Articole teologice

Taina Sfintei Treimi după Sfântul Grigorie Palama
Profetul Daniel și bizara boală a împăratului Nabucodonosor
Psaltirea – izvor de har
Psalmul 50 în slujbele Bisericii – urcuş duhovnicesc prin smerenie
De ce Hristos este numit „Mire”?

Doamne auzi rugăciunea mea - Psalmul 142

La oameni, când cineva aduce o cerere, cei care o primesc urmăresc să vadă în primul rând, dacă este ceva drept și legiuit; atunci este ascultat. Dar de obicei cererea de la oameni se face pentru ranguri și demnități sau pentru bani și alteori pentru apărarea de nedreptate.

Biserică bizantină din secolele V-VI descoperită în Israel

În partea din față a clădirii se află o curte deschisă (atrium) pavată cu mozaic fin decorat cu motive geometrice colorate, iar în centru, în fața intrării în sala principală, se află o inscripție de douăsprezece rânduri, în greacă, ce conține numele Domnului Iisus și al Fecioarei Maria precum și cel al persoanei care a realizat mozaicul.

Libertatea responsabilă

Providența divină administrează Universul cu o solicitudine egală pentru toți, încredințând în mod egal călăuzirea fiecărui neam câte unuia dintre îngerii Săi. Această călăuzire tainică, spune Crainic, nu are caracter de fatalitate, fiindcă atârnă de libertatea noastră s-o ascultăm sau nu.

Dumnezeu se uită la inima omului

David era bălan, cu ochi frumoși și plăcut la față (I Regi 16, 12), iar în Biblia din 1914 găsim că era „plăcut la vedere Domnului”, în sens că L-a găsit drept cu inima conform citatului: „Domnul se uită la inimă” (I Regi 16, 7).

Psalmul 140 (9)

Căci așa se țese virtutea: și prin eforturile noastre, și prin ajutorul lui Dumnezeu. Cădea-vor în mreajă păcătoșii, deosebi sunt eu până ce voi trece. În care mreajă vor cădea? A lui Dumnezeu. Adică vor fi prinși, vor fi stăpâniți. Unele aparțin drepților spre îndreptare și spre trezirea înțelepciunii lor, altele aparțin păcătoșilor, spre osânda și pedeapsa lor. Deosebi sunt eu până ce voi trece. Altă versiune: „În același timp sunt eu, până ce voi trece”. Alta: „În mine însumi”.

Psalmul 140 (8)

Cel ce mustră trebuie să se gândească la toate astfel încât să fie primită mustrarea lui și are nevoie de multă pricepere pentru a aplica bine leacul. Sau mai degrabă, cel ce mustră are nevoie de o pricepere mai mare decât cea a celui ce taie trupul. Cum așa? Fiindcă în cazul medicului, alta este tăietura și altul este cel ce poartă durerea. Dar aici cea tăiată este aceeași cu cea care poartă durerea.

Psalmul 140 (7)

Dar tu, iubite, de îndată ce ai păcătuit spune că ai păcătuit, căci nu este nimic mai drept decât această mărturisire, decât această singură scuză și apărare. Astfel, Îl faci pe Dumnezeu milostiv și pe tine te vei face mai zăbavnic în a cădea în aceleași. Dar când nu faci altceva decât să cauți scuze și să-ți slobozești sufletul de orice frică, nu faci decât să cazi în aceleași cu mai multă râvnă, și mai mult întărâtându-L pe Dumnezeu. Nu este păcătos care să nu găsească scuză pentru nerușinarea sa.

Psalmul 140 (6)

Vezi că nu trebuie să închizi gura cu totul, nici să o deschizi pentru orice, ci să știi vremea potrivită când trebuie să vorbești și când trebuie să taci? Acestea și profetul știindu-le, zicea: Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Ce pază mai bună ar putea fi decât gândul Celui ce vine cu înfricoșare, având în mâini focul cel ce va să vie să ardă pe cei ce se folosesc de gură fără stăpânire?

Psalmul 140 (5)

Vezi cum este mântuit cel ce compătimește pe altul și suferă împreună cu el? „Și însemnează cu semnul crucii pe frunte pe oamenii care gem și plâng”. De aceea și Pavel zicea: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng”. Chiar dacă nu poți face nimic altceva pentru el, nu mică mângâiere vei aduce celui ce suferă, prin faptul de a te îndurera împreună cu el. Ai văzut pe cel ce râde cum este predat plânsului și tânguirii? Și vezi pe cel ce plânge, bucurându-se de mângâiere? „Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”.

Psalmul 140 (4)

Dar trebuie să chemăm și ajutorul lui Dumnezeu ca sârguința noastră să ajungă la faptă. Să ne păzim, așadar, gura fără încetare, punând cugetul să o închidă, nu ca să o ținem închisă neîncetat, ci ca să o deschidem la vremea potrivită. Căci este un timp când tăcerea este mai bună decât vorbirea, după cum este un timp când vorbirea este mai bună decât tăcerea. De aceea și preaînțeleptul acela zicea: „Vreme este să taci și vreme este să grăiești”

Pagini