cuvântule, Izvorătorule al vieții, Cel ce ai omorât moartea cea semeață, primește acum și pe acesta ce în credință a adormit, care cântă și zice Ție, Hristoase: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.
Slavă...
Cel ce m-ai însuflețit pe mine, omul, cu suflarea cea dumnezeiască, Dumnezeule Cel fără de început, pe cel mutat fă-l vrednic, Stăpâne, de împărăția Ta, ca să-Ți cânte Ție, Mântuitorule: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Mai presus de toată făptura te-ai făcut, Preanevinovată, zămislind pe Dumnezeu, Cel ce a sfărâmat porțile morții și a frânt încuietorile. Pentru aceasta, Curată, pe tine întru cântări te mărim credincioșii, ca pe Maica lui Dumnezeu.
Cântarea a 8-a
Irmos: Din văpaie, rouă ai izvorât cuvioșilor...
Stih: Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel.
Purtând luptele cu tărie, biruitorilor Mucenici ai lui Hristos, v-ați împodobit prin cunună de biruință, strigând: Pe Tine Te preamărim, Hristoase, în veci.
Stih: Doamne, odihnește cu Drepții pe adormitul robul Tău!
Pe credincioșii care au părăsit viața în sfințenie și s-au mutat la Tine, Stăpâne, primește-i cu blândețe, odihnind, ca un Îndurat, pe cei care Te preamăresc pe Tine, Hristoase, în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Binevoiește acum, Mântuitorule, ca toți cei mai înainte adormiți să se sălășluiască în pământul celor blânzi, socotind drepți, prin credința către Tine și prin har, pe cei care Te preamăresc întru toți vecii.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Fericimu-te toți, preafericită, pe tine, care ai născut pe Cuvântul cel cu adevărat fericit, Cel ce pentru noi S-a întrupat, și pentru aceasta Îl preamărim întru toți vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...
Stih: Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel.
Nădejdea a întărit cetele Mucenicilor și spre dragostea Ta i-a întraripat, arătând mai dinainte odihna cea cu adevărat netulburată a celor viitoare; de care învrednicește, Bunule, să aibă parte și credinciosul care s-a mutat de aici.
Stih: Doamne, odihnește cu Drepții pe adormitul robul Tău!
Binevoiește, Hristoase, ca acesta care s-a mutat în credință să se facă părtaș al strălucirii Tale celei luminoase și dumnezeiești, dăruindu-i, ca un singur mult-Milostiv, odihnă în sânurile lui Avraam și făcându-l vrednic de fericirea cea veșnică.
Slavă...
Cel ce ești din fire bun și milostiv, voitor de milă și adâncul îndurării, pe cel pe care l-ai mutat din locul acesta al răutății și din umbra morții, Mântuitorule, așază-l unde strălucește lumina Ta.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Cort sfânt te cunoaștem pe tine, Curată, și chivot și tabla legii harului; că prin tine s-a dăruit iertare celor ce au fost găsiți drepți prin sângele Celui ce S-a întrupat din pântecele tău, ceea ce ești cu totul fără prihană.