Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios David din Evia

Troparul Sfântului Cuvios David din Evia
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinele cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii strălucind cu minunile, David, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Canonul
Glasul al 8-lea
Cântarea 1
Irmos: Pe Faraon cel ce se purta în căruţă l-a afundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel cel ce fugea, mergătorul cel pedestru, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sfântă pomenirea ta cu mare glas cutezând a cânta, dăruiește-mi, rogu-mă, harul tău prealuminos, ca să-mi lumineze mintea și putere să-mi dăruiască, laude cu vrednicie a-ți cânta ție, Davide, preafericite.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Floare minunată din rădăcina cea mai rodnică ai crescut, Părinte, și din pruncie lumea ai înmiresmat cu mireasma cea bună a neprihănitei vieți, Mântuitorului cu totul, din tinerețe încredințându-te, Părinte, cu cerească cugetare.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
De vederea Botezătorului te-ai învrednicit, Părinte, cu bucurie mare foarte, și glasului aceluia cu veselie ai urmat, nedesăvârșit în trup, și desăvârșit întru cumințenie; în biserica aceluia, Cuvioase, cu adevărat ai stat ca un fără de trup.
Slavă...
Spăimântatu-s-a, Părinte, cinstit părintele tău, în sfânta biserică văzându-te strălucind cu totul, Cuvioase, înaintea icoanei marelui Ioan și de a ta strălucire întru Duhul Sfânt, fără de glas s-a făcut.
Și acum..., a Născătoarei:
S-a mântuit neamul celor muritori din pedeapsa lui Adam celui întâi zidit, prin nașterea ta cea negrăită, Preacurată. Că pe Dumnezeu cel întrupat, mai presus de minte născând, haruri ne-ai arătat, ceea ce ești mângâietoarea străinilor. Pentru aceasta după cuviință te lăudăm.
Cântarea a 3-a
Irmos: Cel Ce ai întărit Cerurile cu pricepere şi ai întemeiat pământul peste ape, întăreşte-mă pe piatra Bisericii, Hristoase, că nu este sfânt afară de Tine, Unule Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Pe Dumnezeu iubind din pruncie, Cuvioase Părinte, cu veselie ai lăsat dragostea părinților tăi, și pe urmele pașilor lui Hristos ai umblat cu inimă neîndoită și chibzuire înțeleaptă.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Adăpatu-te-ai din râurile Scripturilor, Cuvioase, și cu cuvintele cele de Dumnezeu insuflate pururea hrănindu-te, tinerețile plinind, cu totul înțelepțit de Dumnezeu te arătai, Sfinte, minunând cu multa înțelepciune.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Având dumnezeiască tărie în suflet, Sfinte, din tinerețe te-ai depărtat de înșelarea lumească și părăsindu-ți patria, te-ai alipit de Domnul și jugul Său preadulce ai luat asupra ta.
Slavă...
Cu toată plecându-te, bunăvoirea Cuvioase, dumnezeieștii chemări celei cerești, ai aflat îndreptător pe a ta cale, în suișul către cele cerești, pe înțeleptul Acachie, din pronia cea bună.
Și acum..., a Născătoarei:
Din fecioreștile-ți sângiuri mai presus de fire ai născut pe Făcătorul tuturor, pe Cel ce trup a luat; deci mântuiește dintru înșelare pe omul cel căzut, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, scăparea lumii.
Sedealna
Glasul al 8-lea
Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...
Din pruncie ai dorit cu adevărat viața cea îmbunătățită și curată, cel ce ești vas preaales al întregii cugetări și al chemării celei de sus, și de a lumii mreajă, mai presus de toate, păzindu-ți mintea, Fericite. Pentru aceea, primind schima călugărească, de un chip sihaștrilor celor de demult te-ai aflat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru, David. Roagă pe Hristos Dumnezeu să se dăruiască dezlegare de păcate, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
Slavă..., Și acum..., a Născătoarei:
Pe Mântuitorul tuturor și Făcătorul, pe Acela mai presus de fire L-ai purtat în pântece, Fecioară, din stăpânirea cea cumplită pe toți slobozind. Deci ca o Maică roagă-te, de mânia șarpelui, de cursele lumii și de toată scârba a fi izbăviți cei ce caută spre tine, ceea ce ești una Născătoare de Dumnezeu, și cu credință năzuiesc la tine, ceea ce ești grabnică ajutătoare, ceea ce în toată vremea ne mântuiești, Fecioară pururea lăudată, și slava viitoare să câștige cei ce te laudă, împreună și strălucirea și veselia Fiului tău.
Cântarea a 4-a
Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat; pentru aceasta cu Proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Rănit fiind de adâncul iubirii celei dumnezeiești, cu bucurie te-ai supus, Davide, fericite, lui Acachie cel cu dumnezeiască înțelepciune, cu smerita cugetare fiind lăudat.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Pe șarpele cel trufaș l-ai biruit, Părinte, cu smerenia ta și, minunat întru lucrări, te-ai văzut slăvit după dreptate.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca un călugăr insuflat de Dumnezeu, Părinte, ai sosit în muntele Athonului, cu dumnezeiasca iubire urmând nevoințele acelor cuvioși.
Slavă...
Asemenea fiind întru râvnă, Cuvioase David, cuvioșilor celor de demult, întru toate părtaș harului acelora te-ai aflat, în vremurile din urmă.
Și acum..., a Născătoarei:
Toiag ai fost văzut odrăslind pe Dumnezeu, floare nelucrată care ai lucrat pe Domnul a toate, Fecioară, rănind lumea de dumnezeiasca mireasmă.
Cântarea a 5-a
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul? Ci, mă întoarce şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Răstignit fiind celor din lume, ai omorât, Părinte, cugetarea cea trupească, și întru toate te-ai făcut chip al vieții celei bune, cu inimă întreagă ascultând de învățătorul tău, ca ascultător al dumnezeieștii voiri.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Părinte întru tot curat și cuvios, tainelor lui Dumnezeu preot erai și slujitor cinstit, și diacon; pentru aceea lumina cea dumnezeiască înconjurându-te, a fost văzută de toți oamenii, întru strălucirea slavei vădindu-te.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Îndreptătorule Părinte, ca prieten nemincinos al Dumnezeului tuturor, cu Duhul Sfânt, în muntele Athos te-ai așezat, pe sineți ostenelilor celor mai mari predându-te, purtătorule de Dumnezeu, nepurtând grija trupului.
Slavă...
Pentru cele ale aproapelui, ca un următor sfânt al lui Hristos, cu veselie ai luat asupră-ți, Davide, cuvioase, amară pedeapsă pentru iubirea cea adevărată, fiind grăit de rău pe nedrept, cela ce ești plin de bunătate și de har.
Și acum..., a Născătoarei:
Negrăit ai născut pe Făcătorul tuturor și Domnul, ceea ce ești plină de har, Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară; sufletul meu din strânsoarea patimilor slobozește-l și mă luminează cu lumina pocăinței.
Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciune voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune întristările mele; că s-a umplut de răutăţi sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Ci, ca Iona mă rog Ţie: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu dumnezeiască înțelepciune și cu sfântă cugetare împodobit fiind, și cu sihăstreștile suferințe strălucind, Fericite, în Evvia ai sosit ca un înger, cu dumnezeiasca purtare de grijă, Davide, cuvioase.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sfânt lucru și înțelegător începând, Părinte al harului, biserică ai înălțat cu cinste, Davide, preafericite, Celui ce în munte S-a schimbat la Față și pe om îndumnezeiește.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Întunericul cel dumnezeiesc al negrăitei străluciri, cel curățitor de suflet, Înțelepte, întru Duhul te-a rănit; și de atunci, Părinte, ai primit în inimă lumina cea dumnezeiască și preastrălucitoare.
Slavă...,
Cu viață îmbunătățită, povățuitor și învățător, cinstită ceată de ucenici ai avut, de Dumnezeu insuflate, cu chipul vieții tale, purtătorule de Dumnezeu, Davide, urmând dumnezeieștile nevoințe.
Și acum..., a Născătoarei:
Pe Înțelepciunea lui Dumnezeu cea ipostatică și Cuvântul Tatălui, Cel pe un scaun împreună-șezător, după asemănarea trupului ai născut, Ceea ce ești fără de prihană. Izbăvește sufletul meu de născocirile celui pierzător.
Condac
Glasul al 4-lea
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...
Arătatu-te-ai în lume ca o stea prealuminoasă, cu dumneze ieștile daruri ale tămăduirilor luminând pe toți care cu credință se apropie de tine, Davide, lauda Părinților.
Icos
Cântare să înălțăm toți credincioșii lui Dumnezeu, Celui ce a întărit pe sluga Sa David, bine a lupta lupta cea bună. Căci în vremurile din urmă ca o stea neapusă s-a ivit, cu dumnezeiască strălucire; de o râvnă s-a arătat cuvioșilor celor de demult, și de un chip cu viața, și părtaș obiceiurilor, și tovarăș asemenea cinstit al slavei și darurilor acelora. Și nevoindu-se pretutindenea, în Insula Evviei a venit, prin dumnezeiască plutire pe ape. Acolo biserică a zidit Mântuitorului, Celui ce în Tabor S-a schimbat la Față, și mănăstire sfântă a adunat, ca liman neînviforat de mântuire, bine făcând tuturor, pentru suflet și trup, cu harul sfânt al tămăduirilor.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii evreieşti au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule în veci.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu râurile dumnezeieștilor tale învățături, duhovnicește slujind Domnului, ogorul sufletelor ai adăpat, purtătorule de Dumnezeu, pentru buna rodire a mântuirii celei din veac.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu veselie și sărbătorește petrece preafericită mănăstirea ta, ca aurul cel curat câștigând trupul tău, prin care a scos toate bolile cele de suflet pierzătoare.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Să salte astăzi Evvia și cu psalmi și cu cântări luminat să cânte pe David cel slăvit, ca pe cela ce și l-a câștigat mijlocitor și apărător, grabnic izbăvitor și mare laudă.
Slavă...,
Stăpânului a toate ai înălțat biserică, Celui ce S-a schimbat la Față în muntele Tabor; ci întru aceea cu dumnezeiască cugetare fiind, primeai în inimă dumnezeieștile-I lumini.
Și acum..., a Născătoarei:
Tămăduiește, Fecioară, sufletul meu cel netămăduit de boala păcatului și virtute dăruiește-mi, Curată, împotriva înșelătorului, cu care mă voi depărta, Stăpână, de mânia aceluia cea cumplită.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Dumnezeu, Cel ce S-a preaslăvit în muntele cel sfânt şi în rug a arătat lui Moise taina pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Din cer primind Ziditorul, Cel ce a slăvit, Davide, cuvioasă viața ta, ale tale rugăciuni, au îndepărta, Cuvioase, năpasta țânțarilor care în Disto, Părinte, amarnic necăjeau.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Chip înalt de viață câștigând, smerită cugetare și măsură ai arătat, Davide, împreună pătimitor și lui Hristos următor, în milă bogat foarte și tuturor mângâietor, celor de aproape și celor de departe.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu adevărat apărător prea mare te-ai arătat în cumplitele primejdii, celor istoviți, și celor în suferință doctor iscusit, și celor scârbiți dulce mângâiere, Davide, făcătorule de minuni.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
A desăvârșirii înălțime ai urcat, Înțelepte, al minunilor har ai câștigat și prin multe locuri ai umblat, Părinte, bucurie aducând sufletelor și trupurilor, ca un vas scump al Duhului.
Și acum..., a Născătoarei:
Nearzându-se dumnezeirii pântecele tău cel nepătat, cu cutremur l-ai primit, și pe Hristos îndoit după fire, dar unul în ipostas ai născut, neschimbat și neamestecat, pentru mântuirea lumii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre; cum Cel Preaînalt de bunăvoie S-a pogorât până şi în trup, din pântecele Fecioarei făcându-Se om. Pentru aceasta, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, credincioşii o mărim.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Inima curățind de cele pământești, cu trudă cugetul ți-ai lămurit, Părinte David, plin fiind de lumina cea înțelegătoare. Pentru aceea, cu limpezime mai înainte ai și vestit ucenicilor, purcederea ta către Domnul, pe care și înțelepțește adunați i-ai lăsat, plini de har dumnezeiesc.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Către slava cerului alergând, lupta cu dreptate ți-ai săvârșit, Părinte David, și îndată te-ai veselit de lemnul vieții cel dumnezeiește lucrător, cu cetele sfinților socotit fiind; iar nouă, fiilor tăi, trupul tău cel sfânt ni l-ai lăsat, ca dumnezeiască mângâiere.
Stih: Sfinte Cuvioase David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Vistierie preacinstită a harului Duhului, cu adevărat s-a arătat, Părinte David, capul tău cel sfânt și minunat, pururea înmiresmând și sufletele credincioșilor veselind, și tărie și sănătate dăruind celor ce cu evlavie aleargă către dânsul.
Slavă...,
O, mare apărător al Evviei, purtătorule de Dumnezeu, Davide, preafericite, mănăstirea ta păzește-o de toate cursele și insula ta cea de astăzi o acoperă și o scapă întreagă, și pe mine cel ce tocmai închin cântare ție, pe cărarea mântuirii mă călăuzește.
Și acum..., a Născătoarei:
Făclie prealuminoasă, ca aurul asemenea, biserică de lumină purtătoare și preaslăvită, în care Hristos, Făcătorul a toate, S-a sălășluit, cămară arătată nouă a puterii și frumuseții celei dumnezeiești, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, cu lumina rugăciunii tale luminează mintea mea cea întunecată.