Ne străduiam să rămânem cât mai mult timp închişi în chiliile noastre, făcând Rugăciunea minţii cu metania, în întune­ricul chiliei. Unul făcea două ore, altul trei, altul patru ore, atât cât rezista fiecare şi cât îi îngăduia puterea trupească şi duhovnicească. Stareţul, având darul deosebirii, născut din bogata sa experienţă, ne-a făcut nişte străni joase pe care ne sprijineam mâinile ca să nu obosim. Aşadar, fiecare îşi pleca capul spre stânga şi făcea Rugăciunea minţii, cu inspiraţie şi expiraţie. Stareţul ne-a impus o limită minimă de opt ore de prive­ghere, dintre care, în şase ore trebuia să faci rugăciune de unul singur. Peste limita acestor opt ore fiecare putea să aleagă, dacă voia, să privegheze mai mult sau să doarmă. El însuşi făcea şapte-opt ore de Rugăciunea minţii cu rezultate minunate.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, p. 259)