Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Varlaam

19 Noiembrie
 

Troparul Sfântului Mucenic Varlaam, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Varlaam, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Cânt Ţie, Doamne...

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu strălucirile luptei tale luminându-te, păzeşte-ne cu rugăciunile tale pe noi, cei ce cu credinţă cinstim pomenirea ta, Sfinte Varlaam.

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să fie cinstit cu cântări Sfântul Varlaam cel Minunat, cel ce a stins focul necredinţei cu focul credinţei celei drepte, cel insuflat de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nevoindu-te pentru dreapta credinţă, purtătorule de cunună Sfinte Varlaam, acum ai fost cinstit după vrednicie cu cununa măririi, din dreapta Atotţiitorului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Putere ţi-a dăruit ţie Stăpânul asupra chinurilor celor de multe feluri, preafericite mucenice, cu care ai biruit mândria celor fără de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Scară Cerească te-ai arătat, prin care S-a pogorât la noi Cuvântul, Fecioară, pe care de demult, mai înainte, te-a văzut strămoşul tău Iacob.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici...

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată legătura trupului şi încheieturile mădularelor tale se rupeau, dar tăria sufletului tău se păzea nesfârşită.

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pornirile celor ce strujeau coastele tale, bărbăteşte le-ai suferit, arătând tare şi vitejească răbdare, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cine va lăuda precum se cade cu laude tăria, puterea şi cugetul cel nespăimântat al gândului tău, preafericite?

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

A încetat moartea stricăciunii arătându-Se oamenilor Viaţa Cea Ipostatică prin trup, Preacurată, din pântecele tău, Mireasă a lui Dumnezeu.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Acoperit-a cerurile...

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădând bârfelile cele ritoriceşti, ai primit învăţăturile cele adevărate ale Apostolilor şi te-ai făcut mărturisitor al Adevărului.

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce ai câştigat alegerea voirii mai tare decât focul, surpând nebunia tiranilor, strigi: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stând împotriva focului şi a chinurilor pentru Hristos până la moarte, cu suflet răbdător, cânţi cu glas mare: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu ardoare tare, preafericite, fiind legat, ai surpat înşelăciunea şi cu cuget Dumnezeiesc ai cântat: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întrupându-Se Cel fără de trup din Fecioară, a venit către oameni pe pământ. Pentru aceasta strigăm: Slavă Puterii Tale, Doamne!

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Cel Ce ai răsărit lumina...

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce s-a făcut următor pa­timilor lui Hristos şi mucenic cântă: Slavă Ţie, Slavă Ţie, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împletitu-ţi-s-a cununa şi plata biruinţei, pentru răbdarea cea multă, ţie, care cânţi: Slavă Ţie, Slavă Ţie, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Săgeţile cuvintelor tale le-ai înfipt în inimile vrăjmaşilor, strigând: Slavă Ţie, Slavă Ţie, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ştiindu-te pe tine, Fecioară Curată, Munte Sfânt şi ca un Cort al Celui Preaînalt, strigăm către tine: Slavă ţie, Născătoare de Dumnezeu, Nădejdea noastră.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Strigat-a mai înainte...

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dreapta cea care ardea să fie pălmuite feţele demonilor, iar inimile credincioşilor să salte şi cetele celor fără de trup cu strălucire să se veselească.

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se luminează adunarea cea aleasă şi purtătoare de lumină a celor întâi născuţi, văzând semnele de biruinţă ale luptelor tale celor bune şi darurile şi biruinţele pătimirilor tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sculaţi-vă acum zugravii cei buni şi înfrumuseţaţi chipul mucenicului cu meşteşugurile voastre cele bune, închipuind întru dânsul aievea pe Dătătorul de răsplată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Veselească-se de tine strămoaşa, Maică a lui Dumnezeu cu totul fără prihană, slobozită fiind prin naşterea ta de blestemul cel de demult şi de osânda cea amară a morţii.

Irmosul:

Strigat-a, mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, proorocul Iona, în chit rugându-se: scoate-mă din stricăciune, Iisuse, Împărate al Puterilor.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Arătatu-te-ai, preaminunate, tăriei ardere de tot, tămâie cu bun miros şi pe tine te-ai adus jertfă lui Hristos şi cununa cinstei ai primit, Sfinte Mucenice Varlaam, luptătorule; roagă-te pentru noi pururea.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Nu ne ruşina pe noi...

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ceata mucenicilor, ca un mucenic nebiruit, te-ai învrednicit a striga cu glas mare lui Hristos: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu făclii luminate ai intrat în Dumnezeiasca cămară de mire, mare mucenice, strigând lui Hristos: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având dreaptă mai tare decât focul, stând de-a dreapta Stăpânului tău, strigi: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind mântuiţi cu Preacurată Naşterea ta, te lăudăm credincioşii neîncetat, strigând: Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Cel Ce a izbăvit...

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată întrarmarea vrăjmaşului ai surpat-o, Sfinte Varlaam, vrednicule de minune şi ai ars toată înşelăciunea idolească, strigând: pe Tine Te preaînălţăm, Hristoase, în veci.

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobit cu bunăcuviinţă, stai înaintea lui Hristos, luptătorule pururea pomenite, purtând porfiră vopsită cu sângele mucenicesc şi slăvind pe Stăpânul în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Fiind înfierbântat cu focul dreptei credinţe, ca pe nişte spini ai ars toate nălucirile cele demonice, strigând: lăudaţi şi preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce te binecuvintează cu credinţă, se binecuvintează de Domnul, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Că ai născut pe Stăpânul, Cel Ce binecuvintează făptura, pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Cel Ce a izbăvit în cuptorul cel cu foc în Babilon pe tinerii evrei, preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L pe El în veci.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată...

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Legea laudelor se biruieşte de mărimea luptelor tale. Numai Stăpânul Hristos ştie a te mări cu Dumnezeiască Strălucire. Pe Care roagă-L neîncetat pentru cei ce te laudă cu credinţă.

Stih: Sfinte Mucenice Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul te-ai adus pe tine jertfă vie Domnului, cu totul te-ai arătat împreună moştenitor Împărăţiei Lui şi părtaş şi cu Dânsul împreună împărăteşti acum, Sfinte Mucenice Varlaam, veselindu-te, pururea pomenite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pentru dragostea Ta, Mântuitorule, împotrivindu-se Dumnezeiescul mucenic până la sânge şi până la moarte, cu sabie şi cu foc şi cu chinuri a primit de la Tine nemurire, îndulcindu-se, Iubitorule de oameni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Ocrotitoare a lumii şi Maică a Lui Dumnezeu, Fecioară, bucurându-mă, te pun înainte Apărătoare a toată viaţa mea şi a sufletului meu. Că tu, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, poţi a mântui pe cei ce te laudă.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Ca un ostaş al lui Hristos, neînspăimântat, biruitor adevărat nebiruit, lauda luptătorilor, preamărite, ai luat din cer cununa cea neveştejită şi bucurându-te împreună cu îngerii, dănţuieşti neîncetat. Pentru aceasta, cu rugăciunile tale păzeşte pe cei ce laudă cu credinţă sfânta ta luptă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Nu vom tăcea niciodată noi nevrednicii a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu. Că de nu ai fi stat tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom îndepărta de la tine, Stăpână. Izbăveşte totdeauna pe robii tăi din toate nevoile, Ceea ce eşti Una Binecuvântată.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Văzându-Te, Hristoase, spânzurat pe Cruce, pe Tine Cel Născut din Tatăl Cel fără de început, cea care Te-a născut mai pe urmă cu trup striga: vai mie, Preaiubite Iisuse! Cum tu, Cel Ce eşti Slăvit de îngeri ca un Dumnezeu, Fiule, de voie eşti Răstignit acum de oamenii cei fărădelege? Te laud, îndelung Răbdătorule.

Citește alte articole despre: Sfântul Mucenic Varlaam, Canon de rugaciune